De Cristina Radu,

Potrivit municipalității, planul va fi trimis pentru confirmare judecătorului sindic.

„Pozițiile publice exprimate de administratorul judiciar al ELCEN, precum și modul în care au amânat timp de peste un an adoptarea Planului de reorganizare a RADET, arată limpede că preocupările entităților aflate în subordinea guvernului nu sunt legate de modul în care bucureștenii sunt alimentați cu energie termică, ci doar de recuperarea unor datorii istorice, generatoare probabil de comisioane și onorarii de succes sau, și mai grav, de interese politice meschine”, transmite primarul Capitalei, Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă.

Activitățile RADET, preluate de două companii municipale noi

Gabriela Firea a anunțat, după decizia Curții de Apel privind înființarea ilegală a celor  22 de companii municipale, că va reveni în CGMB cu proiecte de hotărâre pentru reînființarea lor, de data aceasta cu vot de două treimi, așa cum este necesar pentru proiecte care privesc patrimoniul.

Astfel, primele două companii pe care le vrea înființate primarul general se vor desprinde din Compania Municipală Energetica SA, care va fi dizolvată. Vor apărea Compania Municipală Termoenergetica București SA și Compania Municipală Energetica Servicii București SA.

Ambele vor prelua atribuțiile RADET.

Prima va produce și distribui energie termică în București, în timp ce a doua se va ocupa de restul: lucrări de reabilitare a rețelei, modernizarea centralelor etc.

Asta pentru că, spune municipalitatea, RADET este în insolvență, ba chiar se află în pragul falimentului. Iar pentru că regia este singurul distribuitor de apă caldă și căldură din București, falimentul ei ar fi un dezastru pentru bucureșteni. Firea dă asigurări că nu vor exista probleme cu furnizarea agentului termic.

„Îi asigur pe toți locuitorii Capitalei că furnizarea agentului termic nu va fi oprită nici măcar un minut, indiferent dacă RADET și/sau ELCEN vor intra în faliment, iar soluția găsită de Primăria Capitalei împreună cu grupurile politice reprezentate în Consiliul General pune bazele funcționării sustenabile a sistemului și a modernizării acestuia în perioada următoare”, mai spune primarul în comunicatul de presă transmis de municipalitate.

Potrivit proiectului de hotărâre privind dizolvarea Companiei Municipale Energetica SA și divizarea ei în alte două societăți aflat pe ordinea de zi a ședinței CGMB de marți, acționarii celor două noi companii vor fi Consiliul General, în proporție majoritară, și Consiliul Local al Comunei Chiajna și Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni, cu câte 0,00002 la sută.

Pentru ca proiectul să fie aprobat, este necesar un vot de două treimi.

Consilierii generali PNL au anunțat deja că vor vota „pentru”, iar consilierii USR au spus că vor fi de acord cu înființarea acestor companii dacă asta înseamnă că bucureștenii nu vor fi afectați.

 

Citește și: ELCEN va furniza căldură chiar dacă RADET intră în faliment. Război al declarațiilor cu administratorii regiei

Citește și:Prin țevile ruginite ale RADET se scurg 200.000 € zilnic! Avem documentul care arată colapsul Regiei! Cum acoperă bucureștenii pierderile de 8.239 de euro pe oră