De ce jazz?

Jazzul a fost, este şi va fi pasiunea mea toată viaţa şi mai mult decât atât a fost prezent în toată evoluţia mea muzicală. Acesta este motivul pentru care am dat examen şi am câştigat bursa integrală la Berklee College of Music in Boston, unde am studiat jazz la nai şi am absolvit, dar este adevărat că după asta, viaţa mea muzicală a luat o întorsătură spre un alt gen muzical, după care spre Damian & Brothers, dar am promis în anul 2000 când această călătorie a început, ca dupa 10 ani mă voi întoarce la jazz.

Cat timp ai stat in SUA pentru a pregăti noul proiect?

M-am mutat in New York în luna ianuarie 2010 si încă trăiesc aici intre New York şi Los Angeles, depinde în ce oraş înregistez.

Când ai lansat noul proiect de jazz?

Noul meu album de jazz este încă în derulare, sper că va fi gata undeva în februarie sau martie; am avut foarte mult de studiat la nai şi de ales repertoriu, plus că avem foarte mulţi invitaţi şi pentru fiecare piesă înregistrarea trebuie coordonată de aşa natură încât toţi să fie disponibili în aceeaşi măsură.

Americanii au reticenţe în ceea ce priveşte originea ta?

Americani nu au reticenţe în ceea ce priveşte originile mele, de fapt în America am scăpat de complexul meu de inferioritate şi am spus cu mândrie că sunt ŢIGAN, şi asta constă prin simplul fapt că acolo eşti acceptat şi tratat cu egalitate fără discriminare faţă de naţie (origini), religie, orientare sexuală sau culoare.

Cum a încercat Gazprom să-și salveze firmele din România de la sancțiunile internaționale. Reacția autorităților de la București
Recomandări
Cum a încercat Gazprom să-și salveze firmele din România de la sancțiunile internaționale. Reacția autorităților de la București

Câţi bani ai investit în noul proiect?

Finanţele nu sunt de bază la un proiect de jazz, sunt mulţi artişti care cântă de plăcere, ei vin ca invitaţi pe albumul meu şi eu pe al lor. Este vorba mai mult de o colaborare şi un fel de familie mai largă în lumea jazzului, cel puţin American.

0-306507-damiandraghici2.jpgÎn ce relaţii eşti cu foştii parteneri de scenă, Brothers?

Cu foştii parteneri de scenă din Damian & Brothers sunt în relaţii foarte bune, doar am fost fraţi trei ani de zile. Pentru mine au fost nişte ani superbi.

Crezi că noul proiect va egala succesul trupei Damian & Brothers?

Find un proiect de jazz este evident că nu este comercial prin natura sa, ca atare nici nu mă aştept la un succes comercial, mai mult la un succes din punct de vedere artistic, sper să iasă cât mai bine din punct de vedere muzical. Modelul după care lucrez de obicei este ca până nu îmi place mie 100 %, până nu simt eu că mi se furnică pielea la fiecare piesă, nu pot să am aşteptări să placă publicului, aşa că am să lucrez la proiect până când totul este aşa cum simte inima mea.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cele 4 zodii care vor avea ghinion în dragoste până la finalul lunii. Pot apărea certuri și despărțiri
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care vor avea ghinion în dragoste până la finalul lunii. Pot apărea certuri și despărțiri
Imagini dureroase! Tulburător ce s-a întâmplat la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel:: "Tatăl tău..."
Viva.ro
Imagini dureroase! Tulburător ce s-a întâmplat la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel:: "Tatăl tău..."
„A venit iepurașul”. Milionarul Arpad Paszkany, cadou exorbitant pentru tânăra iubită. Antonela Pătruț și noua ei viață de regină, în 30 de imagini fabuloase
Libertateapentrufemei.ro
„A venit iepurașul”. Milionarul Arpad Paszkany, cadou exorbitant pentru tânăra iubită. Antonela Pătruț și noua ei viață de regină, în 30 de imagini fabuloase
Sportivul român s-a întâlnit cu Zendaya pe platoul de filmare în SUA. „Aveam rulotele una lângă cealaltă. Sigur, a ei mai mare decât a mea”
GSP.RO
Sportivul român s-a întâlnit cu Zendaya pe platoul de filmare în SUA. „Aveam rulotele una lângă cealaltă. Sigur, a ei mai mare decât a mea”
Ce să pui în ciorba de pui a la grec ca să îți iasă mai bună ca la restaurant. Cele 2 ingrediente care îi dau cea mai bună aromă
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de pui a la grec ca să îți iasă mai bună ca la restaurant. Cele 2 ingrediente care îi dau cea mai bună aromă
Florin Piersic a fost transferat din Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din București cu un avion SMURD
Știrileprotv.ro
Florin Piersic a fost transferat din Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din București cu un avion SMURD
Jennifer Lopez, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, la Gala MET 2024. Ce rochie a purtat cântăreața / FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, la Gala MET 2024. Ce rochie a purtat cântăreața / FOTO
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Orangesport.ro
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
"Chiria e 400 de euro şi salariul 500, te-ai descurca?". Revolta tinerilor care nu au loc de muncă
Observatornews.ro
"Chiria e 400 de euro şi salariul 500, te-ai descurca?". Revolta tinerilor care nu au loc de muncă
Horoscop 8 mai 2024. Capricornii este bine să se ocupe de cei dragi, de solicitările lor directe și de cele indirecte
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2024. Capricornii este bine să se ocupe de cei dragi, de solicitările lor directe și de cele indirecte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI