Dezbaterile în cadrul CNA au durat mai bine de o oră şi, potrivit lui Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţionala al Audiovizualului, aceasta este "o decizie înţeleaptă".
"Publicul trebuie informat corect despre tot, inclusiv prin ceea ce apare scris pe ecran. Atâta timp cât România TV se schimbă cu acronimul RTV, iar pe burtieră se face trimitere la rtv.net, este o inducere în eroare", a spus acesta.
Potrivit lui Jucan, decizia CNA intră în vigoare din momentul în care reprezentanţii postului vor semna pentru primirea scrisorii. "Decizia intră în vigoare de mâine, de când se semnează de primire. Decizia poate fi atacată în contencios administrativ", a explicat Valentin Jucan.
De asemenea, preşedintele CNA Laura Georgescu a oferit detalii cu privire la decizia de azi a instituţiei pe care o conduce: "Sigla este generatoare de confuzie. Nicăieri în lume niciun post de televiziune nu mişcă sigla", a spus aceasta.
Laura Georgescu a adăugat că, în cazul în care conducerea România TV nu va respecta decizia de azi a CNA, se vor lua măsuri graduale, conform regulamentului. "România TV va fi amendată în fază inițială dacă nu va renunța la sigla RTV. După aceea, se va ajunge și la măsuri mai grave", a spus preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului.
În urmă cu două săptămâni, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea utilizării mărcii RTV de către societăţile care operează postul de televiziune România TV. Potrivit deciziei, televiziunea deputatului Sebastian Ghiţă a folosit fraudulos această marcă aducând prejudicii majore grupului Realitatea Media. "Folosirea unei mărci sau a unei embleme care produce confuzie cu cele folosite legitim de altă companie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani, iar de aceeaşi pedeapsă sunt pasibili şi complicii la sâvârşirea faptelor", informează realitatea.net.
"CNA a demonstrat că este mintea românului cea de pe urmă. Membrii CNA au reusit să înţeleagă că, aşa cum în Franţa nu poţi vinde ADIBAS pentru că magazinul se închide a doua zi, iar proprietarul va fi inchis eventual... Cam aşa s-a întâmplat şi cu RTV vs Realitatea TV. RTV e o marcă a Realitatea Media, era o chestiune normală de constatare a unui grav abuz, prin care Răitaru TV îl folosea pentru a câştiga de pe urma notorietăţii brandului Realitatea", a spus şi jurnalistul Rareş Bogdan, adăugând că RTV face parte din cele 124 de mărci ale Realitatea.
Realitatea Media a câştigat în instanţă suspendarea utilizării mărcilor RTV şi "NOI FACEM REALITATEA" de către companiile SC Ridzone Computers SRL şi SC RTV Satellite Net SRL. Decizia Tribunalului Bucureşti trebuia aplicată până la soluţionarea acţiunii intentate de Realitatea Media. În urmă cu două săptămâni SC RIDZONE COMPUTERS SRL ŞI SC RTV SATELLITE au fost obligate de instanţă să suspende de îndată utilizarea mărcii RTV.
Instanţa a decis că RTV a preluat fraudulos identitatea postului de ştiri Realitatea TV, în 26 octombrie 2011. Tribunalul Bucureşti a admis că, în urma furtului de identitate de către RTV, Realitatea Media a suferit pierderi financiare constante, care au dus la intrarea companiei în insolvenţă.