Cocktail-ul „Ducesa”, care a adus medalii sportivilor ruși, este făcut sub supravegherea spionilor implicați în otrăvirea opozanților. Noi detalii despre programul de dopaj din Rusia

Comentează
Siluete reprezentând spioni ruși. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia

Sistemul instituționalizat de dopaj din Rusia este condus de Serviciul Doi din FSB (principalul succesor al KGB-ului sovietic), care a fost implicat totodată în otrăvirea unor opozanți, printre care Aleksei Navalnîi, ucis între timp în închisoare, și Vladimir Kara-Murza, dezvăluie The Insider.

Publicația rusă independentă a aflat în special că Dmitri Kovalev, care a depus mărturie ca „expert criminalist” pentru Agenția Rusă Antidoping (RUSADA) în vara anului 2020 la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, unde s-a luat în considerare suspendarea sportivilor ruși din competițiile internaționale din cauza programului de dopaj de stat, este colonel în Serviciul Doi din FSB (Serviciul Federal de Securitate). FSB a fost condus de liderul autocrat rus Vladimir Putin în perioada 25 iulie 1998 - 29 martie 1999.

Când Dmitri Kovalev depunea mărturie în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv, acesta ținea legătura cu generalul-maior Vladimir Bogdanov, o figură-cheie în Centrul pentru Tehnologii Speciale (Institutul de Cercetare FSB 2). Tot atunci, Bogdanov coordona otrăvirea lui Navalnîi, principalul opozant al lui Putin.

Cocktail-ul „Ducesa”, folosit pentru creșterea competitivității sportivilor ruși la Jocurile Olimpice de la Soci

Programul de dopaj implementat în rândul sportivilor ruși și modul în care RUSADA a falsificat rezultatele testelor au devenit cunoscute după ce Grigori Rodcenkov, directorul Laboratorului Antidoping din Moscova, a plecat în Statele Unite în noiembrie 2015 și a depus o mărturie detaliată. Două luni și jumătate mai târziu, în februarie 2016, doi directori din cadrul RUSADA, Veaceslav Sinev și Nikita Kamaev, au murit în circumstanțe neclare, la Moscova, la zece zile distanță unul după celălalt. Rodcenkov nu are nicio îndoială că ambii au fost uciși.

Mărturia lui Rodcenkov este plină de detalii specifice și neplăcute pentru Kremlin. De exemplu, potrivit lui Rodcenkov, în timpul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci din 2014, zeci de sportivi ruși au primit un cocktail numit „Ducesa”, un amestec din trei substanțe interzise. Mulți dintre sportivi au câștigat medalii și au trecut cu brio testele antidoping datorită unei „metode speciale”. Ofițerii FSB schimbau sistematic probele de urină cu unele curate printr-o gaură secretă făcută în peretele laboratorului antidoping din Soci. Ei foloseau o tehnică specială pentru a deschide sticlele, care conțineau probe considerate inviolabile, apoi le sigilau cu grijă.

Informațiile furnizate de Rodcenkov au stat la baza raportului McLaren, iar Rusia s-a confruntat cu o interdicție de participare la competiții pe o perioadă de patru ani.

Centrul științific implicat atât în dopaj, cât și în otrăvirea opozanților

Centrul Științific Signal, aflat sub controlul generalului FSB Vladimir Bogdanov, este implicat în doparea sportivilor ruși, dar și în otrăvirea opozanților începând cu 2015, după dezertarea lui Rodcenkov.

O sursă familiarizată cu mecanismele interne ale acestui centru a declarat pentru The Insider că, deși sinteza otrăvurilor și programul de dopaj sunt independente, ele sunt realizate de aceiași specialiști și cu aceleași echipamente.

Conform unui document furnizat de sursă și verificat de The Insider, decizia de a transfera programul de dopaj către NC Signal a fost luată „la cel mai înalt nivel” cu promisiunea unei „finanțări nelimitate”. Pretextul a fost dezertarea lui Rodcenkov și închiderea Laboratorului Antidoping din Moscova. Programul FSB avea nevoie de o nouă bază - una avansată din punct de vedere tehnologic, dar discretă, iar Centrul Științific Signal îndeplinea ambele cerințe.

Viktor Tarancenko, un specialist în arme chimice identificat de The Insider în investigațiile jurnalistice legate de otrăvirea fostului agent dublu Serghei Skripal, a fost numit la conducerea laboratorului de dopaj. Conform unor facturi, Tarancenko a fost implicat atât în ​​otrăvuri, cât și în dopaj: el menține contacte cu chimiști și furnizori de materii prime pentru producerea de agenți neurotoxici și, de asemenea, administrează un laborator care produce steroizi anabolizanți și compuși similari.

Serviciul Doi din FSB se implică în reintegrarea Rusiei în competițiile sportive internaționale

Agenții din Serviciul Doi sunt implicați în distribuirea cocteilurilor de dopaj și în ascunderea probelor. Unii dintre ei sunt integrați în federațiile sportive. De exemplu, Nikolai Varfolomeev, un angajat al Serviciului Doi, este consilierul de securitate al președintelui Comitetului Olimpic Rus. Rodion Plituhin, care și-a început cariera în Serviciul Doi din FSB, a deținut chiar și funcția de secretar general al Comitetului Olimpic Rus, în perioada 2022 - 2024.

Mărturia lui Dmitri Kovalev, un ofițer FSB care se prezintă drept „expert criminalist”, nu a salvat RUSADA. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a stabilit că statul rus s-a angajat într-o manipulare „deliberată, sofisticată și nerușinată” a datelor despre doparea sportivilor ruși. Rusia a fost interzisă la competițiile sportive internaționale - o decizie prelungită după lansarea invaziei ruse la scară largă din Ucraina.

Între timp, soția lui Dimtri Kovalev, Veronika Loghinova, încearcă se reintegreze Rusia în competițiile sportive internaționale. În calitate de directoare generală a RUSADA, Loghinova a participat în decembrie 2025 la conferința anuală a WADA (Agenția Mondială Antidoping), organizată la Busan, în Coreea de Sud. Acuzată de „o tentativă de mușamalizare a rezultatelor testelor antidoping de la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014”, noua directoare generală a RUSADA susține acum că vrea să aducă legislația rusă în conformitate cu Codul WADA. Birocrația sportivă rusă, împreună cu Serviciul Doi din FSB, sunt pregătite practic pentru revenirea Rusiei în competițiile internaționale, conchide The Insider.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!