Jakarta a urcat pe primul loc, Tokyo a coborât pe trei

Potrivit raportului „World Urbanization Prospects 2025”, publicat de Departamentul pentru Afaceri Economice și Sociale al ONU, Jakarta are în prezent aproximativ 41,9 milioane de locuitori, devenind astfel cel mai mare oraș din lume. Dhaka se află pe locul al doilea, cu aproximativ 36,6 milioane de locuitori, iar Tokyo a coborât pe locul al treilea, cu o populație de circa 33,4 milioane.

Harta lumii publicata de ONU cu cele mai mari orase in functie de populatie, marcate cu buline mov si roz, pe fundal alb
Jakarta are acum 42 de milioane de locuitori și a devenit cel mai mare oraș din lume. Foto: Raport ONU

ONU arată că populația capitalei japoneze a crescut lent în ultimii 25 de ani, în timp ce Jakarta și Dhaka au avut ritmuri de creștere mult mai rapide.

Dhaka ar putea deveni cel mai mare oraș din lume până în 2050

Estimările ONU arată că Dhaka ar urma să ajungă la o populație de 52,1 milioane până în 2050, depășind Jakarta la limită. Capitala Bangladeshului a crescut rapid pe fondul migrației interne, oamenii mutându-se din zonele rurale în oraș în căutarea unor locuri de muncă sau din cauza problemelor legate de inundații și creșterea nivelului mării.

Jakarta se confruntă, la rândul ei, cu riscuri majore legate de schimbările climatice. ONU estimează că până la un sfert din oraș ar putea fi sub ape până în 2050.

De ce Indonezia construiește o nouă capitală

Din cauza acestor riscuri, guvernul Indoneziei a decis să construiască o nouă capitală, Nusantara, în provincia Kalimantan de Est, pe insula Borneo. Chiar și așa, ONU estimează că aproximativ 10 milioane de oameni vor continua să locuiască în Jakarta în 2050.

Creșterea populației aduce și tensiuni sociale. În 2025, mii de persoane au protestat în Jakarta, nemulțumite de inegalități și de condițiile de muncă ale lucrătorilor cu venituri mici, inclusiv curieri și șoferi de ride-sharing.

Explozia megaorașelor, un fenomen relativ nou

Raportul ONU arată că numărul megaorașelor, definite ca zone urbane cu peste 10 milioane de locuitori, a crescut de patru ori în ultimele decenii. În 1975 existau doar opt astfel de orașe, iar în 2025 numărul lor a ajuns la 33. Asia domină clar clasamentul: 19 dintre cele 33 de megaorașe se află pe acest continent, iar nouă dintre primele zece sunt asiatice.

Pe lângă Jakarta, Dhaka și Tokyo, în top se mai află New Delhi, Shanghai, Guangzhou, Manila, Kolkata și Seul. Singurul oraș din afara Asiei aflat în top 10 este Cairo, din Egipt.

Majoritatea orașelor lumii rămân mici

Europa nu va adăuga niciun nou megaoraș până în 2050, potrivit ONU. Londra, Istanbul și Moscova vor rămâne singurele orașe europene cu peste 10 milioane de locuitori. Populația Londrei este estimată să crească cu aproape 1,5 milioane până în 2050, însă capitala Marii Britanii va rămâne cel mai mic dintre megaorașele Europei și va ocupa locul 33 la nivel global.

Deși orașele cresc rapid, ONU subliniază că 96% dintre orașele lumii au sub un milion de locuitori. Mai mult, 81% au populații de cel mult 250.000 de oameni. La nivel global, aproximativ 45% din populația lumii trăiește în orașe, 36% în orașe mici, iar restul de 19% în comunități rurale.

Raportul mai precizează că ONU a actualizat metodologia de calcul, definind un oraș drept o „aglomerare urbană contiguă” cu o densitate de cel puțin 1.500 de locuitori pe kilometru pătrat și o populație minimă de 50.000 de persoane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.