O româncă susține că prădătorul sexual Jeffrey Epstein a vrut s-o racoleze pentru prințul Andrew: „Ai calibru pentru campionatul nostru”

Comentează
Arhiva foto

Beatrice Keul, 54 de ani, fostă regină a frumuseții de origine română, spune că Jeffrey Epstein l-a folosit pe prințul Andrew drept „momeală” pentru a o atrage în „ghearele lui”, relatează The Sun.

  • Stabilită la Berna, în Elveția, Beatrice Keul s-a născut la Cluj-Napoca. Mama ei, Esther, are origini maghiare din Transilvania. A plecat legal din România în 1980, când avea 9 ani.
  • Beti a ocupat locul al treilea la Miss Elveția 1992. A participat la Miss Europa, de la Istanbul, unde a ajuns în finală. Ea a primit apoi o invitație de la organizatorii concursului „Donald Trump American Dream Pageant”, inclusiv o excursie, cu toate cheltuielile plătite, la New York și la Atlantic City.
  • Anul trecut, Keul a relatat un episod din 1993, când Donald Trump a invitat-o ​​în suita lui de la hotelul Plaza din New York pentru o „discuție privată”, dar „a sărit imediat pe mine”.
  • Într-un interviu pentru Libertatea, Beti a povestit că Trump a luat-o în brate și a sărutat-o și că a scăpat grație puterii și înălțimii sale: „Am jucat baschet. De la vârsta mea foarte fragedă, sportul a jucat un rol important în viața mea. Am încercat tenis, schi, ciclism, înot…”. Ea a mai spus că „sarmalele și Ceaușescu sunt primele lucruri pe care mi le amintesc din România”.

„Mi-a spus imediat: «Sunt cel mai bun prieten al lui Don», așa că am avut încredere în el”

Beatrice a spus că vorbește pentru a expune modul în care Epstein a folosit concursurile de frumusețe pentru a profita de femei.

Modelul elvețian, care lucrează azi în sistemul bancar,, a devenit prada traficantului de sex Jeffrey Epstein la concursul de frumusețe de la New York 1993, Acesta a încercat să o seducă, făcând referire la legăturile sale cu Andrew.

În celebrul său interviu acordat BBC, Andrew a spus că l-a întâlnit prima dată pe pedofilul Jeffrey Epstein în 1999. Relatarea elvețiencei de origine română ridică acum noi întrebări cu privire la durata „asocierii” celor doi bărbați.

Beatrice, pe atunci în vârstă de 24 de ani, a spus despre Epstein: „Mi-a spus imediat: «Sunt cel mai bun prieten al lui Don», așa că am avut încredere în el”.

„Încerca să mă invite la o petrecere dansantă la Mar-a-Lago, în Florida și se chinuia să mă convingă să vin, spunând: «Voi avea grijă de tine»”.

„Rezolv eu totul dacă vii la Mar-a-Lago”

„El mi-a spus: «Nu trebuie să-ți faci griji. Zboruri, hoteluri, rezolv eu totul, vino doar pentru că lui Don îi place de tine. Organizăm o mulțime de petreceri la Mar-a-Lago.»”, a rememorat Beti.

„Am devenit foarte suspicioasă, Nu mi-a plăcut felul în care mi-a vorbit. Era foarte libidinos, nicidecum genul meu”, a adăugat ea.

Beatrice a spus că a început să se simtă inconfortabil și nu a vrut să participe la nicio petrecere: „Dar Epstein a insistat, înainte de a-l aduce în discuție pe prințul Andrew”.

Spunea mereu că are prieteni foarte bogați și puternici și cunoaște familia regală. Apoi am întrebat: «Familia regală?» Și el a răspuns: «prințul Andrew».”

„Am fost șocată, nu părea genul de om pe care l-ai crede că ar face parte din societatea familiei regale. Nu avea manierele necesare pentru așa ceva.”, insistă Beatrice.

„Ai calibru pentru acest campionat”

„Dar voia să mă pună în legătură cu prințul. Apoi mi-a spus: «Ai calibru pentru acest campionat»”, spune ea.

„Nu m-am văzut cu prințul Andrew, nici măcar o secundă, chiar dacă era gata să aranjeze contactul cu el. Apoi l-am văzut pe Epstein vorbind cu celelalte fete. Își făcea rondul”.

El era acolo ca să racoleze și ca să obțină adrese și numere de telefon. Mi-a cerut datele, dar nu i le-am dat, așa că a spus că le va obține pur și simplu de la Don (Trump).

Epstein s-a sinucis, prințul a rămas fără titluri

Finanțistul Jeffrey Epstein a murit la vârsta de 66 de ani, în 2019, într-o celulă de închisoare din Manhattan, în timp ce aștepta un proces pentru trafic sexual. Medicul legist din New York a considerat decesul o sinucidere.

Potrivit procurorilor, cel puţin în perioada 2002-2005, miliardarul ar fi adus minore – unele în vârstă de doar 14 ani – la reşedinţele sale din Manhattan şi Palm Beach în scopul de „a se angaja în acte sexuale cu el şi cu partenerii săi de afaceri, după care le dădea sute de dolari”.

Prințul Andrew (65 de ani) s-a retras deja din viața publică în 2019, în urma unui interviu acordat pentru BBC pe fondul relatărilor despre legăturile sale cu Jeffrey Epstein.

În 2022, a fost forțat să se retragă din îndatoririle regale și i-au fost retrase titlurile de Alteță Regală și militare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
MONDEN
Natalie Portman | Foto: Getty Images
15:04
Vedeta de 45 de ani a născut în secret la un an de când a început o nouă relație. Alături de cine și-a refăcut viața după divorț
Andreea Esca
15:00
Andreea Esca, despre plecarea de la Știrile Pro TV. Ce spune prezentatoarea despre viitorul său în televiziune
POLITIC
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Ultimele știri
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală