Billy Ray Harris, din Kansas, este un cerşetor care, într-o zi, alături de nişte mărunţiş a primit, din partea unei doamne distrate, şi un inel cu diamant.
Femeia în cauză, Sarah Darling, şi-a dat seama după o zi că-i lipseşte bijuteria, însă inelul o aşteapta, în siguranţă, la omul străzii, care i l-au returnat imediat.
Impresionată din cale afară de gestul omului care dormea pe străzi şi uneori chiar nu avea ce mânca, Sarah Darling s-a gândit să-i întoarcă fapta frumoasă. Împreună cu soţul ei au pornit o campanie de strângere de fonduri on-line, potrivit Yahoo News.
După ce i-au scris povestea pe un site, în mai puţin de o săptămână au fost peste 4.000 de donaţii din întreaga lume şi s-au strâns pentru omul străzii peste 100.000 de dolari. Acum, cei doi soţi, îl vor ajuta pe Billy Ray Harris să-şi ia o locuinţă şi să investească bănuţii primiţi în aşa fel încât să nu mai trăiască cu grija zilei de mâine.