Ce este trauma salvatorului prin care pot trece voluntarii pentru refugiații din Ucraina. „Pot trăi durerile victimelor ca și cum ar fi ale lor”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Psihoterapeutul Petruț Dinu a explicat pentru Școala 9 cum pot să își țină sub control emoțiile negative cei care s-au implicat în acțiunile de ajutorare a refugiaților ucraineni.
Cei care sunt implicați în acțiunile de voluntariat pentru refugiații ucraineni trec printr-o traumă indirectă care în termeni de specialitate poartă denumirea de „trauma salvatorului”. Petruț Dinu, psihoterapeut în formare și masterand în psihotraumatologie, adică în cercetarea și tratarea traumei psihologice, a explicat pentru Școala 9 cum pot să aibă grijă de ei cei care au grijă de ceilalți.
<strong>Mulți adolescenți români afirmă că, deși nu au rude sau prieteni în Ucraina, războiul le-a afectat semnificativ starea de spirit, motivația de a învăța și de a socializa. Cum poate fi explicată starea lor?</strong>
Anxietatea - neliniștea, tensiunea, frica, îngrijorarea - poate fi asociată, metaforic, cu imaginea unui braț care te strânge de gât. Simți că nu mai ai aer și vrei să strigi: „Ajutor!”. Anxietatea poate să fie și este, adesea, o consecință a unei traume. Iar războiul din Ucraina se caracterizează printr-un potențial traumatic ridicat. Prin traumă înțelegem ceea ce se întâmplă cu persoana ca urmare a unui eveniment.
Este vorba despre reacții, transformări, strategii de coping (strategii conștiente sau inconștiente utilizate pentru a reduce emoțiile neplăcute, n.r.), dar și despre un posibil impact major la nivelul identității personale: „Cine am devenit ca urmare a traumei pe care am trăit-o? Mai pot afirma că sunt același? Ce spune această experiență despre umanitate ca atare?”. Inevitabil, o traumă fracturează coerența poveștii de viață.
Narațiunea pe care o relatăm despre noi înșine este străfulgerată de un dezechilibru fundamental. Mare parte din tratamentul traumei înseamnă restabilirea stării de homeostazie. Cu alte cuvinte, să revii și să te menții pe linia de plutire, chiar dacă mai dificil, asemenea câinelui din pictura lui Goya, care încearcă să rămână la suprafață, printre valuri. Un astfel de efort produce starea de anxietate, cu toată constelația sa de trăiri, gânduri și reacții corporale.
Adolescenții sunt predispuși la anxietate din cauza vulnerabilității lor specifice. Perioada de tranziție de la stadiul de copil la cel de adult, procesele anatomice intense, încercarea de a compatibiliza propriile nevoi cu cerințele celor din jur și căutarea de sine pot să genereze stări anxioase de intensități diferite. Astfel, nu este de mirare că un război de o asemenea anvergură le-a generat anxietatea. Asemenea celorlalte emoții, frica a apărut ca să ne ajute să ne adaptăm și, de aceea, are avantajele ei.
Care sunt acele avantaje?
Ea creează o distanță între mine și amenințare, ajutându-mă să observ pericolul și să țin cont de el. Declanșează un instinct ancestral de supraviețuire. Nu este necesar ca cineva cunoscut să fie implicat în conflict pentru a trăi drama acestuia. Este vorba despre oameni care mor, care fug din calea bombardamentelor, din fața unui pericol care le depășește puterile. Celălalt este om, la fel ca mine, este de ajuns ca să trăim împreună o dramă a umanității.
Și empatia poate fi moderată
Care ar fi atitudinea emoțională potrivită cu care un adolescent român ar putea să se raporteze la război?
Atitudinea recomandată în cazul anxietății, dar și pentru sănătatea psihică în general este căutarea stării de echilibru. Orice problemă psihologică poate fi analizată în termeni de lipsă sau exces. În contextul actual, starea de echilibru poate fi una de implicare detașată sau de empatizare gradată. În cazurile în care anxietatea devine foarte puternică și afectează nivelul de funcționare, este recomandat să se apeleze la psihoterapie.
Mulți adolescenți se implică direct, ca voluntari, în primirea și ghidarea refugiaților. Există riscuri emoționale în cazul lor, luând în considerare suferința și teama cu care iau contact?
Gestul de a-i ajuta pe ceilalți este de admirat și reprezintă o resursă importantă, pentru că ne reorientează atenția de la propria teamă la nevoile celuilalt. Astfel, compasiunea contrabalansează frica. Există, însă, și riscuri emoționale; specialiștii în psihotraumatologie vorbesc despre trauma salvatorului.
Este des întâlnită în cazul membrilor echipajelor de salvare sau de intervenție în caz de urgență, medicilor, psihoterapeuților sau polițiștilor. Aceștia asistă la evenimente cu un potențial uriaș de traumatizare, cum sunt abuzurile minorilor. Sunt martorii unor întâmplări care generează stres intens sau sunt implicați în activități care îi pun și pe ei în pericol. De asemenea, pot trăi durerile victimelor ca și cum ar fi ale lor.
Astfel, această categorie profesională a „salvatorilor” se află într-o categorie de risc continuu pentru traumatizare psihică. Pot intra în stări de oboseală foarte intensă, burnout, ca urmare a expunerii la stres și sunt mai vulnerabili în fața depresiei. De aceea, pot avea nevoie de sprijin de specialitate. Voluntarii se încadrează în această dinamică psihologică, întrucât și ei sunt salvatori.
<strong>Este vital ca, în contexte de stres ridicat, să poată discerne între emoțiile victimei și propriile stări emoționale.</strong>
De asemenea, să nu se identifice prea puternic cu acestea. Este nevoie să păstreze o stare de empatie gradată. Putem avea grijă de ceilalți doar dacă avem grijă și de noi.
Mai multe sfaturi pentru controlul emoțiilor, în articolul din Școala 9.
