Veronica Anghel, profesoară în politică europeană: „UE ar trebui să preia de la Washington rolul principal în negocierea cu Rusia, lăsând SUA să se concentreze pe China” 

În acest context internațional tensionat, în care Administrația Trump dorește o reîncălzire a relațiilor cu Rusia, UE ar trebuie să reformuleze o strategie mai clară privind rolul pe care îl joacă ca actor distinct pe scena globală. 

Strategia de securitate a lui Trump, un test pentru UE

„Înlocuirea celor 100.000 de militari americani din Europa – dacă se ajunge acolo, înlocuirea descurajării nucleare dependentă de SUA și de accesul la informații va dura, dar asta ține de logistică; UE a început deja să se reformeze în aceste direcții. Adevăratul test și o strategie cu adevărat curajoasă ar fi ca UE să preia ștafeta moștenirii mai bune a Americii: să rămână dedicată democrației și ordinii liberale, să consolideze ordinea globală acolo unde Washingtonul se retrage și să împiedice coliziunea SUA-China”, explică Veronica Anghel, într-un interviu pentru Libertatea, noua dinamică europeană. 

Ce ar trebui să învețe România din actuala strategie de securitate americană? Cum ar trebui să se raporteze România, pentru următorii ani, față de tradiționalul partener strategic? La toate aceste dileme, Anghel oferă explicații nuanțate. 

Veronica Anghel este profesor asistent la Centrul Robert Schuman și conduce „EU Enlargement Hub”, o inițiativă de cooperare în domeniul cercetării și consolidării capacităților între European University Institute, Institutul pentru Democrație al Central European Institute și Școala de Economie din Kiev. Proiectul are ca scop cercetarea lecțiilor învățate din fazele de extindere a UE pentru a le transfera în recomandări de politici pentru UE, Ucraina și nu numai. De asemenea, ea cercetează rolul SUA și relația transatlantică în integrarea europeană.

Anterior, Anghel a fost lector la Universitatea Johns Hopkins – Școala de Studii Internaționale Avansate, unde a predat cursuri despre riscuri în relațiile internaționale și economie, precum și despre politica europeană. 

„O strategie cu adevărat curajoasă ar fi ca UE să preia ștafeta moștenirii mai bune a Americii”

– Libertatea: Zilele trecute, Casa Albă a publicat ultima strategie de securitate a SUA, iar noua viziune americană asupra lumii nu avantajează deloc UE. Casa Albă susține în mod explicit că încurajează partidele de extremă dreapta și critică virulent UE. Pare că UE este lovită din mai multe părți, atât de Rusia, cât și SUA. Uneori chiar și de China. Ce fel de strategie de politică externă ar trebui să adopte UE, în aceste condiții dificile, în următoarea perioadă?
– Veronica Anghel: Strategia de Securitate nu este în niciun fel surprinzătoare, ci reconfirmă poziții ale Statelor Unite deja știute. Punctul de plecare este să admitem că Statele Unite își descriu acum rolul în termeni deschis tranzacționali și consideră că momentul unipolar – în care SUA aveau poziția unui hegemon – s-a încheiat. Asta înseamnă că UE trebuie să înceteze să se comporte ca un partener protejat, cu interese cel mult regionale și să acționeze ca un centru geopolitic de sine stătător. O strategie de politică externă rezonabilă pentru UE ar avea trei piloni: putere militară, interdependență economică mult diversificată și construirea de coaliții care să nu o țină captivă între SUA și China pe termen lung. 

Europa trebuie să accelereze integrarea industriei de apărare și pregătirea militară, pornind de la premisa că garanțiile de securitate americane vor fi tot mai condiționate și politizate. Extinderea către Ucraina și integrarea industriei și strategiei de apărare a UE cu Ucraina este parte a acestei strategii. De asemenea, trebuie să trateze piața și reglementările – de la energie, la reguli digitale precum DSA – ca instrumente de putere, nu ca hobby-uri tehnocrate. Apoi UE trebuie să continue să strângă legăturile cu un cerc mai larg de parteneri – Marea Britanie, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Australia – astfel încât dependența transatlantică să fie echilibrată de o rețea de securitate democratică mai largă, nu de un mindset binar „cu sau fără America”. 

Însă cu cât mă gândesc mai mult la problemele pe care politica internă și externă a Statelor Unite le ridică, devin tot mai convinsă că cel mai mare risc pentru UE, în era Donald Trump și după, nu este retragerea SUA din Europa. Este prăbușirea Americii sub o cascadă de alegeri iresponsabile de politică externă, o alunecare autoritară pe plan intern și gestionarea catastrofală a unei traiectorii de coliziune cu China. Înlocuirea celor 100.000 de militari americani din Europa – dacă se ajunge acolo, înlocuirea descurajării nucleare dependentă de SUA și de accesul la informații va dura, dar asta ține de logistică; UE a început deja să se reformeze în aceste direcții. 

Adevăratul test și o strategie cu adevărat curajoasă ar fi ca UE să preia ștafeta moștenirii mai bune a Americii: să rămână dedicată democrației și ordinii liberale, să consolideze ordinea globală acolo unde Washingtonul se retrage și să împiedice coliziunea SUA-China. Interesul național al Statelor Unite și ceea ce urmărește administrația Trump nu sunt echivalente; SUA au nevoie de Europa, iar Trump slăbește SUA enorm prin îndepărtarea acestui aliat de încredere. Contradicția dintre ambiția de a avea aliați puternici și decizia de a slăbi Uniunea Europeană este perfect vizibilă în Strategia de Securitate.

„Europa trebuie să-și asigure locul la masa negocierilor privind Ucraina”

– De ce are nevoie UE de o viziune distinctă pentru războiul din Ucraina și ce ar trebui să prevadă acest document? 
– UE are nevoie de o strategie proprie față de Rusia în care Kremlinul este recunoscut ca un adversar ce trebuie slăbit. Nu este vorba doar de pace cu orice preț în Ucraina, mai ales când noua strategie de securitate americană coboară Rusia de pe lista amenințărilor strategice și tratează „încheierea războiului” ca interes primar al SUA. Europa trebuie să-și asigure locul la masa negocierilor exact pentru că Moscova nu o vrea acolo: obiectivul nu este să tranzacționeze teritoriu sau suveranitate ucraineană, ci să slăbească Kremlinul, să mențină Rusia slăbită, adâncită în problemele pe care și le-a făcut singură. UE trebuie să își găsească curajul și capabilitățile să descurajeze Moscova să mai amenințe vreodată securitatea europeană. Asta înseamnă câteva linii roșii simple: niciun fel de relaxare a sancțiunilor fără retrageri verificabile, garanții reale de securitate pentru Ucraina și pregătirea pentru un conflict continuu în mijlocul continentului care să fie o rană deschisă pentru Rusia, atât timp cât Ucraina nu câștigă acest război. 

În plus, Bruxelles-ul ar trebui să spună deschis că este dispus să preia de la Washington rolul principal în negocierea cu Rusia, lăsând SUA să se concentreze pe China și pe agenda internă – asumându-și în mod explicit responsabilitatea pentru propria ordine de securitate europeană. Scopul diplomației europene nu trebuie să fie împăcarea cu Vladimir Putin, ci înrăutățirea poziției de negociere a Moscovei atât față de Washington, cât și față de Beijing. Kremlinul este un adversar ale cărui ambiții trebuie limitate pe termen lung, nu un partener căruia sa îi oferim o ieșire onorabilă dintr-un război pe care l-a pornit singur. 

– Cât de greu este ca toate statele UE să adopte o poziție comună față de negocierile de pace dintre SUA, Rusia și Ucraina? Este deja clasică abordarea regimurilor autoritare, nu numai a Rusiei, de a exploata și încuraja fragmentarea politică internă în UE tocmai pentru a slăbi UE. 
– Sigur că este greu, dar pentru asta este UE creată. Să negocieze, să gestioneze interese interne diferite și adesea rivale. Nimic nu va opri Rusia și din ce în ce mai mult China să urmărească adâncirea diviziunilor; Moscova a petrecut ani învățând cum să exploateze aceste diviziuni interne. Unele guverne sunt mai expuse la presiunea energetică rusă, altele au partide domestice prietenoase Kremlinului sau pur și simplu se tem de escaladare pentru că nu înțeleg să nu accepte cum funcționează descurajarea unui adversar, iar toate aceste vulnerabilități sunt vizibile. Asta înseamnă și că europenii își recunosc propriile vulnerabilități și știu cum să le gestioneze – dacă vor. 

Am văzut UE rămânând unită pe sancțiuni și pe pachete importante de sprijin pentru Ucraina timp de peste trei ani, ceea ce sugerează că pozițiile comune sunt dificile, dar nu imposibile. Este o mișcarea inteligentă din partea UE că a reușit să fixeze un număr mic de principii de bază – că Ucraina nu poate fi forțată la capitulare, că Ucraina trebuie să fie la masa negocierilor și că relaxarea sancțiunilor trebuie legată de comportamentul verificabil al Rusiei. Apoi, s-a format un grup mai restrâns de state angajate să preia conducerea diplomatică alături de conducerea UE și NATO, grup care, în plus, reușește până acum să câștige timp și în negocierile cu o conducere a SUA foarte apropiate de interesele Kremlinului. Răspunsul UE arată în direcția potrivită, doar nivelul de intensitate și senzația de urgență trebuie să crească. 

„SUA rămân un aliat crucial, dar nu mai promit să garanteze securitatea europeană”

– Ce ar trebui să învețe România din actuala strategie de securitate americană? Cum ar trebui să se raporteze România, pentru următorii ani, față de tradiționalul partener strategic? 
– România ar trebui să citească noua strategie americană ca încă un avertisment: SUA rămân un aliat crucial, dar nu mai promit să garanteze securitatea europeană ca pe o chestiune de identitate sau ideologie. Administrația Trump s-a poziționat ca un obstacol împotriva intereselor României prin vocea vicepreședintelui JD Vance la conferința de securitate de la München atunci când a luat partea forțelor antidemocratice, pro-ruse și anti-europene din campania prezidențială.

Acum Washingtonul spune clar că va fi mai selectiv, mai regional și mai deschis tranzacțional în modul în care își folosește puterea. Pentru România, asta înseamnă două lucruri. În primul rând, să se ancoreze și mai ferm ca actor indispensabil și constructiv în interiorul NATO și al UE. Sigur, ar fi bine să greșim și să nu vedem SUA retrăgându-și brusc prezența din flancul Estic. Dar să nu fii deja pregătit pentru asta este o mare slăbiciune. 

Strângerea legăturilor cu Ucraina în toate formele posibile, inclusiv economic și în industria militară ar fi un alt pas înainte. Apoi, trebuie să fie o voce activă în reformarea UE și să se alăture grupului de țări care susțin moduri de decizie simplificate în Consiliu. Și să rămână un partener constructiv pe dosarul de extindere către Ucraina și Moldova indiferent de obstacolele care apar în acest lung proces de reformă a UE și a statelor candidate. În al doilea rând, trebuie să înceteze să trateze parteneriatul strategic cu SUA ca pe un substitut pentru capacitatea europeană: România are nevoie de o UE mai puternică, mai integrată, capabilă să preia o parte mai mare din povara de securitate și economică, dacă atenția Statelor Unite se mută spre emisfera vestică sau Asia, așa cum sugerează noua Strategie a SUA. 

Pe scurt, România poate să păstreze parteneri din SUA aproape, chiar dacă conducerea de la Casa Albă este dezinteresată, dar atenția trebuie să fie în investiții masive de capital economic și politic în reziliența europeană.  

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.