Modificările vin ca urmare a noilor limite maxime de posturi impuse de Instituția Prefectului Bihor, în contextul aplicării ordonanței privind reducerea personalului bugetar.

Tăieri din posturile vacante

Printr-o adresă transmisă la jumătatea lunii martie, Prefectura Bihor a comunicat Primăriei Oradea că numărul maxim aprobat de posturi este de 674, defalcat astfel: 641 de posturi pentru aparatul de specialitate al primarului și 33 de posturi destinate Clubului Sportiv Municipal Oradea.

Primarul Florin Birta a explicat că, înaintea noilor reglementări guvernamentale, primăria avea o organigramă de 677 de poziții, dintre care 95 erau vacante.

Astfel, pentru a atinge cota de 674 impusă de prefectură, municipalitatea va desființa pur și simplu 3 posturi din rezerva celor 95 deja libere, protejând astfel toți angajații actuali.

Tot în contextul dezbaterilor administrative, edilul a subliniat eficiența aparatului bugetar local, menționând că totalul cheltuielilor cu salariile în Primăria Oradea reprezintă doar 11,2% din veniturile proprii ale orașului.

Mutări strategice de personal

Pe lângă ajustarea cifrelor generale, consilierii locali au validat și o serie de reconfigurări punctuale în structura CSM Oradea, justificate de conducerea clubului prin volumul mare de muncă din zona administrativă.

Astfel, două posturi de îngrijitor din cadrul Serviciului Administrativ și Resurse Umane au fost transformate în funcții de inspector de specialitate (gradul II), cu normă întreagă.

Unul dintre aceștia va fi alocat Compartimentului Economico-Financiar, iar celălalt va activa în cadrul Compartimentului Juridic, Resurse Umane și Achiziții Publice.

Totodată, postul de antrenor de la secția de judo, în prezent vacant și prevăzut inițial cu jumătate de normă, a fost transformat în post cu normă întreagă. Viitorul titular va avea ca atribuție principală organizarea competițiilor sportive ale secției.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.