Părculeţul se afla în locul respectiv, pe strada Dealul Ţugulea, din 1964, când s-au construit şi blocurile din zonă. “Într-o dimineaţă, când am ieşit cu fetiţa mea în parc, am avut un şoc. Peste noapte, leagănele şi toboganele dispăruseră. Nu mi-a venit să cred. Ulterior, am aflat că terenul a fost revendicat şi că e posibil ca proprietarul să ridice aici o clădire”, ne-a spus Aurelia Urse (39 de ani).
Cei mai dezamăgiţi sunt copiii, care deacum nu vor mai avea unde să se joace.
“De ce a trebuit să ne ia părculeţul? Noi unde o să ne mai jucăm acum? Vrem parcul înapoi”, au strigat micuţii, supăraţi că au rămas fără loc de joacă.

Primăria le promite un alt pårculeţ

“Terenul pe care a fost parcul a fost revendicat de proprietar pe Legea 10. Noi nu am făcut decât să respectăm o hotărâre judecătorească. Momentan, suntem în căutare de noi soluţii, pentru a le face acelor copilaşi părculeţ într-o altă locaţie apropiată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei sectorului 6, Mihai Anghel.
fotografii: Gabriel Pătruţ

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.