Fuga unui muncitor străin dintr-un abator românesc până într-o tabără de refugiați din vestul Europei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La finele lui martie, 44 de bengalezi au sosit la un abator de pui din Boldești-Scăeni, Prahova. Două luni mai târziu, aproape toți și-au dat demisia. Printre ei, Ahmed*, care a plecat să-și caute de muncă unde a văzut cu ochii. Dezamăgit de refuzuri și trăind cu frica de a fi deportat pentru că nu avea permis de ședere, a trecut ilegal granița cu Ungaria. Povestea lui nu-i doar despre o alegere personală, ci și despre ce se întâmplă când mecanismele statului de sprijinire a muncitorilor străini nu funcționează nici la un an după saga umilinței srilankezilor de la Botoșani.
Cuprins:
- „Ne-au luat actele și ne-au ținut închiși în curte”
- „Au venit cu gânduri să o ia spre Vest”
- Cu vize expirate și fără permise
- IGI: Era treaba muncitorilor. Dar erau blocați în curtea Agrisol
- 1.000 de lei, diferența dintre un an și doi ani de muncă pentru datorii
- Legislația îi poate ajuta, dar muncitorii nu o cunosc
- „Am ales să trec granița. A fost ușor”
- „Eu nu voiam să plec”
- IGI ar trebui să trimită o listă cu toți muncitorii fără contract la ANOFM
- AJOFM Prahova: doar 7 cetățeni non-UE înregistrați în 11 luni
În toamna lui 2020, părinții lui Ahmed negociau prețul unui ogor pe malul râului Meghna. Trebuiau să vândă pământul, ca să-și trimită copilul la muncă într-un abator din Boldești-Scăeni. Pentru Ahmed, Boldești-Scăeni nu însemna un oraș cu un nume greu de pronunțat din Prahova, ci Europa.
Iar cei 6.500 de euro, ceruți de agenția bengaleză drept comision pentru un contract de muncă într-o țară europeană, reprezentau chiar un preț decent. Un raport al Organizației Internaționale a Muncii arată că bengalezii ajung să plătească în medie peste 7.000 de euro în taxe de recrutare pentru un job în Europa.
În adeverința primită de la Agrisol Internațional SA SRL scria că va avea un salariu lunar de 2.300 de lei. Ahmed își calculase că va reuși să răsplătească sacrificiul părinților în 14 luni de eviscerat pui, în abatorul din România.
Dar planurile tânărului asiatic s-au evaporat la scurt timp după zborul de 12 ore care l-a adus pe el și pe alți 43 de muncitori bengalezi într-o țară din estul Europei.
Două luni mai târziu, Ahmed era ascuns în remorca unui TIR cu 75 de migranți, așteptând cu frică să treacă granița cu Ungaria.
„Ne-au luat actele și ne-au ținut închiși în curte”
„Când am ajuns, compania ne-a luat pașapoartele. Aveam voie doar în fabrică și în curtea ei. Dormitoarele erau în niște containere montate în acest perimetru. Nu ne plângem de condiții, că aveam unele ok. Dar muncă, muncă și la somn. Asta a fost viața noastră timp de două luni”, își începe povestea băiatul cu ochi negri la marginea unei străzi de la periferia Bucureștiului.
Legea 248/2005 stabilește că reținerea pașapoartelor de către alte persoane decât cele autorizate reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 la 500 de lei. Și muncitorii asiatici știu că nu trebuie să-și lase niciodată actele din mână.
Dar practica reținerii documentelor e răspândită printre angajatorii români, care le iau pașapoartele lucrătorilor străini, pentru ca aceștia să nu aibă opțiunea de a-și schimba angajatorul când sunt nemulțumiți de condițiile de muncă. Existența acestei practici ilegale o recunosc până și cei de la Agrisol.
„Pe perioada pandemiei, ne-a rugat o societate din Arad să-i luăm din muncitori, că-s zece oameni serioși din Nepal. S-au urcat în tren, i-am adus aici, le-am făcut documentația, le-am plătit viza și schimbat permisul. După o lună, au plecat toți. Toți! Și ne-a amenințat firma respectivă că de ce nu le-am reținut actele”, povestește cu tâlc consilierul juridic al celor de la Agrisol Internațional SA SRL, Vasile Simion.
Dar infirmă că așa ceva s-a întâmplat cu muncitorii bengalezi în abatorul din Boldești-Scăeni.
