Instanța o ține cu „sufletul la gură” pe Oana Zăvoranu. Un judecător de la Curtea de Apel București a amânat pronunțarea timp de un an în dosarul șantajului de 800.000 de euro

Comentează
O tanara imbracata intr-o camasa kaki cu ochelati de soare la ochi

Actrița Oana Zăvoranu și avocatul ei, Ionuț Silviu Călin, așteaptă de un an o soluție pe fond în dosarul în care au fost acuzați că l-ar fi șantajat pe fostul manager al Spitalului Colțea, dr. Bogdan Ioan Furtună, pentru a obține 800.000 de euro.

Fapte comise în aprilie 2021

Dezbaterile pe fond s-au încheiat în data de 31 martie 2025, iar de atunci, judecătorul tot amână să se pronunțe, următorul termen la care este așteptată hotărârea fiind stabilit pentru data de 13 martie 2026.

Șantajul este pedepsit cu închisoarea de la 2 la 7 ani dacă făptuitorul a urmărit să obțină de la victimă sume de bani sau alt folos patrimonial, iar termenul de prescriere este de 8 ani.

În cazul Oanei Zăvoranu și al avocatului ei, faptele au fost comise în perioada 8-21 aprilie 2021, astfel că stingerea răspunderii penale se va împlini, cel mai târziu, pe data de 21 aprilie 2029.

Deși la prima vedere timpul pare suficient, dosarul a stat aproape un an în procedura de cameră preliminară, dezbaterile pe fond au durat 2 ani și 10 luni, iar din data de 31 martie 2025, judecătorul a amânat pronunțarea de 11 ori cu motivarea că are „nevoie în continuare de timp pentru pronunțarea și redactarea hotărârii”.

Hotărârea pe care instanța este așteptată să o pronunțe nu este una definitivă, putând fi atacată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde părțile pot cere readministrarea probatoriului de la fond sau pot propune probe noi.

DNA a cerut pedepse cu executare

La ultimul termen de judecată, din 31 martie 2025, procurorul de ședință al DNA a cerut pedepse cu executare, atât pentru Oana Zăvoranu, cât și pentru avocatul Ionuț Silviu Călin.

La termenul anterior, din data de 3 martie 2025, avocatul Oanei Zăvoranu a cerut evaluarea persoanei vătămate, adică a medicului Bogdan Ioan Furtună. Cum judecătorul a respins această solicitare, este de așteptat ca apărarea să reitereze cererea în calea de atac.

  • „Apărătorul ales al inculpatei (Zăvoranu Ioana - n.r.), având cuvântul, consideră oportună încuviinţarea probei constând în evaluarea psihologică a persoanei vătămate, raportat la faptul că există într-adevăr declarația unui martor care este persoană apropiată a numitului (Furtună - n.r.), sens în care este necesar ca instanța, având în vedere, pe de o parte, gravitatea acuzațiilor, pe de altă parte, amploarea presupuselor efecte în ceea ce privește activitatea presupus infracțională a inculpatei, apărarea consideră necesar să fie cunoscută opinia unui specialist, prin raportare și la personalitatea persoanei vătămate, persoană trimisă în judecată în nenumărate cazuri penale”, se arată în încheierea de ședință din 3 martie 2025.

Avocatul Oanei Zăvoranu face o referire inexactă la dosarul în care dr. Bogdan Ioan Furtună este cercetat, nu trimis în judecată, pentru faptul că i-ar fi dat foloase necuvenite fostei șefe a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Oana Sivache, în scopul menținerii lui în funcția de manager interimar al Spitalului Colțea.

Foloasele necuvenite ar fi constat, potrivit procurorilor DNA, în „achitarea contravalorii chiriei lunare şi a facturilor de utilităţi, în cuantum de 39.295 de lei, pentru un imobil din Bucureşti pe care şefa ASSMB l-ar fi ocupat împreună cu familia”.

Oana Zăvoranu: „Bogdan Furtună m-a lăsat cu o groază de datorii”

La termenul din 29 martie 2024, Oana Zăvoranu a relatat în fața instanței că l-a cunoscut pe medicul Furtună în 2016, fiindu-i prezentat de o prietenă, cu scopul de a-i împrumuta 25.000 de euro. Actrița a relatat că, pe vremea aceea, dr. Bogdan Furtună avea „un centru medical modest” în zona Cotroceni.

Cum prietena ei l-a descris pe Bogdan Furtună ca fiind „un tânăr promițător”, Oana Zăvoranu a spus că a luat hotărârea să-l pună manager peste clinica One Life, pe care susține că a deschis-o cu bani din moștenirea primită de la părinții ei:

  • „De toate achizițiile la Clinica One Life s-a ocupat Bogdan Furtună, în calitate de manager, cu bani în numerar pentru mobilier și aparatură. I-am dat banii din seif. După cum spuneam, am moștenit de la părinți o sumă mare. 
  • Recunosc că nu treceam des pe la clinică, deoarece aveam încredere totală în el, dar atunci când mergeam, vedeam că nu se întâmpla mare lucru: colo se montau niște vase de WC, dincolo se reparau niște pereți. Apoi am constatat că o parte din aparatura plătită din banii mei nu se afla în Clinica One Life. 
  • Acela a fost momentul în care eu și soțul meu (n.r. - Alex Ashraf) am început să facem niște investigații. Am văzut că aparatura este second-hand, nicidecum aparatura de zeci de mii de euro pe care eu o plătisem. Medicii erau plătiți de noi, dar, de fapt, ei lucrau la Centrul Medical Bogdan Furtună, care se afla la 200 de metri de Clinica One Life.
  • Văzând aceste lucruri, în 2017 am avut o discuție foarte serioasă cu Bogdan Furtună. I-am spus: «Ți-am dat o căciulă de bani, clinica nu merge bine, medicii nu sunt la noi, sunt la tine». Acesta a început să se scuze, a spus că banii pe care a recunoscut că i-a sustras - un milion de euro - nu sunt mare lucru în comparație cu cât credea el că am moștenit. El a spus că a auzise la televizor că eu am moștenit 65 de milioane de euro, lucru care nu era adevărat! Mi-a promis că se va implica mai mult, astfel încât suma pe care am pierdut-o să fie recuperată, iar eu - în naivitatea mea - l-am crezut!
  • Relația mea cu el era năbădăioasă. Pe 20 octombrie 2020 mi-a trimis un mesaj pe care l-am păstrat: «Te rog să mă ierți pentru tot răul pe care ți l-am făcut». Apoi mi-a spus: «Nașă, eu o să trebuiască să plec în altă parte, dar nu o să te las singură. În locul meu în funcția de administrator îl las pe asociatul meu». Nu mi-a zis în ce funcție urma să ajungă, mi-a spus doar că o să lucrez cu asociatul lui, Dragoș Dănescu.
  •  Între timp, la noi, situația devenea tot mai grea, pentru că banii veneau din seif. Știți cum e: tot iei, dar nu pui nimic în loc. Atât eu, cât și soțul meu am fost nevoiți să vindem tot ce aveam de valoare.
  • Eu am vândut un teren din zona Unirii, pe strada Anton Pann, la un preț derizoriu. Am făcut asta la insistențele lui Bogdan Furtună, care spunea că, în caz contrar, ar trebui să declarăm falimentul la Clinica One Life. Acolo activitatea era zero. Aveam un RMN (aparat cu rezonanță magnetică - n.r.) și un CT (computer tomograf - n.r.) luate parțial pe credit, parțial cu bani cash, care stăteau degeaba, că nu dețineam avizele necesare.
  • Atunci când a plecat, Bogdan Furtună m-a lăsat cu o groază de datorii la bănci. Nu și-a ținut promisiunea de a se implica, de a mă ajuta. În luna decembrie 2019 l-am numit în locul lui pe Horia Bădescu. Nu am știut că Horia Bădescu este prieten atât cu Andrei Țârdea, cât și cu Ionuț Călin și cu Bogdan Furtună. Eu am fost cea mai fraieră! Horia Bădescu mi-a sugerat să merg la avocatul Ionuț Călin să rezolv problema cu Furtună. Horia, care se cunoștea cu toți, spunea că în anumite cercuri, Furtună se lăuda că am eu să le dau bani, când era exact invers!”, a declarat Oana Zăvoranu.

La rândul lui, avocatul Ionuț Silviu Călin - acuzat de complicitate la șantaj, alături de Oana Zăvoranu - a declarat în calitate de inculpat că tot ce a făcut a fost să medieze disputa dintre actriță și fostul ei manager la Clinica One Life.

Medicul: „Banii, ceruți pentru ca Oana Zăvoranu să nu facă tămbălău”

La termenul din data de 26 februarie 2024, Curtea de Apel București l-a audiat pe dr. Ioan Bogdan Furtună, ca parte vătămată în dosarul de șantaj.

  • „Horia Bădescu a venit la mine la birou și a spus că doamna Zăvoranu îmi solicita 800.000 de euro pentru proasta gestiune a societății One Life, iar de față era și Andrei Țârdea. Am spus că nu dau nicio sumă, că societatea a funcționat cum trebuie și că se poate face un control. 
  • La cea de-a doua întâlnire (…) Ionuț Silviu Călin mi-a spus care sunt pedepsele prevăzute de lege pentru evaziune fiscală și delapidare, adică de la 3 la 7 ani, precum și că îmi pot pierde calitatea de medic. Eu i-am spus că, din câte cunosc, calitatea de medic nu se pierde în urma unui astfel de proces, însă el mi-a transmis că este posibil. 
  •  S-a discutat despre suma de 800.000 de euro. Eu am spus că nu am acești bani, dar am zis că sunt dispus la o negociere, pentru că am vrut să văd până unde se merge. Două-trei zile a fost o continuă negociere. Ionuț Silviu Călin a spus ca Oana e o fată bună și îmi face o reducere. Am ajuns la 300.000 de euro, apoi la 200.000 de euro plătite în rate. A spus că dacă dau banii este o garanție că Oana Zăvoranu nu va ieși în presă și nu va face tămbălău.
  • Când am fost oarecum de acord cu 200.000 de euro, domnul Călin l-a trimis pe fratele său cu un contract la sediul firmei mele în care se menționa că pe perioada achitării ratelor respective, adică 2 ani, Oana Zăvoranu nu va ieși în presă. Temerea mea era că după ce se termină perioada din contract o luam de la capăt.  Eu nu m-am prezentat la notar, întrucât nu voiam să plătesc suma solicitată. Deși am spus că sunt de acord, intenția mea era de a vedea în ce direcție merge doamna Zăvoranu cu acest subiect. În realitate, nu am avut niciodată de gând să îi achit vreo sumă.
  • M-a sunat apoi Silviu Ionuț Călin și a spus că doamna Zăvoranu era foarte supărată că nu am ajuns la notar, apoi două zile nu am mai vorbit cu acesta. În a treia zi a început Oana Zăvoranu cu postări pe Facebook care mergeau din ce în ce mai aproape de dezvăluirea numelui meu. (…) 
  • În schimb, am fost la Secția 22 de Poliție să fac plângere penală. Mi-au spus că prejudiciul e mult prea mare pentru ei, așa că am depus plângerea la DNA. Eu aveam un istoric profesional bine conturat și un scandal de showbiz e neplăcut. Familia mea, copiii, prietenii ar fi văzut la televizor. Nu voiam să mă vadă în această postură, de scandal mediatic”, a declarat dr. Bogdan Furtună, în calitatea de parte vătămată.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!