În ceea ce priveşte igiena, din luna mai saloanele vor trebui să respecte reguli stricte. Saloanele de bronzare vor avea nevoie de o autorizare sanitară de la direcţia teritorială de sănătate publică, iar aceasta va fi obţinută în baza unei declaraţii pe propria răspundere. Mai exact, obligaţia se va aplica persoanelor fizice sau juridice ce nu trebuie să se înregistreze la Registrul comerţului.

În plus, fiecare firmă care va folosi aparate de bronzat va trebui să întocmească un registru cu fişele clienţilor. Iar pe lângă fişă firma va păstra şi declaraţia pe propria răspundere a clientului, pentru o durată de cel puţin trei ani.

Dacă apar reacţii secundare în urma bronzării artificiale, titularii saloanelor vor trebui să transmită un raport către direcţia teritorială de sănătate publică. Aceeaşi regulă va fi valabilă, de asemenea, pentru accidentele grave şi pentru spitalizarea clienţilor în urma unei şedinţe de bronzare.

Angajaţii vor avea nevoie de instruire de specialitate

Personalului salonului de bronzare va trebui să i se asigure, de către angajator, două cursuri de instruire în vederea specializării. Mai exact, va fi vorba de un curs de noţiuni fundamentale de igienă şi de instruirea de specialitate.

„În urma instruirii, INSP – Centrul Naţional de Monitorizare a Factorilor de Risc din Mediul Comunitar eliberează certificate de instruire, care au o valabilitate de 3 ani. Certificatul de instruire trebuie afişat pe pereţii salonului, în locuri vizibile pentru utilizatori”, este explicat in Ordinul MS nr. 291/2016.

Înainte de începerea şedinţei de bronzare, personalul specializat va evalua starea pielii clientului (dacă există leziuni deschise, infecţii, inflamaţii sau boli de piele, şedinţa de bronzare va fi amânată). Totodată, clientul va fi informat despre posibilele riscuri la care se expune şi despre măsurile de igienă pe care trebuie să le ia la terminarea procedurii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.