Baerbock a spus, în faţa Bundestagului (camera inferioară a parlamentului german), că Beijingul devine mai degrabă un rival sistemic decât un partener comercial şi concurent al Germaniei, notează Reuters.

În timpul acestei vizite şi în declaraţiile publice făcute acolo, şefa diplomaţiei germane a avertizat China că orice încercare de a prelua sub control Taiwanul ar fi „inacceptabilă”.

„Scenariul de groază” și chestiunea drepturilor omului

Escaladarea militară în jurul Taiwanului ar fi un „scenariu de groază” pentru lumea întreagă, a mai spus Baerbok.

Qin Gang i-a replicat că Beijingul „nu acceptă nicio intervenţie din afară”, iar dacă alte state „respectă cu adevărat” principiul unei singure Chine, atunci trebuie să respingă activităţile „separatiste” ale Taiwanului şi să susţină „reunificarea” Chinei.

Ecologista ministru de externe al Germaniei, în vârstă de 42 de ani, a criticat la Beijing, de asemenea, situaţia drepturilor omului şi a „societăţii civile” în China.

Legat de această temă, omologul ei chinez i-a atras atenţia că China nu doreşte să primească lecţii despre drepturile omului. „Ceea ce China are cel mai puţin nevoie este un profesor din Occident”, a indicat ministrul Qin Gang, motivând că fiecare ţară are propriul său specific istoric şi cultural.

Pe de altă parte, Annalena Baerbock a cerut Chinei să nu ajute Rusia cu arme în războiul cu Ucraina. La acest capitol, oficialii chinezi au asigurat-o că China nu va livra arme niciuneia dintre părţile în acest conflict.

China, principalul partener comercial al Germaniei, dar și un „rival sistemic”

„O parte din ea a fost cu adevărat mai mult decât şocantă”, astfel a descris Baerbock vizita pe care a efectuat-o în China, fără să detalieze.

Pentru Germania, a mai spus Baerbock în fața Bundestagului, China este un partener, concurent şi rival sistemic, dar impresia sa acum este că „aspectul de rival sistemic creşte tot mai mult”.

China este cel mai mare partener comercial al Germaniei, dar aceasta nu înseamnă că Beijingul consideră Berlinul cel mai important partener comercial al său, a mai remarcat şefa diplomaţiei germane.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (13)
Avatar comentarii

.ZORRO. 19.04.2023, 23:09

S-a gasit *** sa dea lectii Chinei. Foarte bine ca au pus-o la punct. Nici in Germania n-o baga nimeni in seama.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor

Avatar comentarii

vudejea 20.04.2023, 00:57

Vest-ul trebuie sa se obisnuiasca sa fie socat! Restul omenirii infruta din ce in ce mai tare occidentul! Se duce madam sa vb de Taiwan, sa dea lectii Chinei despre teritoriu chinez de mii de ani? Numai diplomat nu e...In ce priveste drepturile omului, e cumva China membra semnatara a CEDO? Declaratia universala a drepturilor omului , cea ONU, nu este un tratat internațional ce ar implica unele consecințe juridice în cazul încălcării acesteia, fiind concepută ca ideal. Nu exista pe globul pamantesc incalcarea drepturilor omului, nici macar in Coreea de Nord, precum de catre Israel in Cisiordania si Gaza***.Palestinienii nu au pasapoarte, nu au acces la educatie, nu au viitor, nu au tara...Copiii, batrani, femei, barbati, capre si gaini, sunt asasinati pe strada de armata israeliana de"a valma***Asadar, sa o credem pe d.na ca-i preocupata de drepturile omului ***? O sa o cred, zau, cand o sa mearga in Israel sa vorbeasca desprev toate astea. Palestina, stravechea mentionata din Vechiul Testament pana in 1948, nu mai exista, e inexistenta! Taiwan, pamant chinezesc de pe cand in Europa se locuia in pesteri (chinezii scriau-aveau si tiparnita atunci), vai de mine, cum indraznesc sa-l pretinda? Adevarul adevarat e ca occidentul asta e prea vechi, a putrezit

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor, calomnie

Avatar comentarii

Moshu 20.04.2023, 01:35

Acum mii de ani exista un singur continent,Gondwana ! Cine conducea atunci pe acel continent cit ar trebui sa revendice din teritorii ? Sunteti niste indivizi "meseriasi"pe care nu prea va "da afara din casa" logica,sau poate mintea sa fie de vina...mai degraba lipsa ei !

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.