Weekendul trecut, în timp ce Carmen Iohannis juca tenis la Sibiu cu un grup de copii, pe vârful Negoiu, turiștii dădeau nas în nas cu președintele țării.
Cuprins:
Unul dintre aceștia a povestit pentru Turnul Sfatului cum a decurs întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.
”Era în formă. A stat cam o jumătate de oră pe vârf. Era jovial, iar cei de la SPP nu stăteau lipiți de el ca în filmele americane. La coborâre vorbea cu ceilalți turiști pe care îi întâlnea pe traseu. Era în elementul său acolo”, a povestit sibianul.
Președintele s-a lăsat fotografiat de turiști, dar cu o singură condiție. ”Când a ajuns pe vârf, noi eram deja acolo. Ne-au rugat doar cei de la SPP să nu facem poze până când își schimbă hainele și își ia hanoracul, pentru că vântul era mult mai intens pe vârf decât pe traseu. Toată scena a fost de un foarte mult bun simț și naturală. Cred că ar fi fost extrem de dificil să explici unui străin că acela este președintele României”, a mai spus sibianul.