Cuprins:
Teheranul caută „mercenari” Mossad
„Acești mercenari, prin activitățile lor deliberate în spațiul cibernetic, au încercat să suscite îngrijorarea publicului și să murdărească imaginea sistemului sacru al Republicii Islamice Iran”, se arată într-un comunicat al Gardienilor Revoluției citat de agențiile de presă Isna și Tasnim.
Potrivit celor două instituții de presă de stat, arestările au avut loc în provincia Lorestan, în vestul Iranului.
Acest anunț survine în a șasea zi de confruntări militare între Iran și Israel, vechi inamic al regimului de la Teheran.
Internetul, restricționat în Iran
Vineri, la o zi după declanșarea ostilităților prin atacuri preventive din partea Israelului, Ministerul iranian al Comunicațiilor a anunțat restricții temporare de internet. De atunci, numeroase site-uri și aplicații sunt parțial blocate sau inaccesibile.
Autoritățile iraniene au îndemnat marți populația „să minimizeze utilizarea de aparate conectate la internet și să dea dovadă de prudența necesară” în mediul online.
O directivă le interzice funcționarilor și echipelor lor de securitate să utilizeze orice aparat conectat, inclusiv telefoanele mobile, ceasurile inteligente și laptopurile.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d613cf8c296b0090ec6ee3c1076e5c12.jpg)
Iranienii, îndemnați să șteargă WhatsApp
Televiziunea de stat din Iran a transmis populației „să șteargă WhatsApp de pe telefoanele mobile” pe motiv că aplicația de mesagerie adună date personale, inclusiv poziția utilizatorilor, și „le comunică inamicului sionist”.
Potrivit The Associated Press, WhatsApp s-a declarat îngrijorată că aceste informaţii false vor fi folosite ca pretext pentru blocarea serviciilor sale într-un moment în care oamenii au cea mai mare nevoie de ele.
„Nu urmărim locaţia exactă a utilizatorilor, nu păstrăm datele cu persoanele cărora le trimit mesaje şi nu urmărim mesajele personale pe care oamenii şi le trimit între ei. Nu furnizăm informaţii în bloc niciunui guvern”, a dat asigurări compania, care este deţinută de Meta Platforms, compania-mamă a Facebook şi Instagram.
WhatsApp, una dintre cele mai populare aplicații din Iran
Criptarea end-to-end aplicată de WhatsApp înseamnă că mesajele sunt codificate în așa fel încât să fie văzute numai de expeditor şi destinatar. Dacă cineva interceptează mesajul, tot ce va vedea este un text incomprehensibil care nu poate fi decodificat fără cheia corespunzătoare, notează WhatsApp.
De-a lungul anilor, Iranul a blocat accesul la diverse platforme de social media, dar multe persoane din ţară utilizează alte servicii şi reţele private virtuale pentru a le accesa. În 2022, Iranul a interzis WhatsApp şi Google Play în timpul protestelor în masă după decesul unei tinere arestate de așa-numita poliţie a moravurilor. Această interdicţie a fost ridicată la sfârşitul anului trecut.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_b38ae7fe11d6d5351f7e9cacf5695694.jpg)
WhatsApp este una dintre cele mai populare aplicaţii din Iran, alături de Instagram şi Telegram.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7a5cceadd4cf4030f59bfca4342ebf01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4449de2e6cb99fc68df1f33dec5e0ada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eb47189ef8d7a2ec471c13a1a49b77aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cbfe060e75bb4206f8adbd55a694414c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8416b8b9fbaa1adc86ac4f959cfea685.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b0b78bce03d5a2c735fe4f7ed42e1726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b8b4035aa103f72f39dacbceaf5b7f46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a89b7640432c61f4fcf7b32c0e385030.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_327759107f1a86f42461b9a5bcb52bc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ba03813f996024622be4681dbefc3d6e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f1628aca9b57eb5fa82092d95859234b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_dddd433ec1f86c990ec8a1c034321074.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ae8004251dd5e6490158050eb2e09a4e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_72ad5d4146ab5bd583a123db6d19aeef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2a8836eb77b135293e1f810d1faf059a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_97bad939d48397d7831ea0802f39e844.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f832b5d095a35c392196f0ecdc5a143b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0a9b2aed9a76d37ce865b458783b411e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_1b75bdc85206d19b529fef2fa9e4ad56.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_801218e6d05f2291e0fff18baa53a83c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_f5ff570e6ef46fb034c19892c51f11b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_20483ab25fd1432f84dadbf284a1cd45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.