O tânără din Nikolaev documentează ororile războiului pe Instagram: „Iubesc viața și nu plănuiesc să mor nici în seara asta”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„După ce a izbucnit războiul, am simțit nevoia să merg la psiholog, dar pentru că a fost imposibil, am început să postez pe Instagram. Devenise insuportabil să țin totul în mine”, povestește pentru Libertatea ucraineanca Angelina Kovtun.
Cuprins:
Pe 26 februarie 2022, în jurul orei 19.00, 12 tancuri rusești se aflau în suburbiile orașului Nikolaev. Cu cinci ore înainte, guvernatorul provinciei, Vitali Kim, decretase să înceapă pregătirile pentru încercuire: cetățenii să ridice baricade, să fie scoasă artileria și voluntarii să fie mobilizați; cine nu lupta trebuia să rămână închis în casă.
În acea seară a început ceea ce s-a numit Bătălia pentru Nikolaev. A durat o lună și jumătate ca invadatorii să fie alungați din oraș. Pe 8 aprilie, Ucraina declara că absolut nicio forță rusă nu se mai află în provincie. Chiar și așa, atacurile sporadice cu rachete de croazieră au continuat până în luna noiembrie, când frontul a fost împins spre est.
După aproape zece luni de bombardamente, orașul a devenit brăzdat de clădiri în ruină și de case abandonate. Înainte de invazie, în orașul Nikolaev trăiau 500.000 de locuitori. Între timp, doar jumătate dintre oameni au mai rămas în oraș - ceilalți s-au refugiat în afara țării sau în alte orașe din Ucraina care erau sigure.
Port la Marea Neagră, Nikolaevul nu este o atracție turistică, precum Odesa, ci are o importanță strategică pentru transporturi. De asemenea, este cunoscut pentru producția de nave comerciale și militare.
Un „jurnal de război” deschis întregii lumi
Angelina Kovtun a trăit în Nikolaev în toată această perioadă. N-a vrut să plece, deși o parte din familia ei s-a refugiat în afara țării. Într-o relatare din decembrie 2022 pentru Libertatea, tânăra în vârstă de 23 de ani povestea că orașul a rămas fără apă potabilă încă din aprilie, iar în timpul iernii a făcut cu greu față frigului. Fără surse de căldură, oamenii dormeau îmbrăcați gros și se acopereau cu pături electrice.
„În multe cafenele și magazine din oraș, care au generatoare, putem merge să ne încărcăm telefoanele, să ne spălăm și să ne uscăm părul. Viața merge înainte”, spunea Angelina la începutul iernii.
Văzând zilnic ce lasă în urmă atacurile rușilor, Angelina a hotărât să înceapă un „jurnal de război” pe rețelele de socializare. Periodic, publică imagini sau videoclipuri în care arată ruinele clădirilor - foste școli, foste universități, fostul ei restaurant preferat sau blocul în care locuiau amicii ei. Postările ei au ajuns la oameni din toată Europa care o încurajează și pentru Angelina asta nu e puțin lucru.
View this post on Instagram A post shared by Angelina Kovtun (@angelikovtun)
„După ce a izbucnit războiul, am simțit nevoia să merg la psiholog, să am o persoană care să mă asculte, dar pentru că a fost imposibil, am început să scriu și să postez pe Instagram. A fost ceva natural. Devenise insuportabil să țin totul în mine și am decis să împărtășesc bucăți din viața mea cu oamenii”, spune tânăra.
„Comunitatea mondială vede clădiri și orașe distruse, dar nu prea vede ce se întâmplă în spatele fotografiilor: viața ruinată a familiilor, epuizarea fizică și psihică”.
View this post on Instagram A post shared by Angelina Kovtun (@angelikovtun)
Localurile se deschid, clădirile se repară
Printre locurile distruse de bombardamentele de anul trecut a fost și casa Angelinei. Așa că acum e nevoită să doarmă într-un adăpost antiaerian. „Apartamentul meu din centrul orașului a fost distrus de bombardamente. În multe dimineți, mă trezesc la 5 din cauza sirenelor. Cu acest sunet pe fundal, încerc să fac meditație”, povestește ea pentru Libertatea.
