Un bărbat de 71 de ani, George Zinn, a mărturisit în mod fals că l-a împușcat pe Charlie Kirk, încercând să distragă atenția de la adevăratul autor al crimei. Bărbatul se afla la evenimentul activistului conservator, care a avut loc la Universitatea Utah Valley.
Sursă video: X/Bruno Sarducci
Zinn, cunoscut drept un agitator politic, s-a apropiat de polițiști imediat după asasinat și a strigat: „Eu l-am împușcat, acum împușcați-mă pe mine”. Documentele judiciare arată că bărbatul era neînarmat și a fost reținut.
În timpul interogatoriului, el a recunoscut că nu l-a ucis pe Kirk, dar a declarat că a vrut să creeze o diversiune, conform unui raport citat de Fox 13 și preluat de ziarul american New York Post.
Mai mult, Zinn a făcut declarații bizare după ce a fost dus la spital pentru o problemă medicală. Potrivit documentelor judiciare, el a spus că „voia să fie un martir pentru persoana care a fost împușcată”. Aceste declarații au întârziat ancheta și au consumat resurse importante ale poliției.
El este acum acuzat de obstrucționarea justiției, o infracțiune de gradul II. Imaginile video surprinse după incident îl arată pe Zinn cu pantalonii în jurul gleznelor, târât de poliție, în timp ce striga: „Împușcați-mă!”.
George Zinn este bine cunoscut pentru comportamentul său provocator. A fost prezent la numeroase evenimente politice, de unde a fost adesea dat afară.
Procurorul districtual din Salt Lake County, Sim Gill, a declarat pentru Salt Lake Tribune: „La aproape toate evenimentele politice la care vă puteți gândi, George era mereu undeva în fundal, ascultând”. Gill l-a descris ca fiind„mai mult un agitator decât orice altceva”.
Amintim că Charlie Kirk, în vârstă de 31 de ani, gazda unui talk-show și activist MAGA, a fost împușcat mortal în gât miercuri după-amiază, în timp ce susținea una dintre celebrele sale dezbateri „Prove Me Wrong” („Dovedește-mi că greșesc”) la universitate - prima oprire din turneul său „American Comeback” („Revenirea americană”).
Suspectul pentru comiterea crimei, Tyler Robinson, în vârstă de 22 de ani, a fost reţinut de poliţie şi dus în arest.