România e pe primul loc în loc în Uniunea Europeană la numărul de victime ale traficului de persoane, se arată într-un document al Comisiei Europene din octombrie 2020.

În rapoartele Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), situaţia nu arată la fel de dramatic.

Cum și-a recuperat o familie fiica de la un traficant din Călărași, care a ademenit-o prin metoda „loverboy” și exploatat-o sexual în Germania

Însă datele nu coincid; în 2018, de pildă, ANITP spune că în Germania au fost traficate în total 51 de victime, dar un raport al Departamentului de Stat al SUA arată că doar pe traficul sexual fuseseră identificate 63 de victime din România.

Cifrele sunt doar un vârf de aisberg, sub care se ascund cazuri rămase nedescoperite şi abuzuri nereclamate.

Emilia* a fost una dintre tinerele traficate în Germania chiar în 2018. Drama ei a ajuns în atenţia autorităţilor întâmplător, după denunţul altui traficant.

Momeala din undița unui „loverboy”

Emilia avea 16 ani şi era elevă la un liceu din Călăraşi, prietenă cu una dintre nepoatele traficantului. Acesta a aflat despre Emilia că era o „fată rebelă”, care intra adesea în conflicte cu părinții și pleca de acasă.

Cornel Simion, zis Mihai, avea atunci 40 de ani, o concubină, doi copii şi o casă închiriată în Rotterdam (Olanda), unde caza fete aduse de alţi traficanţi din Călăraşi, pentru prostituție. Simion avea rolul de îndrumător al lor şi încasa o parte din banii obţinuţi de ele. Concubina lui, Mihaela T., se ocupa de găsirea clienților, colecta banii de la fete şi se prostitua şi ea.

În mai 2015, când a aflat că Emilia are probleme acasă, Simion a intuit imediat potenţialul ei de victimă şi a ademenit-o. „Mi-a spus că vrea să mă ajute și mi-a oferit 200 de euro, pentru a mă întreține câteva zile”, le-a declarat Emilia procurorilor, câţiva ani mai târziu.

Dragoste falsă și abandon şcolar

Abil, traficantul a reuşit să o facă pe fata de 16 ani să se îndrăgostească de el și a subjugat-o total. Ea a abandonat şcoala şi a plecat de tot de acasă, locuind în apartamentele închiriate de Simion prin Călăraşi.

„Mi-a spus că mă iubește și că vrea să fiu iubita lui și, în ciuda diferenței de vârstă, m-am îndrăgostit și eu de el, crezând că sentimentele lui față de mine sunt sincere”, mărturiseşte Emilia.

„Nu mi-a spus că mai are o relație cu o altă femeie. Eu ştiam că e divorțat și că are 2 copii, cu vârste de peste 12 ani. Odată, am cunoscut-o și pe Mihaela T., însă n-am știut că ea e iubita lui. Toată lumea mi-a ascuns asta.”

Uneori, fata mai trecea pe acasă sau pe la rude şi, de fiecare dată, Simion o aducea şi o lua cu maşina. 

Strategia de calmare a părinţilor

Părinţii Emiliei, care aflaseră că Simion e un proxenet cunoscut în oraş, n-au avut puterea să o scoată pe fată de sub influenţa lui. Au încercat atunci să-l determine pe el să o lase în pace şi, de mai multe ori, au mers cu rugăminţi în cartierul Cărămidari, acasă la Simion, dar şi la mama acestuia, însă demersul lor a fost în zadar.  

Oamenii au cerut atunci ajutor şi de la poliţiştii din IPJ Călărași, dar iar nu s-a întâmplat nimic, pentru că fata, care împlinise 16 ani, declara că Simion nu o ţine cu forţa.

La un moment dat, pentru a-i linişti pe părinţii, Simion a pus-o pe Emilia să-i mintă că a rupt relația cu el și că are un nou prieten, „un băiat tânăr, serios, student”. Mai mult, fata i-a cerut mamei să o ajute să plătească chiria pentru garsoniera în care locuia cu prietenul de faţadă care, în realitate, era doar unul dintre amicii traficantului. 

Controlul total şi bătăile

Simion nu locuia efectiv cu Emilia, spunându-i că are acasă copii de care trebuie să se îngrijească, însă îi controla fiecare pas. „Dacă voiam să ies afară din garsonieră, trebuia să-i spun unde mă duc, cu cine sunt și îmi spunea ora la care trebuia să mă întorc în casă”, spune Emilia. 

Aveam instalată pe telefonul mobil o aplicație prin care mă localiza şi știa mereu unde mă aflu. Avea acces la telefon şi îmi știa şi contul de e-mail, și parola de acces.

Declaraţia victimei, din dosar:

Fata spune că a acceptat acest control pentru că „eram foarte îndrăgostită de el și doream să-i demonstrez că nu am nimic de ascuns. Într-una din seri, l-am întrebat dacă pot să ies afară din casă; era aproape 12:00 noaptea şi mi-a zis că nu e de acord. Dar eu am ieșit, iar el și-a dat seama imediat că am făcut asta. A venit după mine în cartierul Cărămidari, m-a urcat în mașină și m-a lovit peste față. M-a dus apoi cu mașina la ieșire din oraș, ne-am oprit şi a început să țipe la mine și m-a lovit cu pumnul în stomac”.

„Dacă aș păți ceva, te-ai prostitua pentru mine?”

Când Emilia a aflat, într-un final, că Simion trăieşte în concubinaj cu o altă femeie, el nu a negat, dar a asigurat-o că doar pe ea o iubește, iar cu Mihaela T. are o relaţie „doar ca frații”. Ea era plecată în Germania, unde se prostitua pentru el. 

Treptat, Simion a început să-i sugereze adolescentei să facă acelaşi lucru. „Nu mi-a spus niciodată pe faţă că ar dori să mă prostituez pentru el, însă mi-a dat de înțeles asta. M-a întrebat, de pildă: «dacă eu aş păți ceva rău, te-ai prostitua pentru mine?»”, le-a mărturisit Emilia anchetatorilor.

În iulie 2016, fata împlinea 18 ani, iar Simion a început demersurile, ca să o ducă în Germania. „Cu 2-3 luni înainte, am început să discutăm despre varianta ca eu să merg în străinătate, pentru a practica prostituția. Mi-a spus că, dacă voi veni cu el în Germania, Mihaela T. va rămâne acasă. Nu mai puteam accepta să nu mai stau lângă el și aș fi făcut orice, numai ca să fiu cu el”, spune Emilia.

Mai întâi, Simion a dus-o pe tânără să facă poze nud. „Era un apartament dintr-un cartier rezidențial de la intrarea în București, unde o fată făcea fotografii pentru videochat. Pozele au fost puse pe un stick pe care l-a luat el”, povestește Emilia.

Pe urmă, fata și-a scos un duplicat al certificatului de naștere și și-a făcut un nou buletin, pe adresa de domiciliu a lui Simion. Iar la zece zile după ce ea a devenit majoră, au plecat cu mașina în Germania. 

50.000 de euro, prin transfer rapid

În Germania, locuiau în apartamente închiriate, Emilia a început să se prostitueze zilnic, cu clienți racolați de pe site-ul unde Simion postase un anunţ şi pozele ei nud. Nu stăteau multă vreme într-un oraş, „ca să nu plictiseşti clienții”, îi explica el, iar în perioada august 2016 – mai 2018, s-au mutat în Neumünster, Hamburg, Flensburg, Rendsburg, Lübeck, Kiel, Husum și Lägerdorf. 

„În medie, câștigam 2.700 de euro pe săptămână”, spune fata. Toţi banii îi erau predaţi lui Simion: cash, atunci când era el acolo, sau prin serviciul western union.

Procurorii DIICOT au descoperit că traficantul a primit din Germania peste 50.000 de euro, doar prin serviciile de transfer rapid.

În apartamentele închiriate, Emilia era monitorizată permanent de către Simion. „Instalase în dormitor un sistem de supraveghere video disimulat într-un ceas”, spune ea. „Când nu era mulțumit de câștiguri, mă lovea, invocând diverse motive, inclusiv gelozia legată de faptul că m-aș simți bine cu clienții. Sau îmi spunea că nu-i pregătesc mâncarea destul de repede şi că aşa se descarcă el. Dar am realizat că mă lovea mai ales pentru a mă determina să-i fiu supusă și să îmi fie teamă de el.”

Strategia de recuperare a fetei

Timp de aproape doi ani, părinţii Emiliei nu au mai ştiut nimic de ea. Nici nu se gândeau că fata lor ar putea fi în Germania, pentru că, prin Cărămidărie, se zvonea că ea ar locui în București, la o soră de-ale lui Simion.

În mai 2018, după ce poliţiştii olandezi au descins în bordelul lui Simion din Rotterdam, el, Mihaela T. şi alţi doi traficanţi au fost arestaţi preventiv. Vestea a ajuns repede şi la părinţii Emiliei, iar ei s-au îngrijorat când au văzut că zilele trec şi fiica lor tot nu apare acasă.

Atunci, o mătuşă a fetei şi-a luat inima în dinţi şi a mers la mama lui Simion. A păcălit-o că fiul ei a fost reţinut doar pentru că ea reclamase la poliţie că nu mai ştie nimic de Emilia. „M-a întrebat atunci câţi bani vreau, ca să-mi retrag plângerea”, spune femeia.

În aceeaşi zi, mama lui Simion a sunat-o pe fată şi i-a cerut să se întoarcă la părinţii ei şi să-i liniştească.

Totul însă cu o condiţie: nici ea, nici părinţii să nu depună plângere împotriva lui Simion. Bucuroşi că-şi recuperau fata, oamenii au acceptat.

A doua zi, Emilia a venit acasă, iar după o vreme, Simion a sunat-o din arest. „Mi-a zis”, spune fata, „că el oricum o să iasă, că e nevinovat, și că, dacă voi fi luată la întrebări de poliţie, să zic că nu știu nimic.”

La două luni după ce Emilia s-a întors, anchetatorii au aflat că ea a fost traficată, din denunţul făcut de o inculpată în „dosarul Rotterdam”.

Chemată să dea declaraţii, Emilia a povestit totul aşa cum s-a întâmplat, deşi familia lui Simion făcuse presiuni asupra ei „să demonstreze că îl iubește și să nu declare nimic împotriva lui”.

7 ani și 8 luni de închisoare

Cornel Simion a fost pus sub acuzare pentru trafic de minori şi proxenetim. La DIICOT, el a declarat că recunoaște doar „un proxenetism” şi a explicat că a încercat doar să o ajute pe adolescentă. A susţinut că ea l-ar fi amenințat că se sinucide, dacă n-o ia cu el în Germania, unde singură a decis să practice prostituţia, doar pentru că nu-şi găseau locuri de muncă.

Luna trecută, Tribunalul Călăraşi l-a condamnat pe Simion la 6 ani pentru trafic de minori şi 2 ani pentru proxenetism. La asta s-au adăugat cei 2 ani şi 4 luni cu suspendare, primiţi în „dosarul Roterdam”, iar în final, pedeapsa rezultantă decisă de instanţă pentru Cornel Simion a fost de 7 ani și 8 luni de închisoare.

Judecătorul a mai dispus confiscarea sumei de 37.745 euro obţinută din infracţiuni şi l-a obligat pe Simion să-i plătească victimei 20.000 de euro – daune morale, menţinând sechestrul asigurator asupra casei lui.

Şi traficantul, şi victima au atacat decizia instanţei, iar verdictul final va fi dat de Curtea de Apel Bucureşti, care a fixat primul termen al procesului în martie. 

„Loverboy” este una dintre cele mai folosite metode de racolare a tinerelor, pentru exploatarea lor prin prostituţie. Renew Europe, un grup politic din Parlamentul European, a lansat o campania online de informare pentru prevenirea acestui tip de trafic.

*Numele victimei a fost schimbat, pentru a-i proteja identitatea reală.

Citeşte şi:

Când sănătatea primeşte o felie atât de mică din tortul bugetar, toţi avem de suferit

Averea deputatul PSD Radu Cristescu: casă de vacanță în America Centrală, în timp ce anul trecut a trăit oficial cu doar 122 de lei pe lună. „E o poveste foarte lungă… Alte curiozități mai aveți?”

Suspectul de viol asupra unei minore rămâne în arest. Bărbatul, la un pas să fie eliberat, după ce o judecătoare a motivat că faptele lui nu au generat „rumoare socială”

Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
PARTENERI - GSP.RO
Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
Sarah a EXPLODAT după escapada lui Reghe din Grecia. Fiica Prodancăi, RĂBUFNIRE ireală: Merită să fie...
Playtech.ro
Sarah a EXPLODAT după escapada lui Reghe din Grecia. Fiica Prodancăi, RĂBUFNIRE ireală: Merită să fie...
O tânără cu o trotinetă electrică izbeşte cu putere o maşină parcată, în Regie. Impactul a fost atât de dur încât autovehiculul s-a mişcat de pe loc - VIDEO
Observatornews.ro
O tânără cu o trotinetă electrică izbeşte cu putere o maşină parcată, în Regie. Impactul a fost atât de dur încât autovehiculul s-a mişcat de pe loc - VIDEO
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
HOROSCOP
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
S-a descoperit secretul celor care trăiesc peste 100 de ani. Incredibil ce au descoperit medicii în organismul lor
Știrileprotv.ro
S-a descoperit secretul celor care trăiesc peste 100 de ani. Incredibil ce au descoperit medicii în organismul lor
Cum a ajuns o tânără speranţă a ţării în sport vedetă în filme pentru adulţi. "Când i-am spus mamei, a fost şocată"
Telekomsport
Cum a ajuns o tânără speranţă a ţării în sport vedetă în filme pentru adulţi. "Când i-am spus mamei, a fost şocată"
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%