Curtea Supremă a emis, ieri, 9 octombrie, o decizie definitivă prin care obligă o bancă să reducă dobânda unui bucureştean la jumătate, informează gândul.info, care adaugă că aceasta este prima decizie definitivă prin care judecătorii dau câştig de cauză creditorilor în disputa cu băncile privind clauzele abuzive.
Bucureşteanul care şi-a căutat dreptatea în instanţă şi care părea că se luptă cu morile de vânt a luat, în ianuarie 2008, un credit în valoare de 100.000 de franci elveţieni, pe o perioadă de 300 de luni, cu o dobând variabilă de 5,7% pe an. Tocmai schimbările operate de bancă asupra dobânzii l-au determinat pe bucureştean să se adreseze instanţei. Astfel, acesta a constatat că, după patru luni de la contractarea creditului, banca crescuse dobânda de la 5,7% la 6,99%, această dobândă fiind compusă din LIBOR de 2,7% şi marja băncii de 4,2%. Clientul a constat că banca şi-a majorat marja de la 3 % la 4,2%, adaugă sursa citată.
Aocatul consultat de gândul.info a explicat că, în condiţiile în care indicele LIBOR scăzuse de la 2,7% la 0,30%, banca fiind obligată astfel să diminueze valoarea dobânzii de la 6,9% la 5,5%, instituţia financiară a crescut marja de la 3 % la 6% şi chiar mai mult, aceasta fiind „o încălcare a legii”.
În tot acest timp, banca a emis acte adiţionale pentru modificarea dobânzii pe care însă clientul a refuzat să le semneze spunând că nu este de acord cu condiţiile impuse de bancă. Pentru că banca a interpretat tăcerea clientului ca pe o acceptare, a continuat să aplice noua politică a dobânzii, însă Curtea Supremă a decis că „banca nu poate mări nejustificat dobânda dacă refuzi să semnezi acte adiţionale” şi a dat astfel câştig de cauză bucureşteanului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.