epa06170179 A worker counts Euro banknotes at a money exchange company in Peshawar, Pakistan, 29 August 2017. The Euro jumped against the US dollar on 29 August recording $ 1.2 for the first time in 18 months. EPA-EFE/ARSHAD ARBAB
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,8402 lei pentru un euro, în stagnare comparativ cu ziua de vineri. Dolarul american a scăzut la 4,0890 lei, faţă de 4,0963 lei în şedinţa precedentă.
Maximul istoric înregistrat de euro în raport cu leul, de
4,8448 lei/euro, a fost atins pe 17 martie 2020. Cursul mediu al BNR pentru
euro aferent lunii iulie 2020 a fost de 4,8380 lei pe unitate.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin
raportare la paritatea euro/dolar, a scăzut luni cu 0,18%, de la nivelul
de 4,0963 lei pe unitate înregistrat vineri la 4,0890 lei pe unitate.
Pe 23 martie 2020, dolarul a atins un maxim istoric, de
4,5316 lei/dolar.
Lira sterlină a scăzut luni cu 0,47%, la 5,3670 lei pe
unitate, faţă de nivelul de 5,3925 lei pe unitate consemnat vineri.
Francul elveţian a coborât cu 0,06%, la 4,4973 lei pe
unitate, comparativ cu nivelul atins vineri, de 4,5000 lei pe unitate.
Aurul a fost cotat la 256,1681 lei pentru un gram, în urcare faţă de preţul înregistrat vineri, de 254,7632 lei.