”Nu cred că e potrivit să interzicem cumulul de salarii şi pensii pentru cei care au ajuns la vârsta standard de pensionare (…)”, a spus Budăi într-o conferinţă de presă.
Ministrul Muncii a adăugat că ”și Legea pensiilor, dar şi Constituţia spune că, după ce am atins vârsta standard de pensionare din sistemul public şi cu un stagiu de cel puţin 35 de ani, care e stagiu complet, avem dreptul la pensie, este un drept constituţional”.
Potrivit acestuia, ”tot Constituţia spune că avem dreptul să muncim, nu spune că doar la stat sau doar la privat”.
Ministrul a explicat că discuţia nu trebuie să fie însă una de tip general.
„Dacă vorbim de acele pensionări de la 47, 48, 50 de ani, trebuie o dezbatere acolo să vedem dacă îşi doreşte să continue pe acest post, să putem găsi o bonificaţie suplimentară. (…) Aţi văzut aici cariera militară – nu cred că ne putem închipui că cineva, la 60 de ani, va sta pe graniţă cu arma în mână să ne apere şi trebuie să fim foarte atenţi când facem aceste declaraţii, să nu devenim populişti şi eu nu vreau să vorbesc într-un mod în care neapărat să fiu simpatic, vreau să prezint realitatea. Atunci acolo este o discuţie şi trebuie să o purtăm, dar de la post la post. Nu trebuie să generalizăm şi asta v-o spun din experienţă”, a adăugat Marius Budăi.
malganis • 22.04.2023, 12:13
Eram sigur ca chestia cu interzicerea cumului pensiei cu salariaul la stat e doar "praf aruncat in ochii romanilor"...! Pai, primul vizat ar fi tocmai premierul Ciuca cu pensie de 17.000 si salariu probalil tot pe acolo...Practic, si-o facea cu mana lui (!) adica si-ar fi injumatatit veniturile peste noapte...Si sunt atatia alti fost securisti din "servicii" care sunt "tineri" pensionari la 50 de ani cu pensia cat a 10 romani obisnuiti si care deh, s-au angajat (tot) la stat sa isi rotunjeasca veniturile...In ce tara traim, oare ? TOT A SECURISTILOR din vremea lui Ceusescu ? Nu chiar, e o diferenta majora fata de atunci : un securist castiga maxim dublu unui muncitor, acum castiga de 10 ori mai mult. La stat, prin grija politicienilor PSD si PNL ! RUSINOS ! Sa "privatizezi" Statul, iata o problema la care nu s-ar fi gandit niciun roman dupa '89 !!!
Emilee • 21.04.2023, 09:40
Aceasta coalitie va ajunge istorie cit de curind . Este formata din escroci acestei tari . Hoti favorizeaza judecatori sa-i scape de puscarie .