Cuprins:
AutoItalia România, parteneriat cu Chery
Adrian Ghiță a dezvăluit motivul pentru care AutoItalia a devenit partenerul Chery în România.
„Am semnat parteneriatul în urmă cu câteva luni cu producătorul Chery. E un parteneriat pe care ni l-am dorit foarte mult pentru că Chery, așa cum bine știți, de 22 de ani consecutivi, este principalul exportator în China și unul dintre primii trei producători auto. De ceva timp a început expansiunea globală și în Europa. Cu atât mai mult ne bucură faptul că am fost aleși din mai mulți participanți la aceste importuri. Ascensiunea mașinilor chinezești a căpătat contur nu acum, ci cu ani în urmă. În Europa au pătruns ceva mai târziu. Urmărim și noi de ani buni această evoluție. Am fost interesați. Se știe foarte bine că noi, în România, avem parteneriat cu grupul Stellantis, pentru mărcile Fiat, JEEP și Alfa. Am semnat în urmă cu un an și ceva, tot din grupul Stellantis, un alt parteneriat chinezesc între Stellantis și Leap Motors International, un alt grup chinezesc. Ne-a bucurat și atunci faptul că ne-au ales pe noi, dar nu este o simplă alegere. Prin această nominalizare, sunt și foarte multe obligații pe care ni le asumăm. Drept dovadă, Chery a început această expansiune europeană și ne-au ales pe noi. Am început această colaborare cu mai puțin de 2-3 luni în urmă. Ne-am asumat și investiții și nu este simplu. Am început cu o investiție nu tocmai mică. Vorbim despre aproape un milion de euro investiți în acest showroom. În paralel, am finalizat o altă investiție, tot pentru Chery, vizavi de showroom-ul JEEP, în Pipera, un alt showroom de încă 500 de metri sau chiar mai mult, făcut la standarde similare cum le vedeți aici. De ce am făcut aceste investiții? Pentru că avem încredere în brand, în această evoluție. Avem încredere în tehnologie și în inovație, ceea ce chinezii oferă în momentul de față. Am fost în China și am fost fascinat de ce am văzut. Am văzut fabricile unde se produc aceste mașini. Credeți-mă că partea umană aproape nu mai există. Cam toți folosesc roboți pentru asamblarea mașinilor, dar la ceea ce am văzut în China aproape că partea umană este inexistentă.”, a declarat Adrian Ghiță.
Tiggo 4 în versiunea Full Hibrid
Despre Tiggo 4, CEO-ul AutoItalia a precizat că este dotat cu o tehnologie foarte avansată și vine în versiunea Full Hibrid.
„Mașinile chinezești oferă foarte mult. Noi am rămas surprinși de ceea ce ele oferă. Din punct de vedere al fiabilității nu mai vorbim. Sunt șapte ani garanție bumper-to-bumper, din bară în bară. Au luat 5 stele EuroNCAP cam la toate mașinile. Am lansat în urmă cu o lună și jumătate cele două modele ce întregesc, împreună cu Tiggo 4, portofoliul existent, respectiv Tiggo 7 și Tiggo 8. Au și versiuni Plug-In Hibrid, cu o autonomie de 1.200 de kilometri pe care puțini cei din industrie o pot atinge la motorizările Plug-In. Această versiune lansată astăzi, Tiggo 4, vine ca Full-Hibrid, tehnologie foarte avansată. Este o nișă a pieței pe care o vom ataca. Prețurile sunt atractive. Să îți iei o astfel de mașină, cu aceste dotări de top, la un preț, cu tot cu TVA, puțin peste 20.000 de euro, spune multe”, a mai precizat CEO-ul AutoItalia.
Interviul integral poate fi urmărit în clipul video de la începutul articolului.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e6e83e8587c40dee7a7f2e955dfc7996.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b465899e2e3f59dc68a91eb15ca96cb7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_05b9242b7733a05c54a079d831fb936b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_27e5dde6801fe1aba2357118774a3d08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_16634549e1132910d2179c7e1fa2d8a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_631c3af1d8ddd3507d9429ad25e2a5c5.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7d6906c74e362cc3758e8c063145fa8a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e6722d691a5d447b25486ffd6e099e62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_19315a756ad00764b5daf286dca28466.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0d0c5915d0e46aa185e673b2b7cce53a.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e1f32cf5108da9e58ad3ab209e8ba437.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_79eb667d99b6ab630e68daeeaf6b2ee3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_c8304514e916a52c5c2fda8e13175058.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_1ca338b29e698954129e19f719e2f581.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e4ca313e7d445cbe62f0ab031032f237.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_48c6ff638fc761251583e372b10b3712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d307bb81d80dd68782b5794204ff5a93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_79c0e3e6a6f919b3828c1cbeb008faf1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_28702edbafb3f90b57222044060e9f7a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_65fe0657a4c5ed21aa81ed2d75b29cd8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5678082eb785db51c435b94a0cdf92e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/adrian-ghita-ceo-auto-italia-interviu-libertatea-septembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_81e7948b1b3a257cf6ed6e13347b0c69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5ab2856ac551b263a1241a57c7410f7c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-in-haina-neagra-mergand-printr-o-viscol-abundent-pe-o-strada-din-bucuresti-romania--foto-profimedia-e1775501996302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/elena-lasconi-si-a-dat-demisia-de-la-sefia-usr-campulung-dupa-5-ani-nu-inteleg-de-ce-este-o-drama-e1769609236355.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ae1d5cb0b3af9e1ebd4636a6992ea33.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_64ef45a170c3bb424dfba48cb5318785.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/razvan-oprea-emilian-oprea-actori-groapa-serial-pro-tv-voyo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/alexandra-stan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7b805ebb034d1df7aaa6cede7f48c743.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0633ab99617cbe20c61eb86732ebb63e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_62ab49a8103a27ad24c79c9bfefb8836.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-a-discutat-cu-ilie-bolojan-bogdan-ivan-ciprian-serban-si-cu-reprezentantii-omv-petrom-si-rompetrol-situatia-carburantilor-e1775486075319.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/emmanuel-macron-vine-in-romania-in-2026-a-anuntat-nicusor-dan-aflat-in-franta-e1765293147197.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/untitled-e1775504673581.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dorel-sandesc-ecmo-foto-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bianca-tilici-s-a-inchis-24-de-ore-intr-o-camera-sigilata-pe-calea-victoriei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/insula-ibiza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doi-americani-s-au-iubit-cu-foc-de-paste-pe-o-plaja-din-rimini-plina-de-familii-cu-copii--imagine-ilustrativa--foto-profimedia-e1775495344468.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cand-e-bine-sa-te-speli-pe-dinti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/04/lunea-mare-din-saptamana-patimilor-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oua-dimineata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/filme-netflix-aprilie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mircea-lucescu-a-antrenat-marea-echipa-a-lui-dinamo-de-la-finalul-anilor-80-e1775494046454.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/rosii-proaspete.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8774283.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-06-at-16-30-52-3.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-03-at-15-29-44.jpeg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-foto-gov-ro.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vaccin-covid-pfizer.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romania-sonde-petrol-foto-shuttertsock.png)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.