Supărat că în serialul „Mondenii Show”, difuzat marţi seară la Prima TV, s-a insinuat, din nou, că ar fi homosexual şi că ar întreţine relaţii sexuale cu manechini care îi prezintă hainele, Botezatu este de părere că „Mondenii au depăşit orice limită”.
„Dacă am o iubită, se spune că nu e decât de ochii lumii, dacă îmi petrec timp cu băieţii alături de care lucrez, gata, sunt gay! Eu, prin natura meseriei mele, sunt înconjurat de băieţi mişto, dar asta nu înseamnă că avem mai mult decât o relaţie profesională şi de amiciţie. Nu am văzut episodul de marţi cu mine, dar m-au sunat prietenii şi mi-au spus cât de vulgar a fost. Părerea mea este că au depăşit orice limită! Este prea mult, prea mult… Mama unuia dintre băietii care apar în acea scenetă a facut, aseară (n.r. marti), coma diabetică de supărare”, a declarat Botezatu pentru Gardianul, precizând că şi-a consultat avocaţii pentru a hotărî ce trebuie făcut în această situaţie.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
FANATIK.RO
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, în care ajung puțini turiști. A renăscut din propria cenușă, are locuri de cazare ieftine și va avea centură. Ține pasul cu Sinaia, Bușteni sau Predeal și are deja zăpadă
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie