Nicolae Iordache, unul dintre răniţii după exploziile de la mina Petrila, a evoluat în perioada junioratului, 1987-1990, şi în primul an de seniorat, la formaţia Jiul Petroşani, fiind comparat de Marian Spiru, vicepreşedintele clubului, cu Rodion Cămătaru. Foşti coechipieri de-ai lui îl caracterizează ca pe un fotbalist ghinionist, care nu a avut norocul să fie remarcat de echipele mari.
El este unul dintre cei cinci mineri care au fost duşi la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Arsuri din Bucureşti, având arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului.
Vicepreşedintele clubului Jiul Petroşani, Marian Spiru, îşi aduce aminte de Iordache ca de un atacant care semăna la stilul de joc cu Rodion Cămătaru. "Printre minerii răniţi se află şi un fost jucător de la Minerul Lupeni, Minerul Uricani şi care a cochetat şi cu Jiul, este vorba de Nicolae Iordache. Un jucător în stilul lui Cămătaru", a spus Spiru.