„Nu reținere. Dar ca să le fac formalitățile necesare, trebuia să fac copii după pașapoarte, datele de intrare, să fac fișe de SSM, să trimit la HR. Nu că au fost reținute, că știam că nu aveam dreptul să le opresc. Da’ nu vă mai spun că ne-au venit controale. Ne-au venit vreo cinci instituții. Reclamația a fost pe sechestrare de persoane. Până acolo s-a ajuns, că cică noi îi sechestrăm”, spune Simion.
Muncitorii au comparat situația cu un sechestru, fără acte și în imposibilitatea de a părăsi curtea abatorului din 24 martie până în 25 mai. Așa că au contactat Ambasada Republicii Bangladesh de la București. Astfel, s-a ajuns la controlul Inspectoratului General de Imigrări (IGI).
„Când au venit în control cei de la Imigrări, liderul nostru de echipă a fost chemat în birou și i s-au pus în brațe toate pașapoartele, care erau ținute sub cheie. Astfel, cei de la Imigrări au văzut că actele sunt la un coleg din Bangladesh. Cum a plecat controlul, cei de la companie au luat din nou pașapoartele. Ni le-au returnat în acea seară, dar doar după ce am amenințat că de data asta sunăm la Poliție”, povestește Ahmed, în timp ce alți doi colegi din Bangladesh îl aprobă.
Reprezentanții Agrisol susțin însă că pașapoartele s-au aflat în permanență în posesia unui conațional al muncitorilor.
„Au venit cu gânduri să o ia spre Vest”
În plus, Vasile Simion crede că muncitorii insistau să li se facă permisul de ședere pentru că voiau să plece mai departe sau să-și schimbe angajatorul.
„Dintre toți care au venit aici, doar o parte au rămas. Nu știu dacă 10%. Pe cei din Bangladesh chiar eu i-am preluat de pe aeroport. Au venit aici, totul ok. După o anumită perioadă, au început să se intereseze: «pe unde e Ungaria?, pe unde e Austria?» A izbucnit nemulțumirea că de ce nu li se fac documentele. «ID, ID, unde-mi este ID-ul? Când mă duceți la amprente?», asta întrebau. Le-am zis că deocamdată muncesc și dată fiind situația cu microbul, se permite să amânăm. Tu stai aici să muncești și când e ok să mergem, facem și ID-ul respectiv”, susține consilierul juridic al Agrisol.
Părerea mea e că ei au venit cu gânduri să o ia spre Vest. Că altfel, de ce mă întrebau după o săptămână unde e Austria, unde e Ungaria?
Cu vize expirate și fără permise
Permisul de ședere reprezintă însă actul de identitate al cetățenilor non-UE în România. Potrivit legii, documentele pentru obținerea acestui permis trebuie depuse cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de ședere acordat de viza cu care muncitorii au intrat în țară.
Vizele bengalezilor au expirat în ultima săptămână a lunii aprilie. Asta înseamnă că actele pentru eliberarea permiselor de ședere trebuiau depuse la scurt timp după sosirea lor în România.
Agrisol spune că s-au depus documentele, doar că a existat o întârziere la IGI.
IGI: Era treaba muncitorilor. Dar erau blocați în curtea Agrisol
Printr-un răspuns acordat ziarului Libertatea, IGI a explicat că „cetățeanul străin, personal, și nu angajatorul, poate solicita permisul unic. Așadar, demersurile privind depunerea documentației nu intră în obligațiile angajatorului, ci rămân exclusiv în sarcina cetățeanului străin, având în vedere că la depunerea documentației prevăzute de lege sunt prelevate și elemente biometrice de identificare a solicitantului”.
Pe scurt, era treaba muncitorilor bengalezi să depună documentele pentru eliberarea permisului de ședere în mai puțin de-o săptămână de la sosirea lor la abator.
„Vă facem cunoscut faptul că cetățenii străini (bengalezii, n.r.) nu au depus cereri de prelungire a dreptului de ședere temporară”, se mai arată în răspunsul oferit de IGI.
Pe piața importului de forță de muncă asiatică, există o convenție nescrisă ca muncitorii să fie ghidați în depunerea documentelor pentru eliberarea primului permis de ședere. Asta și pentru că mulți nu vorbesc nici română, nici engleză. Prin urmare, le este greu să navigheze de unii singuri birocrația de la Imigrări.
De asemenea, în documentația cerută pentru eliberarea permiselor de ședere se numără o serie de acte pe care bengalezii trebuiau să le primească de la Agrisol. Este vorba de dovada deținerii legale a spațiului de locuit și o captură foto din registrul general de evidență a salariaților semnat de către angajator.
Chiar și dacă ar fi obținut toate aceste acte, muncitorii nu aveau voie să părăsească abatorul din Boldești-Scăeni pentru a putea ajunge la Serviciul de Imigrări din Ploiești. Consilierul juridic al Agrisol, Vasile Simion, spune că măsura a fost dată de teama ca muncitorii să nu se infecteze cu COVID.
„Vă dați seama că aduceau la abator și ne închideau toată afacerea. Am zis, dom’le, ieșiți patru, alegeți voi care să ieșiți, vă-ntoarceți. Dar nu a fost cu lacăt pe poartă”.
Pe 25 mai, cei 38 de muncitori bengalezi au ieșit pe poarta abatorului fără a avea permisele de ședere în buzunare. Grupul s-a spart rapid - au plecat spre București, Cluj-Napoca, Timișoara, unde au crezut că au o șansă de a-și găsi ceva de muncă: „Ne trebuie de lucru, familiile noastre se îngrijorează”.
1.000 de lei, diferența dintre un an și doi ani de muncă pentru datorii
Muncitorii bengalezi aveau însă o altă mare nemulțumire care i-a împins să demisioneze în bloc. Au crezut că vin să muncească pentru 2.300 de lei, dar după prima lună s-au trezit în conturi cu echivalentul salariului minim pe economie, adică aproape 1.300 de lei.
În adeverința trimisă de companie necesară vizei era menționată doar suma de 2.300 de lei, fără a se specifica și salariul net. Documentul era doar în limba română.
„Eu nu știu de unde aveau informația asta. N-am de ce să mă feresc, n-am de ce să mă pitesc. Chiar sunt foarte deschis la chestia asta, să înțeleg mecanismul. De ce nu au reușit ei să stea, când au fost foarte bine informați și s-au trimis filme complexe cu munca la linia de eviscerare”, se întreabă Simion.
Pentru Ahmed și ceilalți bengalezi, diferența de 1.000 de lei a cântărit enorm. În loc să muncească 13 luni pentru a plăti taxele de recrutare și datoriile adunate, ar fi trebuit să lucreze 2 ani.
Legislația îi poate ajuta, dar muncitorii nu o cunosc
Dintre cei 38 de demisionari, 10 au stat timp de-o săptămână într-un hostel de la marginea Capitalei. Pe o stradă pe care, din când în când, se târăște câte o căruță încărcată cu fier vechi. Zi de zi s-au plimbat prin restaurante, au mers la spălătorii, cerând de muncă, orice.
Potențialii angajatori i-au întors din drum când au aflat că tinerii bengalezi nu au permise de ședere. Practic, n-aveau cum să dovedească că sunt legal în România.
IGI explică pentru Libertatea că Ahmed și colegii lui ar fi putut să solicite în continuare un permis de ședere, dacă reușeau să se angajeze și să obțină un nou aviz de muncă. Pentru acesta din urmă, e necesar însă un nou cazier judiciar eliberat de Ambasada Bangladeshului.
Lipsa cunoașterii legislației de către muncitori, dar și de către firme, a complicat însă întreaga situație a bengalezilor.
„Și ce se poate întâmpla dacă ne oprește Poliția? Să ne deporteze?! În Bangladesh?!”, își spune Ahmed mai mult sieși, cu o voce aproape disperată.
După o săptămână, Ahmed și alți doi bengalezi au plecat să-și caute de muncă la Timișoara. S-au lovit de aceleași refuzuri.
„Am ales să trec granița. A fost ușor”
„Vreau să-ți spun adevărul. Eram foarte frustrat și anxios că vor veni polițiștii după mine. Așa că, până la urmă, am ales să trec granița. Am vrut să stau în România, dar a trebuit să fac această alegere pentru siguranța mea. Acum sunt într-o tabără de refugiați, în vestul Europei”, scrie într-un mesaj Ahmed.
În prima jumătate a lunii iunie, tânărul bengalez a intrat în contact cu un traficant de migranți care cutreiera străzile Timișoarei. I-a spus că prețul drumului e 3.500 de euro, iar familia de acasă s-a pus pe strâns bani pentru a-l trimite în vestul Europei.
„A fost ușor să trecem granița. Am luat un taxi până într-o parcare și, odată ajunși acolo, am primit de la traficanți o locație pe mesagerie. Ne-am dus acolo și am găsit un TIR cu un container atașat. Ne-am urcat vreo 75 de oameni. Erau afgani, bengalezi, de peste tot. La graniță ne-am ascuns în niște cutii din placaj”, povestește Ahmed.
Au călătorit vreo 12-15 ore, îngrămădiți în container, într-un aer irespirabil. „Fără apă, fără mâncare”. Polițiștii au tras pe dreapta TIR-ul și i-au găsit pe migranți. „Când am coborât, unii deja tușeau, li se făcuse rău”. L-au arestat pe șofer, iar cei 75 au ajuns într-o tabără de refugiați.
„Nu cred că mă vor deporta. Eu sper să-mi dea un act temporar în 2-3 luni, ca să pot să muncesc. Aici e bine, sunt condiții mai bune, mâncare mai bună în tabăra de refugiați decât în abatorul din România”, spune Ahmed cu un zâmbet larg, care-i entuziasmează pe colegii de cameră. Se adună toți în fața telefonului ca să spună „Bună! Bună!”.
Ahmed susține că n-ar fi luat decizia de a fugi, dacă ar fi reușit să-și găsească un job după plecarea de la Agrisol.
„Eu nu voiam să plec”
Dar nu a reușit. Autoritățile române ar fi trebuit să-i sprijine pe cei 38 de bengalezi demisionari, așa cum arată un protocol semnat vara trecută între IGI și Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM).
Protocolul a apărut la o lună și jumătate după ce fostul ministru al muncii Violeta Alexandru a ieșit în fața camerelor pentru a cere firmelor să vină cu oferte de muncă pentru muncitorii srilankezi abandonați de un angajator botoșănean în fața Aeroportului Otopeni.
„Dincolo de soluționarea multiplelor urgențe din ultima vreme, am considerat că este de datoria noastră să găsim o soluție instituțională durabilă și pentru lucrătorii non-UE din România, pentru a le asigura acestor oameni, pe termen lung, o rezolvare dacă le încetează contractul de muncă inițial, indiferent din ce motiv, și dacă ei doresc să continue să muncească în România”, a declarat atunci Violeta Alexandru.
IGI ar trebui să trimită o listă cu toți muncitorii fără contract la ANOFM
Fostul ministru a explicat și cum trebuie să funcționeze acest protocol de cooperare dintre instituții. Astfel, IGI, prin structurile teritoriale, ar trebui să transmită agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă situația nominală a străinilor care se află pe teritoriul României, cu ședere legală, al căror contract de muncă a încetat. În momentul încetării unui contract al unui muncitor străin, informația trebuie transmisă de angajator în maximum trei zile către IGI.
„În baza acestor informații, ANOFM va identifica cetățenii străini înregistrați în evidențele proprii, iar persoanele neînregistrate vor fi contactate de agențiile județene pentru a beneficia de servicii specializate”, se arată pe site-ul Ministerului Muncii.
AJOFM Prahova: doar 7 cetățeni non-UE înregistrați în 11 luni
Pe Ahmed nu l-a contactat nimeni. De altfel, AJOFM Prahova, filiala județeană a ANOFM, a confirmat că din iulie 2020 până-n iunie 2021, doar 7 cetățeni non-UE s-au înregistrat în baza de date a instituției. Niciunul nu era din Bangladesh.
Instituția a reușit să găsească un loc de muncă pentru 4 dintre cei 7.
AJOFM Prahova nu a primit nicio informare nominală de la Serviciul de Imigrări Prahova cu privire la muncitorii rămași în această perioadă fără contract de muncă, așa cum prevede protocolul.
O inspectoare a instituției a explicat că cei 7 cetățeni non-UE ajunși la AJOFM Prahova au fost într-adevăr direcționați spre ei de către Serviciul de Imigrări Prahova.
„Oamenii au fost acolo și li s-a spus să vină la noi. Că altfel nu au cum să știe despre AJOFM. Li s-a comunicat asta verbal muncitorilor. Noi nu am primit niciodată vreo informare oficială în acest sens”, a spus inspectoarea AJOFM Prahova care a răspuns întrebărilor ziarului Libertatea.
Dacă nu intră pe ușa serviciilor județene pentru imigrări, muncitorii străini nu sunt căutați pentru a fi sprijiniți să se reangajeze, deși cei de la IGI au date despre toți cetățenii non-UE ale căror contracte de muncă au încetat în România.
Am solicitat răspunsuri de la IGI și ANOFM pentru a înțelege câți muncitori non-UE au fost sprijiniți în ultimul an să se reangajeze pe baza protocolului de cooperare dintre cele două instituții. Vom publica aceste date când ele vor deveni disponibile.
*Numele a fost schimbat pentru a proteja identitatea muncitorului străin.
