Studentă româncă din SUA, despre cum se nasc cele mai bune idei: „Gândirea creativă nu ține de talent. Există o metodologie”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Andrada Pantelimon are 20 de ani și este studentă în anul II la Facultatea de Inginerie de la “Dartmouth” College, SUA, o universitate din Ivy League (ligă din care fac parte și universitățile Harvard și Columbia).
Ea povestește pentru publicul Libertatea ce a învățat la un curs de Design Thinking (Gândire creativă) și cum oricine poate pune în practică aceste cunoștințe.
- Plecată fiind, mă gândesc adesea la România și la ce pot face eu pentru a-i ajuta pe cei de acasă.
- Înțeleg mai bine valoarea empatiei în fiecare parte din viața mea de zi cu zi, cu precădere în relația cu cei din jurul meu. Am învățat să ascult cu mult mai mare atenție ce mi se spune.
- Mă gândesc periodic la ce mă deranjează la mine, la alții și la ce văd în jur și îmi iau notițe.
Găsirea echilibrului dintre viața personală și cea profesională, lipsa locurilor de parcare lângă locul de muncă sau orele petrecute în trafic sunt probleme cu care ne confruntăm zi de zi. La cursul de Design Thinking de la Colegiul Dartmouth din SUA am învățat să privesc aceste situații ca pe niște probleme de design. Această perspectivă împiedică tendințele fataliste și subliniază faptul că există soluții în toate aceste cazuri, fiindcă designul poate fi întotdeauna regândit ori îmbunătățit.
Design thinking-ul este o strategie creativă de soluționare a problemelor, folosită nu numai de designeri, ci de oricine creează inovație, indiferent de domeniu. Este un proces iterativ ce presupune înțelegerea aprofundată a oamenilor cărora li se rezolvă problema, contestarea prejudecăților și redefinirea problemei, cu scopul de a produce cele mai benefice soluții de design, la intersecția dintre nevoile utilizatorilor și ceea ce este viabil din punct de vedere tehnologic și economic.
În societatea românească, noi credem preponderent că inovația sau gândirea creativă țin de talent, de un dar, de ceva ce nu controlezi. Nu e așa.
Rezolvarea problemelor în mod creativ și crearea inovației nu țin strict de potențialul creativ înnăscut - acestea sunt procese pentru care există o metodologie.
Etapele gândirii creative
Cum se produce inovația din perspectiva gândirii creative? Concret, prin șase etape: empatizare, definire, ideare, creare de prototipuri, testare și evaluare.
Primele două etape au ca scop înțelegerea publicului țintă și formularea concretă a problemei pe care inovația finală o va rezolva.
În prima etapă se fac interviuri cu cei care formează publicul țintă pentru a empatizacu aceștia, deoarece astfel putem cunoaște poveștile potențialilor consumatori, conducând la înțelegerea în profunzime a nevoilor acestora și la cea de-a doua etapă: definirea problemelor pe care ne dorim să le rezolvăm.
Interviurile de succes presupun renunțarea la prejudecăți și înlocuirea acestora cu o minte deschisă. După extragerea informației interesante din interviuri și definirea problemelor, urmează etapa de ideare, care înseamnă a imagina ceea ce urmează să aplici și se desfășoară prin sesiuni de brainstorming.
Fiecare participant la brainstorming trebuie să se simtă confortabil să-și împărtășească ideile și, la rândul lui, să asculte și să nu judece ideile celorlalți. Așa se vor naște multe idei, unele bune, altele mai puțin bune, unele banale, altele excentrice, unele creative, dar nefezabile.
În brainstormig, este esențial ca inițial nimic să nu se respingă, deoarece ideile se nasc din ideile altora, prin colaborare. Abia ulterior se ajunge la ideea sau ideile „câștigătoare”.
Apoi, urmează etapa a patra, crearea de prototipuri simple care să simuleze experiența utilizatorului cu ideea aleasă. Pentru etapele a treia și a patra, frazele cheie sunt „reziliența în fața erorilor” și „înțelegerea importanței nereușitelor”.
Este necesar ca cei care contribuie la ideare să treacă peste orice fel de orgoliu care i-ar face să se îndrăgostească de prima idee care pare convingătoare și să aibă puterea să vină constant cu idei noi.
În aceeași măsură, crearea de prototipuri necesită iterare și reiterare, pentru că erorile trebuie identificate cât mai rapid cu putință.
