„Am vorbit scurt cu doamna Kovesi, însă nu cred că este ceva special de comunicat aici. Am întrebat-o cum vede acele acuzații, mi-a reiterat că domnia sa nu se simte vinovată cu nimic și atunci am plecat destul de lămurit din discuție. Nu cred că trebuie să vorbim de o demisie atâta vreme cât nu a existat niciun indiciu că ar fi plagiat. În măsura în care lucrurile iau o altă turnură, se poate discuta”, a spus Iohannis.

Totodată, șeful statului a spus că Parchetul instanţei supreme trebuie să rezolve „foarte repede” dosarul privind acuzaţiile de plagiat care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi.

„Parchetul General trebuie să rezolve foarte repede această speţă şi l-am rugat ca în timpul atribuţiei să se ocupe ca aceste cercetări să fie făcute cu celeritate”, a declarat Iohannis, potrivit News.ro.

Pe 27 septembrie, Sebastian Ghiță a făcut un autodenunț la Parchetul General, în care a spus că el şi mai mulţi demnitari au falsificat şi măsluit raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în teza de doctorat.

„Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României”, a spus Sebastian Ghiţă.

Acuzațiile deputatului au fost negate vehement de șefa DNA, care a spus că nu a plagiat și a publicat pe site-ul Ministerului Public pagini din teza sa de doctorat.

„Teza mea este corectă, este o teză pe care am muncit-o, am lucrat șapte ani la acest doctorat. Am multe articole publicate (…) pe care eu le-am indicat în teză. Cine are îndoieli cu privire la corectitudine nu are decât să facă sesizare. (…) Cine contestă să vină cu probe și să facă sesizare”, a spus Kovesi.

La două zile după autodenunțul lui Ghiț, procurorii au decis deschiderea unui dosar penal in rem pentru instigare la fals intelectual în dosarul constituit ca urmare a autodenunțului deputatului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.