Negocieri de pace fără femei între Ucraina și Rusia? Studiile ONU arată că femeile aduc mai ușor pacea în zonele de conflict

O rezoluție ONU privind femeile, pacea și securitatea, ignorată total de Moscova

Având în vedere că, pe 31 octombrie, s-au împlinit 25 de ani de când Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția 1325, care îndeamnă părțile implicate într-un conflict să sporească participarea femeilor și să integreze perspectiva de gen în domeniul păcii și securității, Libertatea publică o analiză în care arată că femeile aduc mai ușor pacea în diverse părți ale lumii. În fapt, cât de vigilente au fost Ucraina și Rusia pentru a pune în aplicare recomandările ONU privind creșterea prezenței femeilor în negocierile de pace? Ce putem observa este că, în negocierile dintre leadershipul politic celor două state aflate în război, prezența femeilor este aproape inexistentă. 

În ultimii 25 de ani, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat zece rezoluții pentru fundamentarea Agendei „Femeile, pacea și securitatea”, între care patru mai importante. 

Prima este rezoluția 1325 (2000), care solicită tuturor părților implicate în conflicte să ia măsuri speciale pentru a proteja femeile și fetele împotriva violenței de gen, în special împotriva violului și a altor forme de abuz sexual, în situații de conflict armat și recunoaște rolul important al femeilor în prevenirea și soluționarea conflictelor, negocierile de pace și consolidarea păcii. 

A doua este rezoluția 1820 (2008) a Consiliului de Securitate al ONU care recunoaște violența sexuală ca armă și tactică de război și constată că violul și alte forme de violență sexuală pot constitui crime de război, crime împotriva umanității sau acte constitutive de genocid și subliniază necesitatea excluderii crimelor de violență sexuală din dispozițiile de amnistie în contextul proceselor de soluționare a conflictelor. Datele din 2024 arată că femeile și fetele au fost ținte principale în aproape 3.000 de incidente de violență la nivel mondial, iar aproximativ 40% dintre acestea au avut loc în țări afectate de conflicte.

A treia rezoluție ONU este cea din anul 2009, cu numărul 1889, care îndeamnă statele membre, organizațiile internaționale și regionale să ia măsuri suplimentare pentru a îmbunătăți participarea femeilor în toate etapele proceselor de pace […], inclusiv prin consolidarea implicării acestora în procesul de luare a deciziilor politice și economice în etapele incipiente ale proceselor de redresare etc. 

Iar a patra este rezoluția 2122 (2013) a Consiliului de Securitate ONU care creează, la rândul ei, măsuri mai puternice pentru includerea femeilor în procesele de pace și solicită informări și rapoarte periodice statelor membre Organizației Națiunilor Unite cu privire la problemele legate de femei, pace și securitate. 

Cu toate acestea, în ciuda popularității pe care a câștigat-o Agenda „Femeile, pacea și securitatea”, în cei 25 de ani de acțiune, există în continuare un decalaj considerabil între angajamentele formale ale statelor membre și punerea în aplicare efectivă a recomandărilor ONU. 

De ce este benefic să introduci femeile în procesele de pace 

O cercetare globală, publicată de UN Women, privind modul de implementare a rezoluției 1325 a arătat faptul că: 

Participarea femeilor crește cu 20% probabilitatea ca un acord de pace să dureze cel puțin doi ani și cu 35% probabilitatea ca un acord de pace să dureze 15 ani.

Analiza a 40 de procese de pace de la sfârșitul Războiului Rece arată că, în cazurile în care femeile au putut exercita o influență puternică asupra procesului de negociere, șansele de a se ajunge la un acord au fost mult mai mari decât în cazurile în care grupurile de femei au exercitat o influență slabă sau deloc. În cazurile în care influența femeilor a fost puternică, s-a ajuns aproape întotdeauna la un acord. 

Acordurile de pace au o probabilitate cu 64% mai mică de a eșua atunci când participă reprezentanți ai societății civile.

În 15 din cele 16 dialoguri naționale examinate, luarea deciziilor a fost lăsată în seama unui grup restrâns de lideri bărbați. 

În același timp, pe baza cercetărilor realizate de Graduate Institute din Geneva între 2011 și 2015, o analiză aprofundată a 40 de procese de pace de la sfârșitul Războiului Rece, cercetătorii au demonstrat că, în cazurile în care grupurile de femei au putut exercita o influență puternică asupra procesului de negociere, șansele de a se ajunge la un acord erau mult mai mari decât în cazul în care grupurile de femei exercitau o influență slabă sau deloc.

În fapt, în cazurile în care femeile au participat și au exercitat o influență puternică, s-a ajuns aproape întotdeauna la un acord. 

În plus, influența puternică a femeilor în procesele de negociere a fost corelată în mod pozitiv cu o probabilitate mai mare de punere în aplicare a acordurilor. „În ciuda afirmațiilor privind riscul de supraîncărcare a proceselor prin includerea femeilor, în aceste 40 de studii de caz, nu a existat niciun caz în care grupurile organizate de femei să fi avut un impact negativ asupra unui proces de pace, o observație care nu se aplică și altor actori sociali. Dimpotrivă, unul dintre efectele cele mai frecvente ale implicării femeilor în procesele de pace a fost impulsionarea începerii, reluării sau finalizării negocierilor atunci când discuțiile se împotmoleau”, arată studiul. 

Un alt studiu realizat de Peace Research Institute Oslo (PRIO) a ajuns la aceleași concluzii: participarea femeilor la procesele de pace poate îmbunătăți rezultatele înainte, în timpul și după conflict. „Pentru ca acest lucru să se întâmple, sunt necesare trei condiții: o agendă explicită pentru femei, acces la procesul de pace și advocacy în cadrul procesului. Participarea grupurilor de femei este corelată cu rezultate pozitive ale negocierilor numai dacă acestea au o influență puternică asupra procesului. Implicarea grupurilor de femei în procesul de pace nu împiedică ajungerea la acorduri; dimpotrivă, includerea femeilor este asociată cu o probabilitate mai mare de a se ajunge la un acord”, concluzionează studiul. 

Cu toate acestea, femeile rămân subreprezentate în negocierile oficiale de pace. Constatările ONU sunt dezamăgitoare: în multe procese de pace, cei care declanșează războaie sunt invitați la masa negocierilor, în timp ce cei care caută pacea adevărată, cum ar fi grupurile de femei, sunt marginalizați.

În 2024, doar acordurile de pace încheiate în Sudanul de Sud au inclus reprezentanți ai grupurilor de femei ca semnatari.

Cum monitorizează ONU dacă statele membre își îndeplinesc obligațiile privind implicarea femeilor în procesele de pace 

Planurile naționale de acțiune (PNA) sunt documente practice care detaliază măsurile luate de un guvern pentru a-și îndeplini obligațiile asumate în temeiul celor zece rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea și al altor rezoluții convenite la nivel internațional. Aceste planuri ar trebui să asigure că guvernele transpun angajamentele pe care și le-au asumat ca stat membru ONU în politici și programe concrete. 

De la primul PNA adoptat de Danemarca în 2005, numărul care au asumat un astfel de plan a crescut la 115 țări în iunie 2025. 

Dintre cele 115 planuri naționale de acțiune pentru pace și securitate adoptate, câte existau în iunie 2025, doar 55 % au inclus angajamente explicite privind participarea femeilor la procesele de pace, iar 42% au un angajament specific de a sprijini femeile mediatoare.

Potrivit acestor date oficiale, putem observa că Rusia nu se numără printre cele 115 care au adoptat un plan național de acțiune în privința protecției femeilor și fetelor și implicării lor în procesele de pace. În schimb, Ucraina și-a asumat la nivel național un astfel de plan de acțiune. 

