Un complex turistic din Vâlcea ar fi plătit la negru 70 de angajați, timp de 3 ani, cu o sumă totală de 4.3 milioane de lei, conform informațiilor transmise de ANAF. Sumele ar fi fost notate doar într-o agendă și nu s-ar fi plătit taxele aferente la stat.
Cuprins:
În cadrul verificărilor, inspectorii ANAF au identificat o agendă în care ar fi fost consemnate plăți informale efectuate sistematic către angajați.
„În cadrul verificărilor naționale din domeniul HORECA, inspectorii ANAF Antifraudă au identificat un complex turistic din județul Vâlcea, care timp de aproape trei ani a plătit ilegal 70 de angajați prin suplimentarea salariilor contractuale a acestora cu sume care nu au fost evidențiate în documente contabile și pentru care nu s-au îndeplinit obligațiile fiscale”, se precizează în comunicatul ANAF.
Potrivit anchetatorilor, între 2022 și 2025, societatea ar fi retras 4,3 milioane de lei din conturi, fonduri care ar fi fost folosite pentru plățile informale. În actele contabile, aceste sume ar fi figurat sub forma unor cheltuieli fictive, cu scopul de a ascunde destinația reală a banilor și de a evita plata contribuțiilor fiscale aferente salariilor.
„Sumele retrase au fost evidențiate în contabilitatea societății prin utilizarea unor documente care indicau situații de fapt nereale cu scopul de a ascunde destinația reală a acestora și de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale corespunzătoare acordării unor venituri de natură salarială”, se mai arată în documentul citat de News.ro.
În urma reîncadrării fiscale a veniturilor nedeclarate, ANAF a calculat obligații fiscale suplimentare de 1,88 milioane de lei. Complexul turistic a achitat integral această sumă la bugetul de stat la finalizarea controlului, recunoscând ilegalitățile comise.
Reprezentanții ANAF au anunțat că vor intensifica verificările în sectorul HORECA pentru a combate evaziunea fiscală și a asigura un mediu concurențial echitabil.
„Virarea incompletă sau defectuoasă a contribuțiilor sociale obligatorii afectează atât realizarea veniturilor bugetare, cât și dreptul angajaților la protecția socială asigurată de pensie și servicii medicale”, subliniază ANAF în comunicat.
Sistemul de impozitare a muncii din România este structurat pe principiul reținerii la sursă. Aceasta înseamnă că responsabilitatea legală, administrativă și penală pentru declararea, calculul și virarea integrală a tuturor taxelor asociate salariului – atât cele suportate direct de către angajat, cât și cele datorate de firma angajatoare – revine exclusiv angajatorului.
Sub aspect operațional, angajatorul declară și virează aceste sume lunar către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătește salariul, prin intermediul Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate (Formularul D112).
Aceste taxe sunt suportate din punct de vedere economic de către angajat, fiind scăzute din salariul brut menționat în contractul individual de muncă. Cu toate acestea, plata lor efectivă către bugetul de stat este executată de angajator:
Aceasta este o cheltuială suplimentară pentru angajator, adăugată peste valoarea salariului brut negociat în contractul de muncă.
CAM, contribuția asiguratorie pentru muncă, reprezintă 2,25% aplicat la totalul fondului de salarii brute. Această contribuție este colectată la bugetul general consolidat și alimentează fondul pentru accidente de muncă și boli profesionale, fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, fondul pentru concedii medicale și indemnizații, precum și bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Recent, ANAF a demarat una dintre cele mai ample campanii de control din ultimii ani, în vederea identificării veniturilor nejustificate ale persoanelor fizice. Între iulie 2025 și mai 2026, instituția a finalizat peste 1.000 de acțiuni de control și a stabilit creanțe fiscale de peste 500 de milioane de lei.