Povestea romilor din Transcarpatia care s-au înscris voluntar în armata ucraineană: „La început, camarazii și-au închis bagajele cu lacăt și și-au ascuns banii. Acum suntem ca o familie!”

„Când am văzut ce s-a întâmplat pe 24 februarie, mi-am dat seama că trebuie să plecăm la luptă”, explică „Baronul”. Am ieșit în tabără și am întrebat: «Cine vine cu mine?»”, povestește „Baronul”. El și încă opt s-au oferit voluntari și au plecat să se înroleze la comisariatul militar din Svaleava, regiunea Transcarpatia, vestul Ucrainei. 

„Comandantul era ușor nedumerit când ne-a văzut, se uita la noi cu ochii mari și părea să întrebe: «Ce naiba caută ăștia aici?». Când am fost trimiși în zona de luptă, o săptămână și jumătate mai târziu, camarazii din unitate ne-au tratat cu neîncredere: și-au închis bagajele cu lacăt, și-au ascuns banii și alte lucruri. Se temeau că li se va fura ceva! Mi-au recunoscut ei înșiși asta!” își amintește Mihailo Tîtîciko.

„Dar această neîncredere a trecut repede. Am devenit atât de apropiați, încât suntem ca o familie”, adaugă el.

„Am devenit foarte buni prieteni. Și-au făcut selfie-uri cu noi, le-au trimis rudelor: «Uite, un bulibașă se luptă alături de noi, aici!»

„Între timp, am devenit foarte buni prieteni. Spuneau, în glumă: «Vrem să fim ca țiganii!». Și-au făcut selfie-uri cu noi, le-au trimis rudelor: «Uite, un bulibașă se luptă alături de noi, aici!»”, explică liderul grupului de romi.

Toți au fost înscriși în unitatea care se ocupa cu repararea echipamentelor avariate. Cu toate acestea, de la începutul războiului, brigada a purtat lupte grele în direcția sud-est, timp de câteva luni. „S-a tras constant asupra noastră, uneori cu muniție cu dispersie. La început, toată lumea s-a speriat, dar apoi s-au obișnuit, iar frica a trecut treptat”, spune „Baronul”.

De-a lungul lunilor de confruntări, unul și-a rupt piciorul, altul s-a ales cu o hernie, încă trei s-au îmbolnăvit. Dar patru tovarăși sunt în zona de război de la început.

„Baronul” are experiență militară. S-a antrenat cu americanii

Romii și-au cumpărat, recent, un SUV, pe care l-au acoperit cu o peliculă de camuflaj și i-au aplicat un număr special: „Baron 1”. Având propria mașină în armată, deplasarea este mult mai ușoară. 

„Baronul” este o autoritate incontestabilă în tabăra de la Svaleava, unde locuiesc aproximativ 2.000 de romi. Există un bulibașă în vârstă, dar toată lumea știe că Mihailo este adevăratul lider. 

El-a născut în Kazahstan în 1975 și mai are șase frați și surori. A făcut 12 clase, după care s-a înrolat în armată.

A intrat în Brigada 39 de Asalt Aeropurtat, în orașul Hiriv, regiunea Liov, a urcat la gradul de sergent superior, a făcut antrenamente comune cu americanii și chiar a sărit cu parașuta din avionul de transport Hercules. 

După armată, Mihailo a terminat o facultate de Drept la Ternopil, apoi s-a căsătorit și s-a mutat în Cehia. Cuplul a avut două fiice, dintre care cea mai mare, de altfel, a absolvit o universitate din Praga. 

Mai târziu, familia s-a despărțit, Mihailo s-a întors în Transcarpatia și s-a căsătorit din nou. Are trei băieți cu a doua nevastă, de 5, 7 și 8 ani. Ca tată de de trei copii minori, nu era supus mobilizării.

Pentru a-și întreține familia, „Baronul” a intrat în afaceri și a construit un centru de divertisment la marginea taberei de romi, un spațiu de 700 de metri pătrați cu un magazin, un restaurant și o sală de biliard.

Aproape toți locuitorii taberei celebrează aici nunți, botezuri și alte sărbători.

„Țiganii au o lege nescrisă: să nu lupte, să nu ridice deloc armele. Dar nu suntem invadatori, ci apărăm țara, așa că nu văd nicio contradicție aici”, explică Mihailo.

Ne creăm propria noastră istorie aici – ucraineană și romă. Când voi termina serviciul, voi lua cu mine câteva lucruri: un pat de camping, o tigaie, o cască, ceva muniție și voi pune la punct un mic muzeu de război. Pentru ca oamenii să știe că Ucraina a fost protejată și de romi. 

Mihailo:

Împreună cu Mihailo, încă trei romi mai servesc acum în unitate, dintre care doi sunt frații săi, iar unul este nepotul său.

„Nu vreau ca rușii să vină la mine acasă și să-mi spună ce să fac”

Cel mai mare, Vasil, 41 de ani, are patru copii ai lui și trei nepoți. S-a căsătorit la 19 ani și și-a construit o casă în tabăra de la Svaleava: „Etajul doi nu este încă gata, dar îl voi face după ce se termină războiul”.

După primele lovituri cu rachete, a decis că va merge pe front ca voluntar: „Nu vreau ca rușii să vină la mine acasă să-mi spună ce să fac. Am lucrat acolo, îi cunosc bine. Ne-au privit mereu cu dispreț”.

Cel mai mic dintre frați, Dmitro, are 31 de ani și este deja tatăl a cinci fete. Cea mai mică, Sofika, are doar 2 ani.

„Când Rusia a atacat, iar știrile au început să arate acele fotografii groaznice, cu case bombardate, m-am uitat la fiicele mele și am decis că voi merge pe front. Nu doream să pățim și noi așa ceva”, explică Dmitri.

Albert, 28 de ani, e tatăl a trei copii. „M-am născut într-o tabără, într-o familie foarte săracă”, spune Albert. La 13 ani, a început deja să muncească, așa că a neglijat școala. Acum se află pe front, dar face cursuri online.

„În Bila Țerkva, casa noastră este chiar lângă unitatea militară, iar pe 24 februarie au avut loc atacuri cu rachete acolo”, explică voluntarul.

Doi dintre ei s-au căsătorit în timpul serviciului

Toți cei patru romi au venit în Forțele Armate oficial necăsătoriți. Totuși, aici, în zona de război, doi au decis să-și legalizeze relațiile. 

„Un avocat a venit la unitatea noastră: «Ai mulți copii, ești într-o zonă de luptă, poți fi ucis. Și apoi, pentru a plăti despăgubiri, rudele tale vor trebui să treacă prin multe instanțe pentru a primii banii.». Avea dreptate, aici nu știm ce va fi aici mâine sau peste o oră. Nu am venit pentru bani, dimpotrivă, am cumpărat muniție din banii noștri”, adaugă „Baronul”.

În august, într-o permisie, Vasil și Albert s-au căsătorit.

„Când vin alegerile, suntem ucraineni, când trec, suntem țigani”

„Baronul” și rudele sale continuă să servească în brigadă și, prin exemplul lor, „sper să facem mai mult pentru integrarea romilor în societate decât orice program pe termen lung”.

Autoritățile își amintesc de noi mai ales înainte de alegeri. La fiecare cinci ani, țiganii se transformă în ucraineni pentru câteva zile, pentru alegerile prezidențiale, parlamentare și locale. Și apoi devin din nou țigani.

Mihailo Tîtîciko, zis „Baronul:

„Câțiva băieți din unitate, cunoscând circumstanțele noastre familiale, nu credeau că mă voi întoarce din permisie. Când am revenit, am pus geanta în prag și am stat să fumez. Băieții au început să iasă unul câte unul și să spună, mirați: «Baroane, te-ai întors!». Au fost fericiți să mă vadă, și eu la fel. Deci suntem aici cu un motiv!”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina