„Utilizarea de către Pentagon în manevrele Baltops a bombardierului B-52H, capabil să transporte arme nucleare, reprezintă o nouă provocare (la adresa Rusiei). Acest «zăngănit din arme» exacerbează tensiunile în Europa”, arată un comunicat al ambasadei difuzat prin pagina sa de Twitter.

Ambasada rusă din Washington cere SUA să-şi reconsidere fundamental abordările faţă de problema securităţii pe continentul european şi să-şi înceteze activităţile periculoase în apropierea frontierelor Rusiei.

Centrul naţional pentru managementul apărării din Rusia declarase anterior că avioane ruseşti au fost ridicate în repetate rânduri de la sol în ultimul timp pentru a intercepta şi escorta bombardiere strategice americane de tipul B-52H deasupra Mării Baltice, ultima oară în data de 31 mai, notează RIA Novosti.

Întâlnirea dintre Vladimir Putin și Joe Biden va avea loc pe 16 mai la Geneva, la finalul primului turneu internațional al liderului american.

Casa Albă a subliniat în mod repetat că dorește o relație „stabilă și predictibilă” cu Rusia, în vreme ce a criticat Moscova pentru amestecul în campania electorală de anul trecut și pentru susținerea atacurilor informatice care au vizat nouă agenții federale americane.

Administrația Biden a criticat Rusia și pentru arestarea și încarcerarea liderului opoziției, Aleksei Navalnîi.

Casa Albă a anunțat primele sancțiuni în martie, împotriva mai multor oficiali și companii, după tentativa de asasinat împotriva lui Navalnîi.



Citeşte şi:

CNCAV explică modul în care se descarcă adeverința de vaccinare în format electronic

Francisc Doboș îl ironizează pe starețul din Neamț: „Vin de la Spitalul «Matei Balș». Mi-au zărit câțiva solzi”

Poșta Română va avea un nou director general. Cine este Valentin Ştefan

Claudiu Năsui, despre legea Romexpo: „Nu ne vindem țara, o dăm pe degeaba. Cu banii pe terenuri putem plăti ajutoarele promise pentru HoReCa”

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Observatornews.ro
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră