Cuprins:
Controale comune de la Ministerul Sănătății și CNAS
Ulterior, sesizările vor fi verificate în urma unor controale comune realizate de Ministerul Sănătății și CNAS, iar neregulile constatate vor fi sancționate, a anunțat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Acesta a calificat drept „inacceptabilă și nedemnă” practica de a direcționa pacienții către clinici private pentru investigații sau tratamente ce ar trebui să fie gratuite în spitalele publice.
„Sistemul medical funcţionează mai bine printr-o colaborare deschisă între pacienţi şi medici. În România, un adevăr simplu trebuie cunoscut de toată lumea: spitalul public are obligaţia de a trata pacienţii. Din păcate, am primit numeroase semnale că bolnavilor li se spune că „nu mai sunt locuri”, „s-a terminat plafonul”, „CT/RMN este stricat”, „laboratorul nu funcţionează” sau că „nu există condiţii” – şi sunt trimişi către cabinete private, unde plătesc pentru servicii pe care ar fi trebuit să le primească gratuit. Această practică este inacceptabilă şi nedemnă”, a scris Rogobete pe Facebook.
Ministrul sănătății: Pacientul are dreptul să-și aleagă unde dorește să se trateze
El a subliniat că activitatea medicală privată trebuie desfășurată după programul din spitalul public, fără a afecta pacienții din sistemul de stat. Totodată, ministrul a precizat că există numeroși profesioniști dedicați în spitale, dar și excepții care aduc prejudicii întregului sistem.
„Pacientul are dreptul să-și aleagă liber unde dorește să se trateze – public sau privat. Dar este inadmisibil să fie redirecționat intenționat din spitalele publice sub pretexte false”, a adăugat Alexandru Rogobete.
Prin noul formular online, pacienții vor putea raporta direct cazurile în care au fost trimiși către cabinete private, menționând spitalul, medicul, cabinetul și costurile percepute.
„Fiecare caz va fi verificat și sancționat. Pacienții trebuie tratați cu respect și demnitate, nu cu presiuni financiare. Sănătatea românilor nu se negociază, iar pacienții nu sunt singuri. Totodată, medicii care își fac corect datoria vor avea tot sprijinul Ministerului Sănătății”, a mai transmis Alexandru Rogobete.
El a reamintit că o inițiativă similară a fost implementată la 14 iulie, când pe site-ul ministerului a fost lansat un formular pentru sesizările privind calitatea hranei din spitalele de stat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e7a14d7b6c068a3334b0b4de4eaea8c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44aa85301d941e7dcb8fd8a7d390bd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f30575ddeb2de71c11e60b484508d4a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_761aced063389f12406b7b320c1bd8c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/medic-si-pacient-digitalizare-talbeta-consultatii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reclame-online-influenceri-shutterstock1940651206-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-partide-pentru-siteuri-online.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andra-maruta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romanii-au-talent-editia-13-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ilie-bolojan-premier-guvern-1-e1772284876751.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mamaia-fratelli-summerland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/centrale-apartament-interzise.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elena-stancu-si-cosmin-bumbut-au-documentat-viata-reala-a-diasporei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/benzinarie-combustibil-plin-masina-7-aprilie-2026-e1775712550573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/roman-cautiune-binecuvantat-americani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Nerasist 18.08.2025, 12:35
Practica inacceptabila este incompatibilitatea personalului de a lucra la stat și la privat, el sau rudele de gradul 1 și 2. Și tot inacceptabil este decontarea casei de asigurări a facturilor private.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.