Un bărbat din Iași cere pensie specială militară după ce a făcut armata timp de un an, în 1996, atunci când serviciul militar era obligatoriu în România

 4 comentarii

Un ieșean a cerut despăgubiri și un spor la pensie pentru suferințele din perioada serviciului militar, efectuat acum aproape 30 de ani, relatează Ziarul de Iași.

A solicitat și daune morale

Acesta susține că a fost încorporat deși era bolnav, iar bătăile primite în unitățile unde a servit i-ar fi agravat starea de sănătate. Tribunalul Iași nu a găsit însă temei legal pentru plângerea sa.

Constantin C. a dat în judecată Casa de Pensii Iași și Ministerul Afacerilor Interne, solicitând daune morale de 50.000 de lei, dar și o indemnizație militară permanentă.

El a arătat că fusese încadrat cu handicap permanent, diagnosticat cu schizofrenie, și că ar fi trebuit să fie scutit de armată. Totuși, în 1996 a fost încorporat și repartizat la unități de jandarmi din Baia Mare, Giurgiu și Băneasa, unde afirmă că a fost bătut frecvent.

La pensionarea sa, în iulie 2024, Constantin C. a reclamat că nu s-a ținut cont de perioada serviciului militar, deși acesta ar fi trebuit să fie valorificat, mai ales că el nu ar fi trebuit să fie recrutat. Tribunalul a constatat însă că perioada fusese deja inclusă în pensia de invaliditate de care beneficiază.

Tribunalul a respins cererea

Cât privește daunele morale, judecătorii au arătat că termenul legal de trei ani pentru introducerea unei astfel de acțiuni expirase în 2000, la trei ani după eliberarea din armată. În plus, la recrutare fusese declarat apt conform normelor medicale de atunci, fără să fi contestat decizia comisiei.

Primele dovezi medicale privind probleme psihice datează abia din 2001. Totodată, nu a adus probe care să arate că starea de sănătate i-ar fi fost agravată în timpul armatei.

Tribunalul a respins și cererea privind o „indemnizație militară”, explicând că legea în vigoare în acea perioadă o prevedea doar pentru soldați și recruți pe durata concentrării, nu pentru foști militari în termen.

Hotărârea Tribunalului, pronunțată luni, poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Rahan5 03.09.2025, 21:36

    Are dreptate cu Pensia de Serviciu dupa un an de incorporare. De mai multi ani de zile am sprijinit Pensia de Serviciu Militara pentru cei ce au facut Armata 1 an (sau vreo 2 ani cat era pe timpul lui Ceausescu). Se poate echivala cu Pensia de Serviciu Militara la Salariu Minim dupa un an de Salariu Minim pe tara. Adica ar trebuii sa aiba un Spor de Pensie de vreo 100 lei pe luna. Tot e ceva. _ Asa ar fi corect. Dar din pacate Armata Romana nu are legatura cu corectitudinea. Pentru ofiterii romani soldatii in termen sunt considerati un fel de sclavi fara drept de pensie. Ofiterii se bucura ca le raman lor bani mai multi !. Dar cand vine razboiul rezervistii (fara drept de Pensie de Serviciu) vor fi in linia intai iar ,,ofiterii de cariera``se ascund in spatele frontului.

  • Avatar comentarii

    Dantzul71 04.09.2025, 08:53

    Eu as propune o lege prin care toti cei care erau in serviciul militar in timpul Revolutiei din 1989 sa fie numiti Eroi ai Revolutiei, pentru implicarea in rasturnarea regimului comunist. Eu fac parte din acea generatie, aveam 18 ani, eram in stagiu din 23 septembrie 1989, am avut o perioada dificila atunci, circulau nenumarate zvonuri, ca vin rusii, ca ne ataca Ungaria, nu aveam acces la informatii, nu ne anunta nimeni ce se intampla in tara, Asta pana pe 22 decembrie cand am vazut toata tara ce este de fapt.... Asa ca nu vad de ce nu am beneficia toti cei care am facut atunci stagiul militar de o recunoastere a statului Roman, nu vad de ce doar unii sa primeasca privilegii peste privilegii iar altii sa le plateasca aceste privilegii. Eu lucrez la privat din 1990 dupa ce m-am liberat, in 35 ani ani am cotizat catre bugetul tarii cu peste 140.000 euro (se poate verifica pe AI-chat GPT), nu am avut o zi de ingrijire medicala, statul nu a cheltuit nimic pentru mine dar eu am cotizat ..

  • Avatar comentarii

    Rahan5 04.09.2025, 12:49

    ,,......cei care erau in serviciul militar....... Revolutiei din 1989 sa fie numiti Eroi ai Revolutiei ``. _ Aiurea ! Tu habar n-ai ce inseamna sa fi ,,erou``. ,,Erou`` inseamna sa fi murit sau sa fi fost ranit in schimburile de focuri cu KGB-stii din noaptea dintre 22 spre 23 decembrie 1989. Sau sa fi reusit sa capturezi KGB-sti (dovediti) vii sau morti.

  • Avatar comentarii

    BartokBela 04.09.2025, 19:02

    Omul este bolnav, are o scuză, nu înțeleg ce scuze au ceilalți care cred indemnizații....

ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Ultimele știri
16:44
Facturile la energie se vor scumpi, experții estimează creșteri de 20%. Ce furnizori sunt vizați: „Trebuie să fim pregătiți pentru cele mai nerealiste variante”
16:39
5 știri by Libertatea – Tech: Ce legături existau între Steve Jobs şi CIA și de ce nu au acces europenii la Siri AI
16:30
Boala tăcută care lasă peste 250.000 de români fără vedere. Obiceiul zilnic care îți distruge ochii fără să simți
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește