Vești proaste pentru românii cu credite la bănci. Adrian Vasilescu: ROBOR va crește în continuare

Comentează

În condițiile în care ROBOR are o tendință de creștere, românii cu credite ale căror rate depind de acest indice au alternativa numită Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC). Dar Adrian Vasilescu, consilier de strategie la BNR, a precizat că această mutare nu este cea mai bună soluție.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a ajuns pe 20 mai la 5,71% pe an, conform datelor BNR. La începutul acestui an, ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

În acest context, Adrian Vasilescu a afirmat la Antena 3, duminică, 22 mai, că ratele românilor vor crește din caza ROBOR: „Sigur că vor crește, pentru că dacă ne uităm numai la când a început războiul, din 24 februarie și până vineri (n.red. - 20 mai), când avem ultima rată calculată, nu a fost zi de la Dumnezeu în care ROBOR să nu crească. Zi de zi, fără nicio excepție. Va crește în continuare tot așa”.

Adrian Vasilescu, despre trecerea de la ROBOR la IRCC: „Riscurile sunt foarte mari”

Consilierul de strategie la Banca Națională a României a explicat de ce au crescut ratele atât de mult și de ce trecerea la IRCC nu este cea mai bună variantă pentru români.

„Trebuie să te gândești foarte bine când faci un asemenea gest, dacă îl faci numai pentru că poți să îl faci, sau îl faci pentru că ești strâns cu ușa. Riscurile sunt foarte mari. În primul rând, dacă ne uităm pe tabelul de vineri al creșterii ROBOR-ului, o să vedem că de la ratele peste noapte, care sunt de 3,84, mergem în continuare la rata pe 3 luni cu creștere la 5,71 și la rata pe 12 luni cu 6,11. Asta arată că dobânzile sunt în creștere”, a explicat Adrian Vasilescu, duminică, 22 mai.

Apoi a dat un exemplu concret de trecere de la ROBOR la IRCC.

„În momentul de față, îmi convine să schimb un credit în care dobânda o compun din ROBOR de 5,95% plus marja băncii și un IRCC care este de numai 1,86%, dar, dacă ne uităm în urmă, numai în urmă cu 3 luni, IRCC era 1,17%. Și dacă ne uităm și mai în urmă, era și mai mic. Dar a fost o vreme în care dobânzile au urcat și IRCC a fost mai mare decât ROBOR”, a subliniat Vasilescu.

În acest moment, românii cu credite legate de ROBOR pot să facă o cerere la bancă prin care să solicite trecerea de la ROBOR la IRCC, iar băncile trebuie să răspundă în maximum 60 de zile. Totuși, băncile sunt reticente în a accepta solicitările, iar Adrian Vasilescu a explicat de ce această reticență nu este întemeiată.

Fac o precizare. Sunt atât de puține cazuri cu ROBOR variabil care să fie transferat în IRCC, încât nu este o povară pentru bănci. Nu văd nicio teamă a băncilor pentru propriile venituri și pentru propria securitate financiară să transfere ROBOR, rată variabilă, în IRCC, rată variabilă.Adrian Vasilescu, consilier de strategie la BNR:

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial, a rămas deocamdată la 1,86% pe an, față de 1,17%, cât era anterior, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Atunci când ROBOR crește primul, va fi urmat ulterior de IRCC, atrag atenția bancherii.

Totodată, un element important de care românii care vor să treacă de la ROBOR la IRCC trebuie să țină cont este acela că mutarea este ireversibilă, mai spun bancherii. Concret, odată ce a trecut la IRCC, persoana respectivă nu mai poate solicita să revină la ROBOR.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
07:41
Șeful Ryanair avertizează că prețul combustibilului pentru avioane va rămâne ridicat în următoarele luni
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să se evacueze din calea uraganului Isaias
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește