Proiectul va fluidiza traficul auto spre București

Noul proiect de infrastructură, aflat în pregătire la Aeroportul Otopeni, are scopul de a fluidiza traficul auto spre București. Astfel, vor fi identificate variante pentru construirea unei subtraversări a DN1, în partea de sud a aeroportului.

„Aeroportul «Henri Coandă» trebuie să ţină pasul cu dinamica traficului aerian şi a mobilităţii urbane. Investiţiile în infrastructura de acces, precum acest pasaj subteran, sunt esenţiale pentru a susţine dezvoltarea pe termen lung şi pentru a consolida rolul aeroportului ca principal hub aerian al României”, a declarat Bogdan Mîndrescu, directorul general al CNAB, într-un comunicat.

Studiul de fezabilitate va costa aproape 650.000 de lei

Valoarea contractului pentru studiul de fezabilitate este de 648.000 de lei, acesta fiind atribuit firmei SC Gebes Mproject SRL, care va prezenta cel puţin două scenarii tehnico-economice. Ulterior, societatea va indica scenariul optim în urma unei analize care va lua în considerare atât criterii tehnice, cât și financiare, susțin reprezentanții companiei.

„Documentația va include analiza investiției, precum și identificarea soluțiilor optime din punct de vedere funcțional, tehnologic, constructiv și economic. Studiul va fi realizat în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 privind elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru proiectele de investiții finanțate din fonduri publice”, se mai arată în comunicat. 

Altă investiție de aproape cinci milioane de euro la Aeroportul Otopeni

De asemenea, CNAB a anunţat și o investiţie majoră de 24,39 milioane de lei, aproape 5 milioane de euro, pentru modernizarea Aeroportului „Henri Coandă”. Proiectul include înlocuirea a 19 ascensoare, 19 scări rulante, 4 trotuare rulante şi instalarea a 4 platforme pentru pasagerii cu mobilitate redusă, dintre care două complet noi.

Va fi implementat un sistem integrat de monitorizare pentru noile echipamente din Aeroportul Otopeni. Licitaţia a fost câştigată de consorţiul condus de TK Elevator Eastern Europe GmbH Viena, alături de TEKA Danes Instal, Mega Moni şi Creative Home Construct. 

Modernizarea se va desfăşura pe parcursul a trei ani, etapizat, pentru a minimiza disconfortul pasagerilor de pe Aeroportul Otopeni. 

„Un pas important pentru un aeroport mai modern, mai sigur și mai accesibil pentru toți pasagerii”, transmite CNAB.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.