La un an de la începutul invaziei, răsar și veștile bune, și speranța: „În ultimele două luni, 100.000 de oameni au revenit acasă”, spune tânăra. „Nu renunțăm la luptă, vrem să trăim, așa că acum totul s-a redeschis și este apărat, pentru ca oamenii care se întorc în oraș să-și poată relua viața”.
Vede cum, treptat, viața începe să revină la normal. Locuitorii revin la obiceiurile lor de oameni liberi: de pildă, să iasă în oraș să bea o cafea cu prietenii. „Rușii încearcă să ne distrugă viețile, noi continuăm să le reclădim din ruine, oricât de greu ar fi”, spune Angelina.
View this post on Instagram A post shared by Angelina Kovtun (@angelikovtun)
„Am fost atacați și acum nu mai văd bine cu un ochi”
De-a lungul ultimelor luni de război, Angelina s-a implicat, alături de alți voluntari, în sprijinirea persoanelor din zonele cele mai afectate. În continuare face adesea drumuri către Herson și Harkov.
„Fac parte din echipa de sprijin pentru persoanele cu dizabilități. Ne sunăm în fiecare zi și de două ori pe lună ducem medicamente și alte lucruri necesare. Ultima dată când am fost în Herson, am fost atacați, iar acum nu mai văd foarte bine cu un ochi”.
Și familia ei a fost afectată de conflict. Una dintre mătușile ei, care locuia în regiunea Herson, a fost evacuată cu forța în Rusia și s-a întors recent acasă. Însă fratele Angelinei se află încă în captivitate la ruși. Uneori, primește scrisori de la el, însă niciun termen când se va întoarce acasă.
„Înainte de război, am lucrat ca asistentă la biroul unui deputat și intenționam să-mi construiesc o carieră în politică. Dar acum, în acest infern, încerc în fiecare zi să-i ajut pe cei din jur - e tot ce mi-a rămas de făcut. Cineva te ajută pe tine azi, mâine tu ajuți pe cineva. Cred că umanitatea va vindeca această lume de fiecare dată”, crede ea.
„N-am fost o ucraineancă perfectă”
Tânăra spune că nu a crescut într-un mediu ostil Rusiei. Dimpotrivă. Lumea rusă nu-i era străină, dar nu se considera altceva decât cetățean al Ucrainei. Războiul însă i-a schimbat percepțiile asupra lumii.
„Eu sunt din sudul Ucrainei, teritoriu pe care Putin îl consideră rusesc. N-am fost niciodată o ucraineancă perfectă - am vorbit în rusă și am ascultat muzică rusească. Prin educație, prin călătorii și prin curiozitate ceva s-a schimbat în mine. Dar nu-mi mai amintesc aproape nimic din viața mea de dinainte de război. Uneori, mă uit pe telefon la filmări din viața mea din trecut”, spune tânăra.
„E greu să mă gândesc și la viitor, dar cel mai mult îmi doresc ca fratele meu să fie eliberat din captivitate și Ucraina să câștige războiul. Când totul se va fi încheiat, am în plan să scriu o carte despre tot ce am trăit și am văzut în ultimul an și să mă înscriu la un program de masterat, care să mă ajute să devin avocat pentru drepturile omului. Iran, Siria, Afganistan. Îi susțin pe oamenii din Iran, unde guvernul își ucide propriul popor. Mă rog pentru oamenii din Turcia și mă gândesc cum îi pot ajuta”, continuă Angelina.
Cea mai mare dorință a Angelinei este ca războiul să se încheie cât mai curând, cu victoria Ucrainei. „Îmi doresc enorm să rămânem uniți. Nu vreau să ne învinovățim unii pe ceilalți sau să ne comparăm, ci să ne comportăm ca un tot unitar. În același timp, mi-e teamă că Rusia nu ne va lăsa niciodată în pace, mi-e teamă să nu mă pierd pe mine în tot acest tumult”.
Angelina se luptă zilnic să rămână optimistă și puternică. Războiul poate că i-a furat, temporar, visurile, dar nu i le-a distrus complet. „Voi continua să visez. Știu că doar eu sunt responsabilă pentru realitatea mea și voi face tot ce-mi stă în putință pentru a nu ceda, indiferent de împrejurare. Iubesc viața și nu plănuiesc să mor nici în seara asta”.
