Matei și Toma s-au născut în 2013, iar de atunci, viața artistei și a soțului Gabriel s-a schimbat total. De altfel, cei doi au vorbit târziu despre problemele cu care se confruntă gemenii lor. Puțini au fost cei care au știut că aceștia s-au născut cu sindromul Down.
Chiar dacă i-a fost greu, Cristina nu s-a plâns niciodată și a dus o luptă continua cu sistemul din România, pentru a obține ceea ce copiii ei merită. Acum, Matei și Toma au crescut, însă vedeta recunoaște că situația nu este deloc ușoară. Cu toate astea, cântăreața beneficiează de ajutorul socrilor, alături de care locuiește la 20 de kilometri de București.
În 2017 și-a construit o casă la aproape 20 km de Capitală, la Vidra
„Sunt vreo 20 de kilometri, dar merită. Toată viața am stat la bloc, îmi doream o casă pe pământ. E altceva să ai grădină, livadă, pomi, găini, să le hrănesti cu mâinile tale. Eu vorbesc cu ele: ‘stați așa că nu vă mănânc. Sunt vegetariană, a declarat Cristina pentru click.ro.
„Cele mai mari probleme le am cu copiii mei. Dar am mare ajutor de la socrii mei. Ei se ocupa de tot, de grădină, sunt mari agricultori. Avem roșii de țară, avem de toate. Mă ajută și cu copiii când noi suntem plecați cu treburi”, ne-a mai spus Cristina. Cântăreței ii priește din plin viața la țară, mai puțin… vecinii. ”Înnebunesc cu manelele. Mă dispera. Tot weekendul răsună satul de manele. Ne-am pus și termopane de ultimă generație, dar tot degeaba!”, a adaugat Cristina pentru sursa citată.
Cristina Bălan, în vârstă de 37 de ani, este o cunoscută cântăreață, fostă membră a trupelor Impact și ABCD. Cristina Bălan este câștigătoarea de la Vocea României din anul 2015. Din anul 2012, Cristina Bălan este căsătorită cu Gabriel Bălan. Cei doi au băieți gemeni: Toma și Matei. Micuții, care suferă sindromul Down, au venit pe lume în data de 11 august 2013.
Despre sindromul Down
Sindromul Down reprezintă cea mai comună cauză genetică de retard mintal ușor și moderat (maladie prezentă la copil încă din momentul conceperii), cauzată de prezența unui cromozom 21 suplimentar. Cromozomii sunt structuri cromatinice microscopice prezente în aproape fiecare celulă componentă a țesuturilor organismului uman.
Ei poartă planul tuturor caracteristicilor pe care le moștenim. Acest plan este purtat sub forma unui mesaj codat, prezent în acidul dezoxiribonucleic (ADN). La om există 23 de perechi de cromozomi în fiecare celulă, dintre care 22 perechi de autozomi și o pereche de heterosomi ( cromozomii de sex, X și Y). Un set de 23 de cromozomi se moștenește de la tată iar celălalt set este primit de la mamă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Toate persoanele cu Sindrom Down prezintă un anumit grad de dificultate de învățare (retard mintal ușor sau moderat). Gradul de dizabilitate diferă de la o persoană la alta și este greu de estimat la momentul nașterii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro