Ce s-a întâmplat azi, 18 martie. Traian Vuia a realizat, în 1906, primul zbor din lume

Comentează
Ce s-a întâmplat azi, 18 martie

Ce s-a întâmplat azi, 18 martie. Pentru cei care vor să știe ce s-a întâmplat azi, 18 martie, am făcut o trecere în revistă a evenimentelor importante din această dată.

În urmă cu 112 ani, pe 18 martie, Traian Vuia a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul fără a folosi artificii precum tracţiunea sau catapulta la decolare, cum au făcut alţii înaintea lui. Aparatul construit de el, Vuia I - poreclit Liliacul - avea 250 kg. S-a ridicat un metru în aer, a zburat 12 metri, apoi, fiindcă elicele s-au oprit, a căzut. Un an mai târziu, a construit Vuia II, cu care a zburat 70 de metri şi a aterizat fără probleme. Dintre primii inventatori români din domeniu, Traian Vuia, s-a bucurat de recunoasterea rezultatelor activităţii sale, chiar dacă multa vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului (naturalizat francez) Alberto Santos-Dumont (1873-1932).

Tot pe 18 martie, în 1925, a avut loc cea mai violentă tornadă din istoria SUA, care a luat viața a 695 de oameni. Pagubele făcute de teribila tornadă s-au ridicat, la vremea respectivă, la 17 milioane de dolari.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 18 martie

37: Senatul roman îl proclamă pe Caligula împărat.

731: Este ales papă Grigore al III-lea.

1314: Jacques de Molay, al 23-lea și ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri, este ars pe rug.

1438: Albert al II-lea de Habsburg devine rege al romanilor.

  1. La Londra, a apărut primul număr al ziarului The Times.

1833: S-a constituit la Iași, din inițiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac și Mihai Zotta, Societatea de Medici și Naturaliști, prima societate științifică din România.

1856: S-a semnat Tratatul de la Paris, care a încheiat Războiul Crimeii.

1861: Se proclamă Regatul Italiei.

1866: Este adoptată Legea învoielilor agricole (legea pentru tocmeli de lucrări agricole și pentru executarea lor). Legea a fost înăsprită în vremea guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu, când s-a instituit execuția silită a tocmelilor agricole.

1871: Insurecția populației pariziene; instaurarea „Comunei din Paris".

1887: Principele Ferdinand a fost declarat în mod oficial moștenitor al Tronului, conferindu-i-se și titlul de Alteță Regală Principe de România.

1900: Înființarea clubului de fotbal Ajax Amsterdam.

1906 - Inventatorul român Traian Vuia realizează la Paris, Franţa, primul zbor autopropulsat din lume, cu un aparat de construcţie proprie mai greu decît aerul

1913: Regele George I al Greciei este asasinat în recent eliberatul oraș Thessaloniki.

1922: În India, Mahatma Gandhi este condamnat la șase ani de închisoare pentru revoltă; va face numai doi ani.

1925: Cea mai violentă tornadă din istoria SUA a dus la moartea a 695 de oameni și rănirea altor 13.000.

1940: Al doilea război mondial: Adolf Hitler și Benito Mussolini se întâlnesc la Brenner pentru o alianță împotriva Franței și a Marii Britanii.

1945: Al doilea război mondial: 1.250 de bombe americane lovesc Berlinul.

1953: Un cutremur a lovit vestul Turciei, omorând 250 de oameni.

1954: A apărut la București „Gazeta literară", săptămânal al Uniunii Scriitorilor din România.

1961: La Cannes, Franța, Jean-Claude Pascal câștigă a șasea ediție a Eurovisionul pentru Luxembourg cântând „Nous les amoureux".

1962: La Luxembourg, Isabelle Aubret câștigă a șaptea ediție a Eurovisionul pentru Franța cântând „Un premier amour".

1965: Un cosmonaut sovietic – lt. Alexei Leonov – pășește pentru prima dată în afara unei nave spațiale (pentru 12 minute). La 3 iunie, va fi imitat de astronautul american Edward White.

1965: Marea Adunare Națională a ales ca președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar ca președinte al consiliului de Miniștri pe Ion Gheorghe Maurer.

1980: Crearea unei Adunări Naționale în Irak, aleasă prin vot universal, pentru un mandat de patru ani.

1989: În Egipt, o mumie veche de 4400 de ani a fost găsită în Piramida lui Kheops.

1990: Doi bărbați, îmbrăcați în ofițeri de poliție, au furat 12 pânze (din care trei semnate Rembrandt) de la Muzeul Boston din Massachusetts în valoare totală estimată de 100-300 milioane de dolari. Autorii faptei nu au fost depistați, întrucât au distrus casetele cu înregistrările din muzeu și nu au lăsat amprente, iar operele furate au rămas definitiv pierdute.

1999: S-a înființat Fundația pentru Știință și Artă.

2002: România: A început recensământul populației (perioada 18 - 28 martie).

Ce personalități s-au născut pe 18 martie

1496: Maria Tudor, a treia soție a regelui Ludovic al XII-lea al Franței (d. 1533)

1555: François, Duce de Anjou (d. 1584)

1603: Regele Ioan al IV-lea al Portugaliei (d. 1656)

1609: Regele Frederick al III-lea al Danemarcei și al Norvegiei (d. 1670)

1823: Constantin D. Aricescu, poet, prozator și dramaturg român (d. 1886)

1837: Grover Cleveland, al 22-lea și al 24-lea președinte al Statelor Unite (d. 1908)

1842: Stephane Mallarmé, scriitor francez (d. 1898)

1844: Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov, compozitor rus (d. 1908)

1848: Prințesa Louise, Ducesă de Argyll, fiică a reginei Victoria (d. 1939)

1858: Rudolf Diesel, inginer și inventator german (d. 1913)

1869: Arthur Neville Chamberlain, politician britanic (d. 1940)

1895: Ion Barbu, poet și matematician român român (d. 1961)

1896: Alexandru Colorian, poet român (d. 1971)

1899: Ion Finteșteanu, actor român de teatru și film (d. 1984)

1909: Barbu Brezianu, istoric și critic de artă, poet, traducător român (d. 2008)

1910: Ioana Postelnicu, prozatoare română (d. 2004)

1913: René Clement, regizor francez de film (d. 1996)

1914: Ernest Augustus al IV-lea, Prinț de Hanovra (d. 1987)

1917: Mircea Ionescu Quintus, scriitor, epigramist și politician român (d. 2017)

1921: Bartolomeu Valeriu Anania, mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului (din 2005), poet, dramaturg și prozator român (d. 2011)

1926: Romul Munteanu, critic și istoric literar român (d. 2011)

1929: Christa Wolf, scriitoare germană

1931: Mircea Alexandru Hrișcă, pictor român

1932: John Updike, prozator și poet american (d. 2009)

1937: Horia Moculescu, compozitor român

1942: Eugen Dorcescu, poet și critic literar român

1946: Sorin Dumitrescu, artist plastic român

1947: B.J. Wilson, toboșar englez (Procol Harum) (d. 1990)

1955: Casian Crăciun, episcop al Dunării de Jos

1957: Horia Roman Patapievici, scriitor și eseist român

1959: Luc Besson, regizor, scenarist și producător francez

1963: Vanessa Williams, actriță și cântăreață americană, prima femeie de culoare aleasă Miss America, în 1983

1977: Adrian Văncică, actor român de teatru și film

Ce personalitati au murit pe 18 martie

978: Eduard Martirul, rege al Angliei (n. 962)

1227: Papa Honoriu al III-lea (n. 1148)

1584: Țarul Ivan al IV-lea al Rusiei (n. 1530)

1745: Robert Walpole prim-ministru al Marii Britanii (n. 1676)

1913: Regele George I al Greciei (n. 1845)

1933: Luigi Amedeo, Duce de Abruzzi, prinț italian, alpinist și explorator (n. 1873)

1936: Eleftherios Venizelos, prim-ministru al Greciei (n. 1864)

1953: Mihai Costăchescu, istoric și folclorist român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1884)

1956: Louis Bromfield, scriitor american (n. 1896)

1960: Vasile Al. George, poet, publicist, traducător român (n. 1895)

1964: Norbert Wiener, matematician american, considerat fondator al ciberneticii ca o nouă știință (n. 1894)

1965: Regele Farouk I al Egiptului (n. 1920)

1968: Eugen Cuteanu, compozitor român (n. 1900)

1973: Demostene Botez, scriitor și publicist român (n. 1893)

1983: Regele Umberto al II-lea al Italiei (n. 1904)

1988: Charles Williams Butterfield, americanul cotat printre cei mai buni trompetiști albi de dixieland (n. 1917)

1991: Maria Holban, istoric român, membru al Academiei Române (n. 1901)

1994: Gina Patrichi, actriță română (n. 1936)

1996: Odysseas Elytis, poet grec, laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1979 (n. 1911)

2007: Ovidiu Maitec, sculptor român (n. 1925)

2008: Anthony Minghella, regizor, scenarist și dramaturg britanic (n. 1954)

2009: Natasha Richardson, actriță britanică de teatru și film (n. 1963)

2012: Regele George Tupou al V-lea al Tonga (n. 1948)

2014: Lucius Shepard, scriitor american (n. 1943)

2016: Guido Westerwelle, politician liberal german, ministru federal de externe (n. 1961)

2016: Șerban Iliescu, lingvist și jurnalist român (n. 1956)

Sărbători religioase pe 18 martie

Calendarul Ortodox: Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului (Pomenirea morţilor)

Calendarul Greco-catolic: Sf. aep. Chiril al Ierusalimului. Pomenirea morţilor

Calendarul Romano-catolic: Sf. Ciril din Ierusalim, ep. înv.

Citește și: Cine este Cesima Nechifor, tânăra care a făcut senzație la ”Românii au talent!”. O accidentare gravă i-a ruinat cariera promițătoare de gimnastă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un barbat in costum negru si camasa alba cu cravata roz iese din tribunal
Analiză
09:17
„Meciul” dintre Mircea Sandu și procurorii DIICOT s-a terminat cu 3 la 0. Judecător: Nu a existat un grup infracțional și nici vreo delapidare la FRF
Trento, Italia, Spitalul Santa Chiara,
08:38
Un român beat a făcut prăpăd într-un spital din Italia. A spart un computer, i-a atacat pe carabinieri și a fost arestat
MONDEN
Loredana Groza și Cătălin Botezatu sărut
09:00
Loredana Groza și Cătălin Botezatu, filmați în timp ce se sărută. Anunțul făcut de artistă
Andreea Popescu si Rres Cojoc la spital
08:58
Andreea Popescu și Rareș Cojoc, împreună pe patul de spital. Cum s-au filmat cei doi în timp ce își așteptau fiul să iasă din operație
POLITIC
Clotilde Armand, condamnată la închisoare cu amânarea pedepsei, în primă instanță, în dosarul în care a fost acuzată că s-a numit singură manager într-un proiect cu fonduri europene
1 sept.
Clotilde Armand nu va fi suspendată din USR după ce a fost condamnată la închisoare cu amânarea pedepsei, în primă instanță, deși „există această prevedere statutară”
Scandal în prima şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor. PNL şi USR acuză formarea unei noi majorităţi PSD-AUR în Parlament
1 sept.
Scandal în prima şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor. PNL şi USR acuză formarea unei noi majorităţi PSD-AUR în Parlament
Ultimele știri
10:45
Două nave s-au ciocnit în Marea Marmara, cel puțin zece oameni sunt dați dispăruți
09:45
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica și s-a instalat lângă pinguini. Oamenii de știință încearcă să o oprească
09:44
Program TV Insula Iubirii. În ce zile și la ce oră se difuzează Insula iubirii 2026
09:41
Ce au pățit Cheloo și Mihai Ban în timpul filmărilor la „Asia Express” 2026. Mașina în care se aflau a fost oprită de poliție
TRENDING
07:24
Mărturia unui turist după ce 55 de persoane s-au simțit rău la un hotel din Saturn: „Nu vedeți câte ambulanțe sunt? Nu mai am curaj să mănânc nimic”
1 sept.
Benzină ieftină, șnițele de 400 de grame și un supermarket cu prețuri ca la depozit, toate într-un mic sat care a devenit oaza prețurilor mici în Olanda: „Imită Germania”
1 sept.
Horoscop 2 septembrie 2026. Scorpionii se pot trezi implicați în mai multe conflicte decât cele din zilele trecute, din cauza tensiunilor acumulate
07:46
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 2 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
nteriorul unui local aglomerat, amenajat într-un spațiu vast cu un aspect brut, industrial, definit de pereți cu textură nefinisată, arcade ample și stâlpi înalți din schele metalice. Încăperea este decorată abundent și aparent haotic cu o multitudine de obiecte suspendate de tavanul înalt, incluzând globuri disco, lămpi cu abajururi de forme diferite, cabluri la vedere și diverse alte decorațiuni eclectice.
09:24
Un bar din Budapesta a fost desemnat cel mai bun din Europa în 2026: „Cocktailuri excelente, mulți tineri îmbrăcați elegant”
Eskaperdo Resort de lângă satul Vărșag, din județul Harghita
08:32
Facilități ca în Austria, dar la jumătate de preț. Cum se transformă turismul montan din România și ce căutări au turiștii în 2026
Un bărbat care pune cardul pentru plata notei de la restaurant într-o husă neagră de piele, în care este și un bon fiscal
08:05
Industria HoReCa a pierdut 25.000 de angajați în ultimii doi ani. FPIOR cere reducerea TVA, vouchere de vacanță și facilități fiscale pentru a salva restaurantele și hotelurile
O femeie în vârstă care udă mai multe chivece de pe trotuar, unde are plantate roșii și flori
06:45
O bunică de 89 de ani este obligată de primărie să-și distrugă mica grădină cu flori de pe trotuar, după ce a îngrijit-o 25 de ani din banii ei: „Nu o suportă”
Antonio, înainte și după ce a slăbit
06:10
Cum a slăbit un bărbat 55 de kilograme într-un an: „Am mâncat același lucru la cină, seară de seară”
De ce Anul Nou bisericesc începe pe 1 septembrie. Tradiții și obiceiuri la începutul Anului Nou bisericesc - Imagine cu altarul bisericii Mănăstirii Putna
1 sept.
De ce Anul Nou bisericesc începe pe 1 septembrie. Tradiții și obiceiuri la începutul Anului Nou bisericesc
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
De ce curge apă de sub mașina de spălat. Sursă foto: Shutterstock
19 aug.
De ce curge apă de sub mașina de spălat
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Așa arată în prezent Casa Niculescu-Dorobanțu. Foto: Vlad Chirea (Libertatea)
Reportaj
07:00
Pare desprins dintr-un film de groază, dar este în centrul Bucureștiului. Castelul de 4,5 milioane de euro
Angela Merkel și-a lansat la Ateneul Român cartea „Libertate. Amintiri 1954 - 2021” într-un dialog cu Emil Hurezeanu. Cât costă cartea
1 sept.
Angela Merkel, mesaj pentru români, în plină criză politică, la București: „Vă doresc să aveţi un premier ales. Avem nevoie de oameni dispuşi la compromisuri”
Planul Roșu de Intervenție, activat la un hotel din Saturn după ce circa 30 de persoane au acuzat stări de rău. Patru salvări, trei autospeciale și trei microbuze, trimise la fața locului
1 sept.
Planul Roșu de Intervenție, activat la un hotel din Saturn după ce 55 de persoane au acuzat stări de rău. Patru salvări, trei autospeciale și trei microbuze, trimise la fața locului
Un bărcat îmbrăcat în uniformă neagră de chef, poartă un șorț alb și este în bucătăria unui restaurant
1 sept.
Un bucătar român a gătit 24 de ani în Anglia și Italia, i-a servit pe primarul Londrei și actori celebri, dar s-a întors în țară pentru propria afacere
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
08:00
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism? 
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
1 sept.
Numai retragerea lui Netanyahu ar permite Israelului să-și reconstruiască sufletul
Ilie Bolojan în Parlament, în timpul unui discurs, gesticulează cu un deget ridicat în sus
31 aug.
Executivul Bolojan se întoarce într-un partid liberal neliniștit