Tina Glandian, care a reprezentat celebrități precum Michael Jackson, Mike Tyson sau Chris Brown, a venit marți seară, 31 ianuarie, la București, după ce a fost angajată de frații Tate.
Cazul celor doi „a fost interesant”, spune avocata, „întrucât sunt cetăţeni americani deţinuţi într-o ţară străină, fără să le fi fost aduse niciun fel de acuzaţii oficiale”.
„Pentru noi este un subiect în care vrem să ne implicăm. Nu pot să pledez în faţa curţilor din România, dar sunt aici ca să îi asist, lucrez împreună cu echipa din România”, a explicat avocata, la Antena3.
Aflați în arest preventiv din 30 decembrie 2022, Andrew și Tristan Tate vor mai rămâne în Arestul Central al Poliției Capitalei până pe 27 februarie, după ce Curtea de Apel București a respins contestația britanicilor, miercuri, 1 februarie.
Vorbind despre decizia Curții de Apel București, Tina Glandian a spus că „au fost foarte, foarte dezamăgiți”.
„Speram la un răspuns diferit şi ca fraţii să fie deja acasă la această oră. Voi continua să lucrez cu echipa de aici, să vedem care sunt următorii paşi ca să îi scoatem pe fraţi din închisoare. Suntem încrezători că nu va fi nevoie să aşteptăm până la sfârşitul lunii, până pe 27, vom acţiona până atunci şi vom face încă o cerere, nouă, să îi scoatem din închisoare”, a mai spus avocata.
„Mi-ar plăcea să petrec timp cu ei în închisoare, să văd condiţiile cu ochii mei”, a mai spus Tina Glandian.
Andrew Tate s-a plâns în luna ianuarie de condițiile din închisoarea din România, spunând că celula sa este întunecată și infestată cu gândaci și păduchi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ce8a0f7aa85e3dfb6b0a2d15e04cd6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ccf110d56050531b1e8fee52105736dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_4e57979eaf3636358747584802ba87a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_edf4d0187c98d248a23f15f70a888db7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b300e57ca2b531de91ff19e98f2e7b7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_28a22ed7696470603f57c21657a21fa1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ee0474c464a0710137e1581d11967fac.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3463a5387082c3dbd01c18264d64ba5b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bataie-centrul-vechi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/whatsapp-image-2026-05-22-at-17-15-57-2-1.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_51d79b503709327212206eab7e4158f5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f26dcfa23a851090262970a3dfcf1032.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/04/tom-hardy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dan-negru-2.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ca80998db4a3dfcb9ab1fc8fea601b0f.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e05e8dba15f5992ed30b82005e8d8610.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/01/hepta4770859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-23-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tren-supraaglomerat-in-elvetia-scaled-e1779458903606.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/geanta-bebelusului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/o-gramada-de-pepeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sos-pesto-pe-un-fund-de-lemn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/preot-constantin-necula-la-pitesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/masina-de-lupta-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pilotul-roman-care-a-doborat-o-drona-in-spatiul-aerian-din-estonia-a-fost-decorat-de-radu-miruta-si-conducerea-mapn-8-e1779470216365.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/primul-salvator-martor-ajuns-liftul-cazut-cu-7-oameni-ministerul-transporturilor-povesteste-ce-a-vazut-1-e1779480873477.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
rilu 04.02.2023, 04:35
Of Romania mea cand va ce 'profesionalism' e la DIICOT efectiv sunt bagati toti 4 intr-o duba in loc sa fie toti separati. Am vazut intr-un clip cum Andrew ii spunea in masina Georgianiei "Watch your mouth" jandarmii aia nu inteleg o boaba de engleza iar Luana zambea. Tristan a scris un bilet pe care l-a dat la unui jurnalist de acolo la fel a facut si Luana dar n-a ajuns la reporteri. In masina vorbesc intre ei in engleza iar jandarmii aia nu inteleg nimic efectiv isi bat joc de ei. Apropo DIICOT ce s-a intamplat cu varul lor pe nume Luke? locuia impreuna cu fratii Tate in casa din Voluntari individul ala stia tot ce misca. Se pare ca cineva din anturajul lor le pune pe acele 2 "victime" (Beatrice si Iasmin) sa vorbeasca ca sunt nevinovati. Sper ca cei de la DIICOT stiu despre mangerul fratilor Joule "Sartorial Shooter" Sullivan care a trimis-o la Bucuresti pe Tina Glandian sa faca PR. Individul ala are acces la tot businessul fratilor! Bugatti-ul lui Andrew Tate e la el in Dubai!
rilu 05.02.2023, 07:31
„îndragostitele-manipulate” li s-a făcut contract de muncă cu studioul de video-chat? S-a respectat codul muncii la aceste studiouri de video-chat? Li s-a plătit salariul la timp? Au fost forțate la ore suplimentare fără a fi remunerate? Eu cred ca fatucile astea care apar pe sticla si ii apara nu inteleg ca ele sunt victime ale activitatilor liegale ale fratilor Tate, chiar daca au fost de acord sa faca webcam pentu ei. E ca si cum eu as avea o afacere ilegala si tu ai fi un client de buna credinta. Indiferent ca eu am facut o treaba buna si ca tu esti multumit de serviciile mele si nu depui plangere la politie, daca eu sunt prins tu tot esti o "victima". Asa si fetele astea, daca ele nu se considera victime, nu vor cere daune in partea civila, dar tot sunt victime a afacerii ilegale. Politia a procedat corect dupa lege.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.