UPDATE ora 17.44: Curtea de Apel București a anunțat că a respins contestațiile celor doi frați Tate. Aceeași măsură a fost decisă și în cazul celor două complice, Georgiana Naghel și fosta polițistă Alexandra Luana.
Cei patru vor plăti câte 500 de lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. „Onorariul interpretului de limba engleză pentru 3 ore de lucru se avansează din fondul Ministerului Justiției”, a transmis CAB.
UPDATE ora 11.40: Ședința s-a terminat și instanța urmează să anunțe decizia până la finalul zilei.
UPDATE ora 10.45: Tina Glandian de la celebra casă de consultanță juridică americană Geragos s-a alăturat avocaților apărării fraților Tate. Printre clienții notabili ai Tinei Glandian se numără cântăreața pop Kesha Rose Sebert („Ke$ha”) și starul pop Chris Brown. Recent, a fost co-avocat principal în efortul de succes pentru eliberarea din custodie a fostului campion la categoria grea din MMA, Cain Velasquez. De asemenea, ea i-a reprezentat pe fostul campion mondial la categoria grea Mike Tyson și pe actorul Jussie Smollett.
UPDATE ora 8.45: Andrew și Tristan Tate au ajuns la Curtea de Apel. Aceștia au fost aduși încătușați din arestul Capitalei, acolo unde se află de la sfârșitul anului trecut. Alături de ei au fost aduse și Georgiana Naghel, și fosta polițistă Alexandra Luana, complicele lor din dosar.
„Știți că sunt nevinovat”, a strigat Andrew Tate, în momentul în care a fost scos din duba poliției.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/02/tristan-si-andrew-tate-la-curtea-de-apel-1-februarie-1.jpg)
Știrea inițială: Potrivit deciziei Tribunalului București din 20 ianuarie, frații Tate vor rămâne în Arestul Central al Poliției Capitalei până pe 27 februarie, după ce instanța a prelungit cu încă o lună mandatul de arestare preventivă. Georgiana Naghel și fosta polițistă Alexandra Luana, care, potrivit procurorilor DIICOT, erau complice, sunt, de asemenea, în arestul Poliției Capitalei și vor afla și ele dacă vor rămâne sau nu în arest.
La finalul anului 2022, cei doi milionari britanici au fost acuzați de procurorii DIICOT de grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol, iar mascații, care au descins pe 29 decembrie la vila lor din Voluntari, au găsit teancuri de bani, arme și o gorilă din dolari.
Anchetatorii au pus sub sechestru 15 maşini de lux şi 10 imobile, case şi terenuri deţinute de fraţii Tate în România. Lista autoturismelor de lux ridicate de DIICOT este impresionantă: trei autoturisme Porsche, două BMW, două Ferrari, un Aston Martin, un McLaren, un Lamborghini şi cinci maşini Mercedes.
Recent, Andrew Tate s-a plâns că celula sa din Arestul Central al Poliției Capitalei este întunecată și infestată cu gândaci și păduchi. „Gândacii, păduchii și ploșnițele sunt singurii mei prieteni noaptea”, a afirmat fostul kickboxer, în vârstă de 36 de ani. El a mai susținut că statul român încearcă să-i ia mașinile și banii. „Nu există justiție în România, din păcate”, a spus Andrew Tate, pe 25 ianuarie, la sediul DIICOT.
