Întrebat la Parlament dacă Guvernul a făcut demersuri pentru demiterea lui Toader, în condiţiile în care fostul ministru al Justiţiei a adresat o scrisoare deschisă Comisiei de la Veneţia în încercarea de a preîntâmpina o eventuală revocare a sa, Orban a răspuns: „Recunosc că ne-am gândit, dar până acum n-am făcut niciun demers. Ar putea să renunţe la epistole, ar putea să se ducă să comunice cu colegii lui”.

Potrivit premierului, Toader a fost desemnat ca membru al Comisiei de la Veneţia, „încă o tură”, de către foştii săi colegi PSD din Guvern, „ca preţ pentru toate malversaţiunile şi poziţiile antieuropene din Justiţie”.

„Încă n-am făcut niciun demers oficial, se plânge degeaba, deocamdată. Ne-am gândit la această decizie, pe de altă parte trebuie să analizăm foarte bine regulile, cutumele care stau la baza funcţionării Comisiei de la Veneţia şi în funcţie de asta să luăm cea mai bună decizie”, a adăugat Orban.

Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader a adresat o scrisoare deschisă Comisiei de la Veneţia în contextul în care, susţine el, în spaţiul public circulă informaţia potrivit căreia Guvernul intenţionează să solicite revocarea sa din calitatea de membru titular din partea României în acest organism.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări

El susţine, în scrisoarea pe care a publicat-o pe Facebook, că îşi asumă „tot ceea ce a făcut sau nu a făcut” în domeniul Justiţiei, adăugând că va rămâne ataşat valorilor constituţionale promovate de către Comisia de la Veneţia.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO

Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”

Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI