Tragedie imensă în familia Ripensia Timișoara: un copil de la academie a murit alături de tatăl său într-un accident, în Vinerea Mare. Juniorul Ianis Sârbu, în vârstă de 14 ani, a sfârșit cumplit într-un teribil accident alături de părintele său.
Vestea morții tânărului fotbalist a șocat comunitatea sportivă, clubul postând un mesaj de rămas-bun pe rețelele sociale pentru a onora memoria celui care a fost o parte importantă din viitorul echipei, relatează Press Alert.
„Clubul nostru traversează un moment de profundă tristețe. Am aflat cu durere despre tragedia în urma căreia unul dintre copiii academiei noastre, Ianis Sîrbu care recent a împlinit 14 ani, și-a pierdut viața alături de tatăl său, in urma unui accident rutier petrecut în seara de 10 aprilie. În astfel de clipe, cuvintele sunt prea puține pentru a descrie suferința”, se arată într-o postare pe Facebook.
Totodată, clubul a transmis condoleanțe familiei îndurerate, colegilor de echipă și antrenorului său, greu încercați de această pierdere: „Întreaga suflare ripensistă este unită în gând și în rugăciune. Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”.