Într-un articol intitulat Pace transformatoare pentru femeile din Ucraina? Implementarea agendei Women Peace Security în timpul războiului, publicat recent în International Affairs, cercetătoarea Merja Kähkönen a examinat modul în care femeile au influențat planurile naționale de acțiune ale Ucrainei începând din anul 2016. 

Merja Kähkönen relatează că Ucraina a elaborat primul său plan în 2016 și al doilea în 2020; acestea au fost actualizate în 2018 și, respectiv, 2022, în timp ce țara se afla deja într-un conflict militar activ. 

Cercetătoarea argumentează că Ucraina a avut un punct de plecare relativ bun pentru implementarea agendei: țara are un cadru juridic rezonabil în materie de egalitate de gen și se situează aproape de media OECD în ceea ce privește instituțiile sociale și indicele de gen. 

„Țara are o mișcare activă a femeilor. Cu toate acestea, potrivit feministelor și cercetătorilor ucraineni, politicile de egalitate de gen nu au fost niciodată implementate pe deplin, iar schimbările sunt de obicei inițiate sub presiunea societății civile. Barierele structurale persistă din regimul sovietic și ideologiile neotradiționale. Drept urmare, egalitatea de gen a fost considerată în mod constant «inoportună». 

Pe lângă obstacolele inerente, războiul în sine reprezintă o provocare pentru punerea în aplicare a agendei. În ianuarie 2025, se estima că 3,7 milioane de persoane erau strămutate intern în Ucraina, majoritatea fiind femei. Violența de gen a crescut de la începutul războiului, ceea ce a exacerbat inegalitățile existente, inclusiv crizele economice care afectează în mod disproporționat femeile. Deoarece războiul din Ucraina prezintă un interes deosebit pentru țările europene, concluziile pot fi relevante pentru comunitatea internațională care sprijină Ucraina”, explică Merja Kähkönen. 

Ucraina a implicat femeile în război, nu însă și în negocierile de pace 

Analiza arată că, în Ucraina, organizațiile de femei au reușit să influențeze planurile naționale de acțiune  ale țării. 

„De la atacul pe scară largă al Rusiei asupra Ucrainei în februarie 2022, femeile au jucat un rol din ce în ce mai activ în apărarea Ucrainei. Numărul femeilor din armată aproape s-a dublat între decembrie 2021 și noiembrie 2022, de la 33.000 la aproape 60.000. Participarea femeilor în alte sfere ale efortului de război, cum ar fi voluntariatul în domeniul ajutorului umanitar, logisticii și strămutării, a fost activă și vizibilă. Potrivit Martsenyuk, femeile au cerut public arme grele pentru a proteja țara și au descris conflictul ca pe un război pentru egalitatea de gen, numindu-l «o alegere civilizațională» între valorile democratice și cele tradiționale. Există dovezi că societatea ucraineană a devenit mai tolerantă, de exemplu față de minoritățile sexuale și de gen, de la începutul războiului”, explică ea. 

În schimb, pe măsură ce războiul s-a intensificat, punerea în aplicare a PNA a fost criticată pentru că a luat o „formă militarizată îngustă” și s-a concentrat în mare măsură pe femeile din armată și din sectorul de securitate, în timp ce includerea femeilor în negocierile de pace a regresat. 

O cauză pentru reprezentarea deficitară a femeilor ucrainene politiciene în negocierilor de pace este explicată și prin faptul că actorii internaționali relevanți nu au cerut în mod explic Ucrainei acest lucru. 

„În timp ce Ucraina luptă pentru suveranitatea sa, actorii internaționali pot juca un rol esențial în sprijinirea implementării Agendei Femeile, Pacea și Securitatea. În primul rând, actorii internaționali ar trebui să ceară consecvență de la ei înșiși și de la Ucraina. Reformele Ucrainei susținute de FMI au rămas indiferente la aspectele de gen, iar participarea femeilor chiar și în sectoare cheie ale Agendei, cum ar fi procesele de pace și reforma sectorului de securitate, nu a fost cerută în mod constant de către actorii internaționali”, conchide Merja Kähkönen. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.