În cătuşe şi cu o mască pe faţă, Rusesabagina, în vârstă de 66 de ani, a fost arătat presei în capitala Ruandei, Kigali, de către poliţie. “Prin cooperarea internaţională, Biroul de Investigaţii din Rwanda doreşte să informeze publicul larg că Paul Rusesabagina a fost arestat” , a declarat poliţia într-un comunicat luni, potrivit New York Times.

Anchetatorii l-au acuzat pe Paul Rusesabagina că a militat pentru schimbarea regimului de la Kigali şi este “bănuit că a finanţat şi a creat grupări teroriste” care operau în regiunea Marilor Lacuri din Africa.

Anchetatorii îi impută acte de terorism, incendii provocate, răpiri şi crime, ce ar fi fost comise mai ales pe teritoriul ruandez în două ocazii, în iunie şi decembrie 2018.


Filmul “Hotel Rwanda”, regizat de Terry George în 2004, a primit trei nominalizări la premiile Oscar în anul următor, inclusiv la categoria “cel mai bun actor în rol principal”. Rolul protagonistului din această peliculă, hotelierul Paul Rusesabagina, a fost interpretat de Don Cheadle.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.