„Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în țară, iar valul cinci este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situații, decizii cu un impact major pentru viitor”, a afirmat Klaus Iohannis în declarația de presă de la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că, în urma ședinței epidemiologice la care au participat premierul Nicolae Ciucă, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, șeful DSU, Raed Arafat, şi secretarul de stat din cadrul ministerului Sănătății, Adriana Pistol, „am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă”.

Totodată, „ministerul Sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care sperăm că se apropie de final”, a transmis Klaus Iohannis.

Prima dată, starea de alertă în România a fost instituită pe 15 mai 2020, la terminarea stării de urgență, iar de atunci a fost prelungită succesiv, în fiecare lună. Acum, după ridicarea stării de alertă, ar putea dispărea toate restricțiile existente. Altfel spus, masca de protecție ar putea să nu mai fie obligatorie.

Principalele declarații făcute de Klaus Iohannis:

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
  • Valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii, cu un impact major pentru viitor
  • Am convocat astăzi o ședință de evaluare cu toți responsabilii din domeniu, în care am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România
  • Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autoritățile abilitate
  • Faptul că astăzi putem vorbi de o nouă etapă, care înseamnă cel puțin finalul acestui val pandemic se datorează în bună parte și măsurilor eficiente de prevenție adoptate de autorități. În mod evident, nu am fi putut reuși fără responsabilitatea cetățenilor, fără solidaritatea românilor care în marea lor majoritate au înțeles și au respectat regulile
  • Pandemia ne-a învățat și lecții pe care trebuie să le valorificăm. Și poate cea mai importantă este cea a solidarității. Am oferit ajutor celor aflați în nevoie și am primit sprijin de la parteneri europeni când ne-am confruntat cu probleme majore
  • Ceea ce vreau să subliniez este că rămânem vigilenți și pe mai departe. Obiceiurile bune de prevenție, dobândite în ultimii doi ani, trebuie menținute
  • Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus.
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Ce restricții sunt valabile acum în România

Ultima dată, Guvernul a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile pe 7 februarie, dar Executivul a decis atunci o schimbare. Mai precis, s-a permis accesul persoanelor nevaccinate în centrele comerciale, numai în magazinele alimentare, dacă există culoare dedicate. Până atunci, accesul persoanelor vaccinate în magazinele alimentare din malluri era interzis. Totodată, s-a stabilit că masca de protecție rămâne obligatorie, inclusiv în aer liber.

Principalele restricții aflate acum în vigoare:

  • masca doar tip medical sau FFP2, obligatorie în spațiile închise și deschise, excepție fiind copiii sub 5 ani și cei care fac activități sportive sau adulții care sunt singuri în birou
  • organizarea de evenimente private, adică nunți, botezuri, este interzisă
  • activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.
  • accesul în mall-uri, permis celor vaccinați complet de cel puțin 10 zile, care au un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau unul antigen nu mai vechi de 48 de ore, precum și celor care au trecut prin boală în ultimele șase luni
  • accesul în magazinele alimentare din mall-uri, permis pentru persoanele nevaccinate dacă există culoare de intrare, deplasare și ieșire și este asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană
  • activitatea restaurantelor, cafenelelor și teraselor, permisă până la 50% din capacitatea maximă între orele 5.00-22.00, unde rata de incidență este mai mică sau egală cu 3. Dacă este depășită, capacitatea se reduce la 30%.
  • competițiile sportive sunt permise până la ora 22:00, până la 50% din capacitatea spațiului, cu o distanță de minimum 2 metri între persoane, unde rata de incidență este mai mică sau egală cu 3
  • cinematografele, teatrele și sălile de concerte la interior pot primi spectatori până la 50% din capacitatea maximă, cu purtarea măștii de protecție, unde rata de incidență este mai mică sau egală cu 3
  • spectacolele, concertele și festivalurile în aer liber sunt permise cu până la 50% din capacitatea maximă, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, până la ora 22.00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și cu purtarea măștii de protecție
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

UPDATE ora 15.47: Președintele României, Klaus Iohannis, va susține o declarație de presă la ora 16.00, a transmis Palatul Cotroceni, după discuțiile privind situația COVID, care au durat aproximativ o oră și jumătate.

UPDATE ora 14.20: Administrația Prezidențială a transmis primele imagini de la ședința care are loc acum la Cotroceni.

La ședința de lucru privind epidemia COVID-19 sunt prezenţi premierul Nicolae Ciucă, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, Adriana Pistol.

0-sedinta-klaus-iohannis-cotroceni-masuri-relaxari-restrictii-covid-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat astăzi, 4 martie, la ora 14.00, o şedinţă la Palatul Cotroceni privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care vor fi prezenţi, printre alții, premierul Nicolae Ciucă şi ministrul sănătății, Alexandru Rafila, și unde se va discuta posibilitatea eliminării purtării măștii de protecție în aer liber, dar și renunțarea la certificatul verde în mall-uri. La şedinţă vor mai participa ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, Adriana Pistol.

Ședința convocată de președintele Klaus Iohannis vine după ce ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a propus Guvernului, pe 1 martie, măsuri de relaxare după scăderea numărului zilnic de îmbolnăviri cu coronavirus, printre care eliminarea purtării măștii de protecție în aer liber și renunțarea la certificatul verde în mall-uri

Discuțiile de la Cotroceni au loc în ziua în care s-a intrat în a noua zi a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, după ce țara condusă de Vladimir Putin a lansat pe 24 februarie prima ofensivă. În acest context, premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu oficiali ai Ambasadei SUA la București, au declarat surse guvernamentale pentru Libertatea.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI