Imaginile arată cum pacientul, incapabil să se deplaseze, este târât pe scări de doi oameni pentru a ajunge la un cabinet medical din fosta Policlinică Cina. Acest lucru s-a întâmplat întrucât liftul instituției nu funcționa. 

Pacientul poate fi auzit cum se plânge de durere, menționând și că nu-și poate mișca piciorul pentru a urca treptele.

„Au fost dispuse măsuri de remediere. Cu ocazia recontrolului efectuat in data de 14.04.2025 liftul dedicat pacienţilor a fost pus în funcţiune. Totodată, inspectorii sanitari au dispus măsura consultului pacienţilor greu deplasabili la parterul clădirii, atunci când aceştia nu pot accede la etajele superioare”, a transmis marţi DSP Prahova, conform News.ro.

În cursul controlului efectuat, DSP Prahova a constatat „condiţii de degradare vizibilă a imobilului în care funcţionează cabinetele medicale din fosta Policlinică Cina, fiind transmise măsuri şi termene de ducere la îndeplinire către proprietarul clădirii – Primăria Municipiului Ploieşti, urmând a se efectua recontroale pentru verificarea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de către inspectorii sanitari”.

Amintim că o pacientă din Ploiești a fost jefuită în spital, de colega de salon, în timp ce era operată de medici.

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.