Răzvan Sibii: V-ați pronunțat puternic împotriva războiului din Ucraina. Vladimir Putin devenise la un moment dat un superstar prin unele cercuri conservatoare românești. Cum vedeți acum această popularitate conservatoare a lui Putin?
Mihail Neamțu: În apărarea mea și a unor prieteni conservatori care au fost și ei acuzați de același lucru, trebuie să spun că am avut inteligența, inspirația și bunul simț de a mă inspira întotdeauna din discursul conservatorilor britanici și polonezi. Și nu cred că există la ora asta în toată Europa voci mai dure la adresa lui Putin decât vocea Poloniei și a Marii Britanii, cu două guverne conservatoare. Fac parte din cei care nu și-au luat lumina nici de la Viktor Orbán, nici de la Matteo Salvini. 

Consider că mulți s-au dus după fentă. M-aș bucura să nu ocoliți faptul că, în Europa cel puțin, o grămadă de social-democrați au cochetat cu Putin, de la Gerhard Schröder până la relațiile foarte apropiate dintre Angela Merkel și Putin. Bineînțeles, trebuie să includem și conservatori din Franța, Marine Le Pen, trebuie să includem și conservatori din Italia – dar nu doar conservatori. E vorba și de grupări ecologiste radicale. The Greens uneori au avut poziții favorabile Rusiei. De asemenea, trebuie să admitem că Alternative für Deutschland (AfD din Germania este o formațiune de tip conservator care a avut o poziție foarte favorabilă Rusiei. 

Pe mine m-a deranjat ipocrizia în ultimele săptămâni. Adică tu, după 20 de ani de înfrățire cu Vladimir Putin, îți dai ochii peste cap și spui: „Vai, am avut azi-noapte o revelație. Acum realizez că este un gangster”. Tu nu ai știut că Anna Politkovskaia a murit în 2006 în apartamentul ei de ziua lui Putin, 7 octombrie? Tu n-ai știut de Boris Nemțov? Tu n-ai știut de Hodorkovski? Tu n-ai știut de Navalnîi? Tu n-ai știut de bucățica de polonium care i-a fost pusă lui Litvinenko în ceai? N-ai știut toate lucrurile astea? Acuma le-ai aflat? 

Refugiații ucraineni vs refugiații sirieni și afgani 

– Polonia primește milioane de refugiați ucraineni. Acum câteva luni însă, refuza accesul unor familii siriene blocate între Polonia și Belarus în plină iarnă. Europa dă drept de muncă refugiaților ucraineni, pe când sirienii, afganii și africanii erau lăsați în unele cazuri să se înece în Mediterană. Vorbim aici de rasism sau de o discriminare „normală”?
Nu cred că există discriminare normală, dar există listă de priorități. În primul rând, discuția aceea era artificială. Dictatorul din Belarus (Alexander Lukașenko) a manipulat suferința unor victime ale războiului din Siria și i-a canalizat în direcția respectivă pentru a crea o busculadă. Polonia cumva a încercat să arate dictatorului din Belarus că nu este dispusă să accepte acest șantaj. Acum însă criza umanitară este reală.

Este dreptul unei țări suverane să aibă propriile sale criterii prin care acceptă sau nu populații întregi pe teritoriul ei? Eu cred că da, dar nu plecând de la un dispreț față de individ, ci făcând considerații de ordin economic cu privire la integrarea lor.

Pentru că orice populație care vine peste noapte într-o țară trebuie integrată, iar costurile integrării nu sunt chestiuni pe care să le neglijezi. Dacă ești un om serios, pui problema în termeni economici cât se poate de precis, matematic. Cât mă costă pe mine prezența unui refugiat pe zi? Câtă hrană am eu pentru aceștia? Ce perioadă pot să estimez că vor rămâne în țara mea? De ce perioadă de timp pot să estimez că ei au nevoie să învețe limba? Una este o limbă slavă cum este limba ucraineană, care este înrudită cu poloneza, și alta este limba arabă.

Cred că aceste considerente sunt pragmatice, nu neapărat rasiste. Mă ajută să știu că cei care vin în țara mea sunt compatibili și cu o cultură creștină, mă ajută să știu că ei au undeva un fond istoric cum ar fi fondul acesta antirusesc. 

INTERVIU. 10 întrebări politice și personale cu Mihai Neamțu: „Nu am puterea să zic cuiva «Îți este interzis să faci avort» și nu aș vota pentru asta. Sunt însă pro-viață”
Toate fotografiile sunt din arhiva personală a lui Mihail Neamțu

Vaccinul și „Nazipass”-ul     

– V-ați poziționat hotărât împotriva certificatului verde și a obligativității vaccinului. Sunteți vaccinat? Chiar considerați că certificatul acesta verde e un „Nazipass“? 
– Sunt posesorul unui certificat verde care atestă că m-am vaccinat o singură dată cu Johnson, după ce am făcut boala. După ce am făcut a doua oară boala, vorbind cu foarte mulți medici, inclusiv cu medicul de familie, n-am socotit necesar să fac booster și nici un alt vaccin.

Rămân în continuare convins că vaccinul este o decizie foarte, foarte personală, și că pentru persoanele în vârstă este o decizie bună. Asta e părerea mea acum, cum a fost și acum șapte-opt luni. Rămân de acord că aceste forme de încurajare a vaccinării trebuiau să țintească publicul vulnerabil, în vârstă și cu probleme de imunitate, nu neapărat copiii, nu neapărat adolescenții, nu neapărat persoanele până în 50 de ani. 

Da, s-au făcut excese care trebuiau deplânse. Prefer o societate în care simțul acesta libertarian al dreptului asupra propriului corp și asupra propriei conștiințe este foarte rafinat unei societăți docile în care niciun tip de inițiativă guvernamentală nu este întâmpinată cu o critică din partea societății civile.

Nu intră în AUR și „În 2022 nu vreau să fac politică”

Data trecută când am discutat, v-am întrebat dacă intrați în AUR. Mi-ați spus că deși aveți afinități comune cu unii dintre liderii AUR, sunteți acum retras din politică. Multe s-au întâmplat de atunci cu acest partid, deci vă întreb din nou: vă interesează o apropiere de AUR?
– Nu. Nu mă interesează o apropiere de AUR pentru că eu văd oameni buni peste tot. O să vă șochez. Vă vine să credeți că, deși toată viața mea am fost un antipesedist, la ora asta admit că sunt oameni din PSD la nivel local – mă refer la primari, unii, puțini, foarte puțini – pe care îi cunosc care mai fac și treabă? Există oameni în PNL care încearcă să-și ajute comunitățile. Ei, așa există și oameni în AUR care au o bună credință. Dar nu sunt în poziția omului de a face politică, deci nu mă interesează acum câtuși de puțin. În 2022 nu vreau să fac politică. 

Am spus că am afinități cu oameni cu un profil intelectual bine știut. Cu Sorin Lavric am afinități. Domnul Sorin Lavric este pasionat de istoria comunismului și ține un fel de liturghie a memoriei în Senatul României. 

În fiecare săptămână, dacă nu mă înșel, are câte un soi de laudatio la adresa unor mari figuri, oameni care au plătit un preț foarte scump pentru libertate mergând în închisoarea de la Sighet, de la Aiud, de la Gherla, de la Periprava, pentru că nu s-au supus unui regim stalinist care seamănă astăzi cu domnia lui Putin. Această liturghie a memoriei pe care o face Sorin Lavric mi se pare impresionantă. Asta nu înseamnă că noi coincidem când vine vorba de subiectul Mișcarea Legionară sau politica externă sau Israelul sau problema antisemitismului. De altfel, nu vreau să dau din casă, dar pregătesc un podcast lung în care voi confrunta și lucrurile care sunt înțelese diferit între mine și, de pildă, domnul Lavric. 

„Eu sunt un mărturisitor, nu un activist“

– Scrieți des despre activiști și despre militanți la modul negativ. Când spuneți de activiști, de multe ori vă referiți la „neomarxiști“, „sexomarxiști“ sau cum s-or mai numi oamenii de stânga. Dumneavoastră vă considerați a fi un activist de dreapta?
Diferența fundamentală între mine și activiștii descriși în termeni negativi de către conservatori este că eu nu sunt beneficiarul unor subvenții publice. Eu îmi susțin singur activismul. Am lansat un concept: Clubul Marilor Cărți. Îl finanțez din munca mea. Există un activism bugetat de Bruxelles sau de Guvernul României sau de ambasadele unor țări occidentale sau de ambasadele unor țări precum Rusia – că există și asta – sau China. Eu nu fac parte din aceștia. Eu mi-am câștigat libertatea și până la urmă îmi gust, ca să zic așa, amarul vieții și plecând de la această autolimitare.

La mine există și o componentă de marketing. Adică, pe lângă activismul pe care îl fac atunci când vorbesc publicului meu, el știe că urmează să-i fac și o propunere, să intre în Clubul Marilor Cărți, să achiziționeze un volum, să citească nu știu ce text pe care l-am scris și așa mai departe. Deci există o componentă de marketing pe care n-am s-o refuz fiindcă sunt un capitalist. Pe când activiștii de la Funky Citizens sau eu știu ce alt ONG, aceștia care au salarii de 3.000-4.000 de euro, sunt plătiți nu ca să scrie o operă, ci ca să mențină o propagandă. Și ei sunt plătiți de niște entități, inclusiv George Soros Foundation, ca să întrețină o atmosferă adesea de ostilitate la adresa unor valori pe care eu se întâmplă să le profesez.

E o mare diferență între activistul plătit și mărturisitorul – așa m-aș numi eu, eu sunt un mărturisitor, nu un activist – care își riscă inclusiv echilibrul și bunăstarea sa materială. Pentru că la un moment dat spunând anumite lucruri să știți că-ți poți pierde și publicul și parteneriatele.

– Scrieți des despre amenințările la adresa familiei tradiționale din partea progresismului. Recent scriați așa: „Ca neam nu mai credem în legăminte sfinte, familiile se destramă, divorțurile sunt o banalitate.” Vi se răspunde des pe Facebook că aici dați dovadă de ipocrizie în condițiile în care sunteți căsătorit a treia oară, cu două divorțuri la activ. Cum reacționați la această acuzație?
Foarte simplu. Știu că informațiile sunt întotdeauna asimetrice. Ce știu eu despre viața mea personală foarte puțină lume știe și nu va ști niciodată decât după moarte. Niciodată nu știi cu adevărat ce s-a întâmplat într-o relație. Și asta e valabil nu numai pentru cei care au avut curajul să oficializeze o relație, cât și pentru cei care nu au avut acest curaj. Sunt mii de oameni sau milioane de oameni astăzi care nici măcar nu mai oficializează relația și au trecut prin 20 de relații. Și după ce au trecut prin 20 de relații au tupeul să mă acuze pe mine că am eșuat de două ori. 

Probabil că din tot ce vă spun vă dați seama că niciodată n-am inițiat un divorț în viața mea, că n-am inițiat nicio despărțire și că nu am rupt niciun legământ. Asta ar trebui să știe toți cei care cred că pot să mă judece.

„Nu am puterea să zic cuiva: Îți este interzis să faci avortul“

– Dumneavoastră considerați că ar trebui să fie avortul ilegal? Care sunt parametrii susținerii dumneavoastră pentru interzicerea avortului?
Nu știu dacă m-ați auzit vreodată vorbind despre interzicerea avortului. M-ați auzit mereu vorbind despre o politică pro-viață. Eu spun așa: când tu te duci și vrei să faci avort, sună, te rog, și acea agenție care se ocupă de adopții. Vezi dacă cumva e o soluție să dai naștere și să predai copilul spre adopție unei alte familii. Dacă nu, plasează acel copil într-o instituție privată sau publică și vezi dacă peste un an sau doi te-ai răzgândit și-ți recapeți copilul. Consider că despre asta ar fi vorba, despre o persuasiune, nu despre o interdicție. Nu am puterea să zic cuiva, „Îți este interzis să faci avortul“. Nu am această putere, fiindcă știu că nu poți să iei libertatea asta nimănui. Existau avorturi care se provocau spontan în anumite apartamente din blocurile comuniste. Deci știu că oricum poți să ajungi la avort astăzi fără să treci neapărat pe la instituția numită stat sau spital.

– Deci nu ați vota în favoarea interzicerii avortului prin lege?
– Nu cred. Dar aș vota pentru orice măsură care încurajează femeia să stea de vorbă cu un psiholog sau cu un preot, să stea de vorbă cu o entitate care se ocupă de adopții, să i se prezinte trei, patru soluții înainte de a lua această hotărâre.

Eu cred că trebuie să avem grijă de demografie. O țară ca România nu-și mai permite să discute despre avort ca și despre o soluție, fiindcă țara asta nu mai are copii. Trebuie să vorbim despre încurajarea nașterii de prunci chiar și în varianta tragică în care un tată dispare. Noi nu punem nicio sancțiune. Eu aș pune o sancțiune. Uite o să vă dau o știre: Mihai Neamțu este de acord cu sancțiunea financiară pentru bărbatul care se demonstrează că a participat biologic la însămânțarea unei femei – iertați-mă că folosesc acest termen, dar îl vreau, așa, cât mai tehnic. Deci orice bărbat care este depistat prin teste genetice că el este tatăl unui copil trebuie să fie tras la răspundere și eventual chiar sancționat. 

– Și considerați că o amendă, un act al statului îl poate responsabiliza pe bărbat? Vă întreb de stat pentru că spuneați că nu considerați că statul ar trebui lăsat să aibă îndatoriri în reglementarea vieții personale a individului și a familiei.
Eu spun atât: că statul trebuie să aibă o atitudine corectă față de mamă și copil, dacă el este conștient că demografia este destin. Statul nu există decât ca o abstracțiune în absența națiunii, deci de-aia vorbim de „stat-națiune“. Națiunea nu există în absența copiilor, adică a viitorului. Nu există națiune fără copii, nu există stat fără națiune.

Dacă statul e interesat de propriul său viitor, atunci statul trebuie să protejeze mama și copilul, pentru că adesea mama este lăsată singură de către un bărbat iresponsabil.

Nu știu dacă sub formă de amendă sau pur și simplu prin decizia de la caz la caz într-un tribunal, dar legislația trebuie să dea dreptul mamei de a trage la răspundere – printr-o solicitare a unei pensii alimentare pe o durată foarte lungă, prin solicitarea unor recompense de ordin material, și așa mai departe – dar legea ar trebui să fie așa făcută încât mama și copilul să fie încurajate să-l dea în judecată pe acel bărbat iresponsabil care pleacă din peisaj după ce el a consumat actul sexual.

INTERVIU. 10 întrebări politice și personale cu Mihai Neamțu: „Nu am puterea să zic cuiva «Îți este interzis să faci avort» și nu aș vota pentru asta. Sunt însă pro-viață”

Despre nevoia de scuze din partea BOR pentru comunitatea romă

– Ar fi momentul pentru Biserica Ortodoxă Română să-și ceară scuze comunității rome? Eventual să deschidă discuția despre despăgubiri pentru sclavie?
Eu cred că o discuție deja a început și sunt printre primii teologi laici ai Bisericii care am vorbit despre comunitatea Roma și Biserică și persecuția lor. Discuția aici din punct de vedere etic este foarte simplă. E cineva vinovat astăzi în prezent pentru păcatele săvârșite acum 150 de ani? Eu sunt de părere că nu poți să extinzi pe durata a secole această memorie a culpei, da? Mai ales personalitatea juridică.

Mănăstirile cred că pot să ajute – și ajută – studenți, elevi din comunitatea roma. Nu e neapărat felul Bisericii de a trâmbița toate faptele bune. Vă spun doar atât, că și la alte facultăți, nu numai de Teologie, ci și, înțeleg, de Medicină, există un statut special pentru cei care provin din comunități defavorizate. Există, de asemenea, din câte știu eu, un program, s-a tradus în limba Romani Liturghia, cred că și Noul Testament. Deci există programe misionare din acest punct de vedere. Discuția desigur că poate să înceapă cu mențiunea că nu cred în culpă colectivă. Au existat niște abuzuri care s-au întâmplat. 

Aș mai spune încă ceva: ce facem cu șerbia românilor din Ardeal? Adică și românii au fost persecutați. Chiar aș spune până târziu, până prin 1830-’40, au existat abuzuri la adresa românilor. Cerem și Ungariei…? E o discuție aici, da? Haideți să socotim subiectul deschis pentru discuție.

Citiți întregul interviu cu Mihail Neamțu aici.

Aici găsiți și primul interviu realizat de Răzvan Sibii cu Mihail Neamțu, vara trecută.

Urmărește-ne pe Google News