Greșelile sau ideile proaste, care sunt inevitabile, nu trebuie privite cu negativitate – din contră, din ele se poate mereu învăța ceva. Această mentalitate este baza etapei a cincea, testarea cu utilizatorii pentru a redefini anumite probleme și a empatiza și mai mult cu aceștia.
În cea de-a șasea etapă, rezultatul se evaluează printr-un feedback care poate fi integrat ulterior în proiect. Bineînțeles, în oricare etapă ne putem întoarce la etapa anterioară, spre exemplu:
- Dacă în urma interviurilor problema nu poate fi definită, reluăm interviurile;
- Dacă în urma prototipării descoperim că ideea la care s-a ajuns este greu de implementat, revenim la ideare;
- Dacă în urma testării cu utilizatorii descoperim defecte sau nevoi la care nu ne-am gândit, revenim la crearea de prototipuri.
Cum am pus în practică ce am învățat
Am învățat despre fiecare pas în parte prin proiecte concrete. Pentru a ne obișnui cu prototiparea rapidă, am proiectat și apoi am construit un roller-coaster dintr-un material de tip spumă. Pentru a înțelege ce înseamnă să vii cu idei neconvenționale și originale, fără rețineri, a trebuit să imaginăm un produs la limita tehnologiei.
Alături de echipa mea, am observat că părinții tineri au nevoie de acces imediat la informații despre sănătatea bebelușului lor, pentru a putea acționa corespunzător și a fi mai puțin stresați.
Așadar, am venit cu ideea unei aplicații interactive care, în asociere cu un pătuț care înregistrează semnele vitale ale copilului, să monitorizeze sănătatea bebelușului, să anticipeze etapele de dezvoltare prin care trece copilul, și să prezinte sugestii și soluții la problemele care nu necesită o vizită la doctor.
În cadrul proiectului final, care a avut ca rol îmbunătățirea programului facultății de inginerie, am urmat toți pașii despre care am învățat.
Împreună cu colegii mei, am descoperit că primul și ultimul an prezintă cele mai multe dificultăți pentru studenții de inginerie de la colegiul meu, de la stresul creat de lipsa direcției și a îndrumării inițiale prin partea teoretică, premergătoare programului de inginerie, până la dificultățile financiare întâmpinate în ultimul an.
În primul rând, am propus dezvoltarea unei platforme prin care studenții să-și poată crea un plan al cursurilor personalizat, în funcție de interese și experiența academică anterioară. Prin aceeași platformă, studenții ar putea avea acces la feedback de la alți studenți despre cursuri și profesori, pentru identificarea cursurilor potrivite lor.
În al doilea rând, am sugerat construirea unui cămin și subvenționarea unui plan de masă pentru studenții din ultimul an, care, în anumite circumstanțe, au o situație financiară precară. În ultimul rând, pentru a crește vizibilitatea facultății de inginerie în cadrul colegiului, am propus realizarea unui eveniment deschis publicului larg care să promoveze proiectele și inițiativele studenților și profesorilor de la facultatea de inginerie.
După curs, am început să reflectez și să aplic ce am învățat în decizii ce țin de viața personală sau de proiecte dincolo de facultate. Înțeleg mai bine valoarea empatiei în fiecare parte din viața mea de zi cu zi, cu precădere în relația cu cei din jurul meu. Am învățat să ascult cu mult mai mare atenție ce mi se spune. Mă gândesc periodic la ce mă deranjează la mine, la alții și la ce văd în jur și îmi iau notițe.
Acest proces mă ajută să îmi reafirm valorile, pentru a face mereu doar ce este conform lor, și apoi să descopăr unde pot aduce eu o schimbare.
Am înțeles cât de importantă este “prototiparea” pentru a-ți alege un drum în viață, adică încercările repetate, unele eșuate, de pornire către diferite domenii de interes.
Mai mult, am învățat să cred în propriul potențial creativ și în capacitatea mea de acțiune.
Plecată fiind, mă gândesc adesea la România și la ce pot face eu pentru a-i ajuta pe cei de acasă. Punându-mi constant această întrebare, intrând în discuții cu diverse asociații care fac bine acasă și aplicând ce am învățat la cursul de Design Thinking, am ajuns în etapa finală a concursului asociației de inginerie umanitară de la colegiul meu cu un proiect pe care vreau să îl implementez acasă, care își propune să crească semnificativ mobilitatea persoanelor în scaun rulant.
