Eugenia Haită a murit pe 26 octombrie, la Spitalul Caracal, din cauza COVID. Femeia era asistent la Centrul de Abilitare și Reabilitare Caracal, aflat în subordinea DGASPC Olt, și a fost testată în baza legislației, toți angajații din căminele de bătrâni și din centrele de reabilitare, dar și beneficiarii, sunt testați la un interval de două săptămâni. Fratele acesteia  Marcel Safta a povestit calvarul  prin care a trecut femeia.

„Ea cu două zile înainte a pus nişte flori în grădiniţă, a transpirat, a luat-o cu frig, a doua zi a început să tuşească un pic, duminică a mai tuşit un pic, dar nu cred că era din cauza COVID. Au pus-o să refuze internarea, dar ea nu a vrut, şi a cerut să se interneze. Luni dimineaţă i-au adus tratamentul, fiind cadru medical a vrut să verifice. I-a dat o pastilă din aia de HIV, Kaletra, iar ea a zis că o refuză. La 10.30-11.00 a făcut pe ea.  Ne spunea că o arde totul pe interior.Îmi spunea că a intrat în Puşcăria Iadului, că îi e foarte frică”, a povestit fratele femeii pentru 10News.ro

De asemenea, asistenta a cerut să fie luată acasă pentru că se simțea din ce în ce mai rău.

„Am sunat un prieten şi mi-a spus că să sun la 112. De aici mi s-a făcut legătura la spital, la asistenta şefă. I-am spus că are nevoie de ajutor, să meargă până la ea. Asistenta mi-a spus că nu poate merge la ea aşa când vrem noi, că ei merg la pacient doar atunci când le administrează tratamentul. Eu i-am spus da, dar este într-o stare foarte gravă. Mi-a spus că nimeni nu a fost la ea, nici ea, nici medicul. Am sunat la Poliţia Caracal. Poliţistul a dat numărul meu de telefon doctorului, îl ştia şi m-a sunat”, a mai spus fratele femeii.

Una dintre cele mai bătăioase ziariste din România a răbufnit: „Hoțiile din trecut s-au prescris. Cele din viitor sunt acum legalizate prin noua OUG 13”
Recomandări
Una dintre cele mai bătăioase ziariste din România a răbufnit: „Hoțiile din trecut s-au prescris. Cele din viitor sunt acum legalizate prin noua OUG 13”

După acest episod femeia a fost transferată la Terapie Intensivă, în secţia Pneumologie.  Medicul de la ATI, pe de altă parte, l-a sunat pe bărbat pentru a-l întreba dacă femeia… are probeme psihice. Discuţia, înregistrată de bărbat, a escaladat şi s-a ajuns la jigniri.

Dialogul dintre fratele pacientei și medicul de la ATI

 – Da, da, domnule doctor! 

– O ştiţi cu probleme psihice? –

 Nu are probleme psihice, nu mă luaţi aşa!

 – Cum vă luai? V-am pus o întrebare, dacă vă ştiţi cu probleme psihice, că mie aşa mi se pare!

 – De ce vi se pare? Aţi fost la ea? –

 Da, bineînţeles!

 – Eu acum 20 de minute am vorbit cu asistenta şefa Dobre… care îmi spune că nu a fost nimeni la ea. 

– Dobre sau Dobrescu… – Asistenta mea este Tudoran, nu Dobre, de la Terapie Intensivă… 

-Niciunul dintre dumneavoastră nu aţi ajutat-o şi nu mergeţi la ea. O lăsaţi să moară? Ce se întâmplă cu Covidul asta, ne lăsaţi să murim dacă avem covid. Aţi internat-o ca să moară, că poate avea alte şanse. 

– Că de ăştia ca dumneavoastră, de familii din astea psihopate noi am mai dat pe aici, noi ştim despre ce este vorba! „Am această putere de decizie, să spun că nu este de Reanimare!“ –

Avem documente din interiorul Eurohold Bulgaria: cu 555 de milioane de lei încasați de la români, Euroins a transferat active în propriul grup de la Sofia, înainte de insolvență! Totalul mutat în două zile, sub ochii statului româ

 Mă faceţi psihopat şi pe mine!? 

-Da, şi ţi-o dau acasă dacă mai vii cu prostii şi îmi ameninţi asistenta. Şi ţi-o fac pachet acasă! Spuneţi că este căzută pe jos, cum să aveţi atâta nesimţire. Tu dai telefon la asistente să le ameninţi, bă, porcule! Crezi că nu am mai dat de asemenea… 

Medicul, contactat de jurnalistul 10 News Media, spune însă că transferul din ATI la Pneumologie a avut cu totul alte raţiuni.

 „Înţeleg suferinţa familiei, avea 52 de ani, dar nu înţeleg ce acuză…Pacienta era foarte bine când am transferat-o. În locul ei a venit o altă asistentă de la Balş, mult mai grav, care a murit şi ea. A plecat bine, bine, am dat-o pe căruţ, conştientă, dar în pijamale, în ce era să plece, în rochie!? Ulterior, starea s-a degradat şi am luat-o din nou în Terapie. Starea se degradează brusc, nu aveam cum să prevăd asta. Era conştientă, cooperantă, saturaţii foarte bune, de peste 90 la sută. N-am dat-o acasă, am tratat-o corect. De unde să ghicesc că moare pacienta?  Starea se degradează brusc, aşa face acest virus, mulţi se degradează aşa”, a spus medicul, pentru sursa citată.. Versiunea este susţinută şi de directorul medical al spitalului, dr. Alexandra Popa.

Senatorii au dezincriminat abuzul și neglijența în serviciu sub pragul de 250.000 de lei. Dragnea și Grindeanu au încercat același lucru prin OUG 13
Recomandări
Senatorii au dezincriminat abuzul și neglijența în serviciu sub pragul de 250.000 de lei. Dragnea și Grindeanu au încercat același lucru prin OUG 13

Fratele femeii spune că a avut un șoc și în momentul în care a mers să o identifice.

„M-a întrebat dacă vreau să o identific. Am intrat acolo cu femeia respectivă, ea fără mască, fără mănuşi, la morga Spitalului Caracal. Eu aveam mănuşi, mască, ea nimic. I-a desfăcut fermoarul doar la cap, dar am tras mai jos şi am văzut că avea pe ea sânge, bucăţi de plămâni, sau ceva, când şi-a dat sufletul a vomitat pe ea. Nu a vrut să ne-o îmbrace, aşa ne-au dat-o, în sac”, a mai spus bărbatul

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
GSP.RO
După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum se înţelege Scărlătescu cu SOCRII lui! Doina Teodoru rupe tăcerea despre relaţia dintre ei
Playtech.ro
Cum se înţelege Scărlătescu cu SOCRII lui! Doina Teodoru rupe tăcerea despre relaţia dintre ei
S-a aflat! Ce pensie are Miron Cozma. Mulți pensionari din România nu îndrăznesc să viseze la această sumă
Viva.ro
S-a aflat! Ce pensie are Miron Cozma. Mulți pensionari din România nu îndrăznesc să viseze la această sumă
Satul din România care atrage oameni inclusiv din Londra. Preţul caselor a crescut de patru ori în ultimii ani
Observatornews.ro
Satul din România care atrage oameni inclusiv din Londra. Preţul caselor a crescut de patru ori în ultimii ani
Povestea fetei din Galați care s-a sinucis după ce a fost victima metodei Loverboy. A fost dusă să se prostitueze în Germania
Știrileprotv.ro
Povestea fetei din Galați care s-a sinucis după ce a fost victima metodei Loverboy. A fost dusă să se prostitueze în Germania
Cele 3 zodii care își vor schimba viața în primele zile din aprilie 2023. Vin veștile bune
FANATIK.RO
Cele 3 zodii care își vor schimba viața în primele zile din aprilie 2023. Vin veștile bune
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 30 martie 2023. Leii ar fi bine să se concentreze asupra persoanei lor, ca să nu ajungă să își consume energia cu observații gratuite
HOROSCOP
Horoscop 30 martie 2023. Leii ar fi bine să se concentreze asupra persoanei lor, ca să nu ajungă să își consume energia cu observații gratuite
Colecția de denim. Ce jeanși sunt potriviți pentru silueta ta
PUBLICITATE
Colecția de denim. Ce jeanși sunt potriviți pentru silueta ta