Oficializarea demisiei este programată pentru 19 iulie, în cadrul celei de-a 25-a ediții a Zilelor Comunei Colonești, conform Linia1.

Dezamăgire față de conducerea PSD

Stan și-a motivat decizia prin lipsa de susținere pentru proiectele esențiale ale comunității, în ciuda rezultatelor electorale remarcabile obținute de comună pentru PSD – peste 96% la ultimele alegeri. „Plec cu un gust amar. Plec din funcția de primar, cu amărăciunea unui om care a muncit o viață pentru comunitatea lui și care, atunci când a avut nevoie de sprijin, a fost lăsat singur”, a scris el.

Edilul a subliniat că a inițiat două proiecte importante pentru comună, inclusiv introducerea rețelei de gaze naturale, însă s-a lovit de obstacole financiare. „Am fost printre primele comune din județul Olt și din Oltenia care au început această lucrare. La un moment dat, mai aveam nevoie de 80 de miliarde de lei pentru finalizarea rețelei în satele Chelbești, Vlaici și Cârstani”, a precizat Stan.

Critici directe la adresa liderilor PSD

Primarul i-a acuzat pe liderii PSD, inclusiv pe Paul Stănescu, fost secretar general al partidului, și pe ministrul Agriculturii, Florin Barbu, că nu l-au sprijinit în demersurile sale. „Nu am fost ajutat. Nici de organizația județeană, nici de cea centrală. Și spun asta direct despre Paul Stănescu (…). Nu s-a făcut nimic. S-a făcut doar pentru cercurile de interese și pentru aplaudaci, gen pseudo-ministrul Agriculturii, Florin Barbu”, a declarat el.

Acuzații dure și un avertisment pentru conducerea PSD

Stan a criticat și faptul că partidul a tăcut în fața creșterii taxelor și a măsurilor care, potrivit acestuia, au lovit în cetățenii de rând și în persoanele cu dizabilități. „Partidul a reacționat doar când s-a ajuns la privilegiile și sinecurile lor. (…) PSD a avut majoritate parlamentară, miniștri și putere și n-a făcut nimic pentru oamenii simpli, ci doar pentru potentații din jurul Grindenilor de tip Nordis”, a adăugat primarul.

El i-a transmis un mesaj tranșant liderului PSD, Sorin Grindeanu: „Dacă PSD continuă în acest fel, se va alege praful de partid. (…) Un partid mare trebuie să aibă curaj, inițiativă și respect pentru popor. (…) Dar, a preferat să stea la ciolan și să se certe zilnic cu PNL și USR, în timp ce oamenii suferă. PSD n-a făcut nimic pentru oamenii simpli”.

Problemele de sănătate, alt motiv al retragerii

Pe lângă dezamăgirile politice, Nicolae Stan a recunoscut că sănătatea precară a fost un alt factor care a contribuit la decizia sa. „Administrația se face cu sănătate, cu responsabilitate și cu respect pentru oameni”, a explicat el, menționând că atât el, cât și soția sa se confruntă cu probleme medicale.

Nicolae Stan a fost primar PSD în județul Olt începând cu anii 90, cu o singură pauză de mandat, când a fost ales deputat de Olt pe listele aceluiași partid, iar locul său a fost ocupat chiar de fiul său.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.