Tristan a susținut și el că nu există dovezi împotriva sa. „Mă persecută pentru că sunt bogat și am succes”, a spus milionarul pe 26 ianuarie. De asemenea, avocatul celor doi, Eugen Vidineac, a afirmat că înregistrările pe care le au procurorii nu conţin elemente incriminatoare pentru clienții lui.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_17d5332765e2795a49fd8aaa3516c9d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_532dce93fe3092de251cfd82e78f71f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ec7b54560113fc4dc075397752223f0c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c94d434c81af8855c88618c2ecb8e2c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_fb6a25d8df4ef47e55fb102f4d26af62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1f944e98cd8ba63cc3a86dd00f8bc8bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cab702654cbe9634e08b6b9e7a93d4e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6d4d96122220218da965a4c7b31ca88a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9a6666d686c503bf23f32e32ca606ab4.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a1eb5dded268dee06a234d50d65b1bf5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1b64a613bc9e517ee93b128c1480f2ad.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_251b84fb43d3a1839ec86ccfbd14d121.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_4a1a8f7de9aa390649ba316119cab254.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ba6011d9afbb8cb405bfafe0ba63d961.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_42bd69e6a8458a3fd22eca71978519a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_017c7ceded9a7d6eafae72959121306d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_6ceb33e7b928b66696bfa856ecd5badc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_881a62b638d9465f1a087863dbafc076.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_3966f2134ce2ab09b647f0bf7e158e2b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_d0feb279e8135334857b19bee6a83091.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_41c94b30f275b68e85da59ce1fb0f45e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e59a0c72591efa064e3077eca6563223.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/02/tristan-si-andrew-tate-la-curtea-de-apel-1-februarie-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/o-persoana-la-schi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/andrei-zaharescu-consul-general-la-cape-town.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_96f27d10ee5731df8488c11521d5fe39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_b5871ffdd6c964a5fabdc0f5e2d6c4dd.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/ines-stana-tradatorii-pro-tv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/loredana-groza-16.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_37dc1dac62468064bda3774ede16f6be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_70d6118bd52f58e00266aa8979ccd462.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_26b5b98cef15176f73b5d6e7fd45f3ff.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_41bf4be5b34163f96e1ee8457c7255a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_81f74176d1073d581de5195664b91c8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_8ea62b9c12b86fbda05fad331802e7b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/dominic-fritz-anunta-ca-usr-face-scut-pentru-ilie-bolojan-si-spune-ca-nu-le-convine-coalitia-cu-psd-dar-nu-au-de-ales-e1761510577586.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/alina-girbea-cumnata-lui-catalin-drula-numita-secretar-de-stat-la-mipe-1-e1763653888292.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/dr--bogdana-banescu-si-dorin-chiotea-la-bine-pentru-tine-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/calendar-decembrie-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/femeie-citeste-inainte-de-culcare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/canal-grande-venetia-e1757998393787.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/tabloul-la-blouse-roumaine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/supe-ciorbe-iarna-in-sezonul-rece.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/alimente-la-cafea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/de-ce-nu-infloreste-craciunita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/snitele-la-cuptor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/barbat-cu-un-cutit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/ilie-bolojan-ciprian-ciucu-pmb-e1763669240356.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/12/lumini-ceata-masina-e1763273251937.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/zile-libere-de-craciun-si-revelion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/ilie-bolojan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/melania-trump-si-donald-trump-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/nicusor-dan-si-ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-3.jpg)
Laur062 01.02.2023, 12:35
Oare de ce infractorii romani,politicieni,doctori ,avocati,piturci samd scapa de arest preventiv doar dupa o noapte ,pentru "declaratii" in timp ce acesti straini sunt tinuti de aproape 2 luni in arest?Nu sunt pro sau contra,fiecare sa plateasca pentru faptele sale dar totusi tin sa cred ca asa zisa justitie corupta vede diferit in cazul anumitor oameni influenti!Sa mai zic ca beneficiaza si de pensii speciale ...pentru nimic!
rilu 01.02.2023, 17:26
Vad ca apar tot mai multe asa zise "victime" care ii apara pe fratii Tate ca sunt nevinovati si ca totul este fabricat. Joule "The Sartorial Shooter" Sullivan este mangerul fratilor Tate stabilit in Dubai face PR pentru fratii pe toate platformele digitale. Sper cai cei de la DIICOT stiu despre acest individ.
rilu 01.02.2023, 17:35
ungurianulaurentiu • 17.01.2023, 17:18
Pe când era ministru al transporturilor, Bode colabora foarte bine cu subalternul său, Banu Sorin Cristian, manager al Spitalului CF Witting. Ambii, colegi de partid. Ambii, dovediți plagiatori. Banu și acum, după 6 luni de la decizia CNATDCU, este , în continuare, managerul aceluiași spital. Nu a deranjat pe nimeni furtul. De ce ar deranja plagiatul lui Bode, doar există un precedent, iar Grindeanu nu a avut nici o reacție?!
Aici e vorba despre un grup infracțional organizat. Ai citit despre oamenii din spatele 'The War Room" a lui Andrew Tate? multi sunt fugiti in alte tari, Iggy The Wizard, The Sartorial Shooter, Alpha Wolf poti sa-i vezi in documentarul de pe Vice.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.