Salariul mediu pe țară mai ajunge în București și Cluj doar pentru un credit de o garsonieră

 1 comentariu

Un angajat cu salariul mediu pe țară care locuiește în București mai poate achiziționa prin credit bancar doar o garsonieră în Capitală la un grad de îndatorare de 30% și poate ajunge să își permită un apartament doar în cazul în care acesta recurge la gradul maxim de îndatorare, de 45% din venituri, arată o analiză Libertatea, pe baza datelor din piață. În ultima variantă, celelalte cheltuieli - utilități, alimente, haine, transport etc. - ar trebui să fie acoperite lunar cu aproximativ 2.500 de lei.

În orașe precum Timișoara sau Iași, salariul mediu este de ajuns pentru apartamente de două camere și, câteodată, chiar cu trei.

Câştigul salarial mediu net pe țară a fost 5.684 de lei în luna mai, conform Institutului Național de Statistică (INS).

Scenariul cu 30% grad de îndatorare

Cu un salariu mediu de 5.684 și un grad de îndatorare de 30%, pentru o perioadă de 30 de ani se pot împrumuta 242.000 de lei prin programul Noua Casă sau 240.000 prin credit ipotecar, conform calculelor efectuate, la solicitarea Libertatea, de brokerul de credite Robert Merlușcă.

Rata lunară ar veni 1.705 lei. Avansul este de 5% pentru programul Noua Casă sau de 15% prin programele băncilor.

La un curs de 5,24 de lei pentru un euro, suma creditată ar fi echivalentul a 46.183 de euro. La aceasta se adaugă avansul, adică 2.430 de euro în cazul celui de 5% sau de 7.300 de euro în cazul celui de 15%.

Astfel, suma totală disponibilă ar fi de 48.613 euro sau de 53.483 de euro pentru cazul cu avans maxim.

Locuință mai mare cu 45% grad de îndatorare

În cazul în care facem calculul cu gradul maxim de îndatorare de 45% rezultă o sumă maximă creditată de 363.000 de lei prin programul Noua Casă sau 360.000 de lei prin credit ipotecar.

Calculând în moneda europeană, suma ar fi astfel de 69.275 de euro. Adăugând avansul se ajunge la un total de peste 70.000 de euro, astfel că se trece pragul legal, ceea ce mai departe înseamnă că avansul necesar este de 15%. Cu tot cu avansul de 15%, rezultă o sumă de 83.000 de euro.

Rata lunară ar fi în acest caz de 2.557 de lei.

În acest caz, suma este suficientă pentru un apartament nou de două camere în București sau de trei camere în localitățile limitrofe.

În toate cazurile se mai adaugă costuri notariale de circa 2.000 de euro, plus mobilarea și utilarea.

Opțiuni puține

Comparând prețurile din București de pe portalul Imobiliare.ro, rezultă că la aceste sume se pot achiziționa doar garsoniere noi sau apartamente mici în localitățile-dormitor din jurul Capitalei.

„În general, în marile orașe discutăm despre locuințe vechi, apartamentele noi fiind listate la vânzare cu prețuri mai mari. În București sau în Cluj-Napoca, de exemplu, sub pragul de 70.000 euro există opțiuni pe segmentul garsonierelor vechi. În Timișoara sau în Iași, în schimb, un buget similar acoperă costul unui apartament vechi cu 2 camere sau, în unele cazuri, chiar și pe cel al unui apartament cu 3 camere” Daniel Crainic, director de marketing la Imobiliare.ro

Cum arată calculele la Imobiliare.ro

Potrivit companiei de brokeraj Imobiliare Finance, cu un grad de îndatorare de 45%, la programul Noua Casă se pot obține:

  • 66.500 de euro cu avans 5% și o rată de 2.432 de lei pe lună
  • 69.243 de euro cu avans 15% și rata de 2.554 de lei pe lună

La băncile comerciale, se pot obține împrumuturi astfel:

  • 354.000 de lei, echivalentul a 67.520 de euro pe 360 de luni și dobândă fixă în primii 2 ani
  • 360.000 de lei, adică 68.665 de euro pe 360 de luni cu dobândă fixă în primii 3 ani.

Atenție la ratele mari! Chiar dacă la gradul maxim de îndatorare suma ajunge pentru un apartament mai mare, experții avertizează că este un mare risc, deoarece numai rata în sine este aproape jumătate de salariu.

La aceasta se adaugă costurile cu utilitățile, care sunt cam 1.000 de lei lunar, plus banii necesari traiului zilnic.

„Sfatul nostru pentru o persoană cu venituri medii este să nu ajungă la pragul maxim de îndatorare pentru a avea întotdeauna o marjă de securitate financiară. Un grad de îndatorare cuprins între 30 și 40% și un avans ceva mai mare este de preferat, însă întotdeauna contează situația individuală a fiecărui caz în parte: claritate asupra veniturilor și a evoluției financiare, stabilitatea veniturilor și a locului de muncă. De asemenea, este bine de știut că există posibilitatea rambursării anticipate, iar aceasta este mai avantajoasă dacă începem în primii ani de la accesarea creditului”, a spus Daniel Crainic, pentru Libertatea.

„Recomand celor care își doresc să achiziționeze un imobil să discute cu un broker despre toate opțiunile pe care sistemul bancar le are la dispoziție pentru situația respectivă. De asemenea, le recomand să își securizeze rata pentru următorii 3-5 ani utilizând o dobândă fixă și să meargă cu un grad de îndatorare în jur de 35-40% astfel încât să aibă la îndemână posibilitatea de a refinanța acel credit, dacă nevoia o impune”, arată și brokerul Robert Merlușcă.

Riscul creșterii ratelor

În cazul în care creditul este în euro, cei care apelează la un astfel de instrument financiar se expun riscului să le crească rata în cazul deprecierii leului, în vreme ce cei care au credite în lei se expun riscului creșterii ratelor atunci când cresc dobânzile.

Un episod similar a avut loc recent în anul 2022, când dobânzile au urcat puternic din cauza deciziilor Băncii Naționale a României (BNR). La rândul său, aceasta a crescut dobânda-cheie pentru a lupta contra inflației mari.

Consiliul Concurenței a amendat recent cu sume-record marile bănci din România din cauza creșterii ROBOR. Instituțiile au afirmat că sunt nevinovate și vor contesta în justiție sancțiunile.

Susține jurnalismul independentContribuie rapid, prin Google Pay - fără formulare și fără date de card.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    nelu.faget. 19.08.2026, 11:25

    Două orașe în care electoratul rupe ștampila pe Ilie Sărăcie și clica lui. Sunt bucureștean și nu pot să înțeleg adulația obsesivă pentru acest individ oribil, e ceva imposibil de explicat. Nu văd nici un argument, doar propagandă politică.

ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
11:04
Cercetătorii au construit primele ceasuri nucleare funcționale. Unul a atins o precizie echivalentă cu o secundă în 30 de milioane de ani
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește