Vasile Bănescu spune că a fost sunat de mai multe ori de Florentin Pandele, după scandalul azilelor. „Nu l-am sunat înapoi”

 8 comentarii

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a declarat, miercuri, la Digi24, că, după ce a vorbit pe Facebook despre azilele din Voluntari, Florentin Pandele l-a sunat de mai multe ori, dar nu i-a răspuns la telefon pentru că „nu are ce să vorbească cu acesta”.

„Am primit niște apeluri chiar după ce am postat prima mea reacție pe Facebook, de la un număr necunoscut. Nu răspund în general la numere necunoscute, dar atunci nici n-am putut. Și am găsit ulterior un mesaj de la acest număr pe WhatsApp în care mi se spunea că e vorba de domnul Pandele, care a încercat să mă sune.”, a declarat Bănescu la Digi24.

Eu nu l-am sunat înapoi, pentru că nu am ce să vorbesc și am trimis un mesaj în care am spus că textul meu vizează, din punct de vedere creștin, atrocități consumate concret în niște azile de bătrâni pe care le-am văzut la TV.

Bănescu spune că „a luat atitudine" și „a denunțat răul care se consumă prin intermediul unor persoane. Nu e treaba mea să identific aceste persoane. Acesta a fost mesajul pe care l-am trimis.”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al BOR.

Vasile Bănescu a mai declarat că i s-a trimis și o imagine cu o burtieră de la Digi24 pe care scria „BOR atacă dur, nu mai știu dacă familia sau pe altcineva”.

„Am văzut-o pe mama mea, l-am văzut pe tatăl meu”

Reprezentantul BOR a mai precizat că reacțiile sale în scandalul azilelor „au fost animate de un impuls personal”.

„Am văzut-o pe mama mea, l-am văzut pe tatăl meu, care s-a stins acum 3 ani tot pe un pat de suferință. N-ai cum să nu te gândești la cei apropiați ție, iar în calitate de creștin nu ai cum să nu te gândești la aproapele tău”, a spus acesta.

Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, a lansat, marți, 11 iulie, un atac la adresa purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, pe care îl acuză că o atacă pe soţia sa, Gabriela Firea, în cazul „azilelor groazei”.

Reacția soțului Gabrielei Firea vine după ce, în cea mai recentă postare pe tema centrelor din Ilfov în care bătrâni şi persoane cu dizabilităţi erau supuşi unor tratamente inumane, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a scris: „Monştrii adevăraţi au adesea chip agreabil uman, apar la TV, susţin cauze filantropice, se oferă să se sacrifice pentru binele nostru cetăţenesc şi sunt, desigur, «credincioşi»”.

Anterior, ministrul familiei, Gabriela Firea, l-a criticat, duminică, 9 iulie, într-o postare pe Facebook pe purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, iar la România TV, Firea a spus că va da în judecată site-urile și televiziunile care „au diseminat minciuni” despre ea sau apropiații ei în cazul azilelor de bătrâni din Voluntari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    valihaita 13.07.2023, 00:39

    A fost pozitia oficiala a Bisericii sau pozitia d-voastra ca persoana fizica? Oricum de la o vreme ai devenit un star si te amesteci cam in toate problemele.Poti sa te amesteci da' da-ti demisia din functia de purtator de cuvant al Biserici daca vrei sa rezolvi toate problemele Romaniei .

  • Avatar comentarii

    pikpik 13.07.2023, 00:55

    Bravo!

  • Avatar comentarii

    Ghsava77 13.07.2023, 02:34

    Oameni buni,daca va considerati oameni,cu sentimente cat de cat umane,nu mai luati pozitie pentri a-i apara pe megacriminalii gen Firea,pandele,etc,acesti megacriminali cu suflete de draci,au chinuit batrani,le-au luat pensiile,apartamentele,tot ce aveau ca stare materiala.Aceasta caricatura umana numita firea,simbolul “ pericol de moarte” de pe stalpi,era ministreasa familiei,protectoarea persoanelor vulnerabile si se vede cum le-a ocrotit.megacriminala firea?????Megacriminalul pandele ,strigoi gretos, si-a amanetat primaria Voluntari pe viata,un ingineras obscur,care a facut o avere fabuloasa,daca ar fi scuturat putin ar trebui sa i se ia ce a furat acest bandit,el cu fierea lui,de asta o ducem rau in Romania,politica e plina firei si pandelei?????Veniti-va in “ fire”,luati pozitie impotriva barbarilor pandele si firea,asemenea ferocitati sa dispara din natia romana.

  • Avatar comentarii

    bituca 13.07.2023, 08:34

    Nu mai are voie nimeni sa spuna ceva ca este imediat atacat de acesti monstri.

  • Avatar comentarii

    joydownson 13.07.2023, 09:00

    Domnul Banescu are dreptate 100% in ceea ce a declarat despre azilele groazei. Cei in functie de raspundere, ministru, primar, functionari sa raspunda penal. Ce daca-i cheama Firea, Pandele, etc...?!!

ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
MONDEN
Cheloo si Mihai Ban
09:27
Cheloo și Mihai Ban au fost eliminați de la Asia Express: „Nu avem regrete”
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie